Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Blog » Displaying items by tag: versiune
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

INTRODUCERE:

 

Sfântul Nicola Velimirovici (1880 Serbia – 1956 SUA) a fost episcop ortodox al Ohridei și Jicei. În 2005 editura Predania din București a publicat traducerea românească a lucrării sale Tâlcuire la Tatăl nostru, care cuprinde comentarii ale versurilor rugăciunii creștine fundamentale. Pe baza acestei traduceri, poetul aromân contemporan Yioryi (Gheorghe) Vrana a publicat la aceeași editură versiunea aromână a cărții înaltului prelat sârb.


 


Cari hii tu țeruri – Carele ești în ceruri


Câtrâ țeruri anâlțămu ocl’il’i a noștri daima cându Ti-acl’imămu și stri locu îl’i dipunămu cându li thimisimu amârtiili a noastri.

Către ceruri ridicăm ochii noştri întotdeauna când Te chemăm şi spre pământ îi coborâm când ne amintim de păcatele noastre.

 

Daima himu tu gremu di itia a niputeriloru a noastri și a amârtiiloru a noastri.

Întotdeauna sântem în prăpastie din pricina slăbiciunilor noastre şi a păcatelor noas­tre.

 

Tini hii daima ndzeanâ, dipu acși cumu undzeaști a mâriril’ei a Tali și a lumbrusiril’ei a Tali.

Tu eşti întotdeauna întru înălţime, precum se şi cuvine măririi Tale şi strălucirii Tale.

 

Tini hii daima tu țeru cându himu niaxi s-Ti-apruchemu, ma ți-ari hari s-Ti dipuńi la noi, tu cohili a noastri di-npadi, cându avemu seati ti Tini ș-cându u dișcl’idemu a Țiia ușa a noastrâ.

Tu eşti întotdeauna în cer când sântem nevrednici să Te primim, dar cu plăcere Te pogori la noi, în sălaşurile noastre pământeşti, când însetăm după Tine şi când deschidem Ţie uşa noastră.

 

Ma ș-cara dipuńi la noi,Tini armâńi tu țer;tu țeru bânedzi, pritu țeru aladzâ ș-cu țerlu deadunu Ti-apleț pân’ tu valea a noastrâ.

Dar şi de Te pogori la noi, totuşi rămâi în cer; în cer locuieşti, prin cer umbli şi cu cerul împreună Te apleci până în valea noastră.

 

Țerlu easti alargu, multu alargu, ti omlu a curi duhu și a curi inimâ suntu turnati di la Tini i cari își pizuescu cându easti thimisitâ numa a Ta.

Cerul este departe, foarte departe, pentru omul al cărui duh şi a cărui inimă sânt întoarse de la Tine sau care-şi bat joc când se pomeneşte numele Tău.

 

Ma elu easti aproapea, multu aproapea, ti omlu ți u țâni daima dișcl’isâ ușa a suflitlui a lui și-așteaptă s-yińi Tini, nai ma vrutlu ditru oaspiț.

Dar el este aproape, foarte aproape, pentru omul care ţine întotdeauna deschisă uşa sufletului său şi aşteaptă să vii Tu, Cel mai drag dintre oaspeţi.


Si-eara s-lu bâgamu ninga Tini omlu nai ma dreptulu, Tini Ti-analți ma-ndzeanâ di elu dipu ca țerurli ma-ndzeanâ di amirâril’ea a moartil’ei.

Dacă ar fi să-l punem alături de Tine pe omul cel mai drept, Tu Te înalţi mai presus de el ca cerurile mai presus de valea pământului, ca viaţa veşnică mai pre­sus de împărăţia morţii.

 

Noi himu fapțâ di-tu unâ luyie di material ți si-aspardzi ș-putridzaști: cumu va puteamu s-șidemu la idhyea anâlțimi cu Tini, Tinereațâ ș-Puteari fârâ moarti!

Noi sântem dintr’un material stricăcios şi putrezitor: cum am putea să stăm la aceeaşi înălţime cu Tine, Tinereţe şi Putere Fără de moarte!

 

Tatălu-a nostru, Cari daima hii ma-ndzeanâ di noi, dipun-Ti pân’ și ni analțâ pân’ di Tini.

Tatăl nostru, Care întotdeauna eşti mai presus de noi, apleacă-Te până la noi şi ne ridică până la Tine.

 

Ți altuțiva himu, macâ nu mași limbi fapti di țarâ ta si-alavdâ doxa a Ta?

Ce altceva sântem, fără numai limbi alcătuite din ţărână ca să laude slava Ta?

 

Țara va si-eara mutâ trâ etâ și nu va s-putea s-greascâ numa a Ta fârâ di noi, Dumnidzale.

Ţărâna ar fi mută pe vecie şi n-ar putea rosti numele Tău fără noi, Doamne.

 

Cumu poati țara s-Ti cunoascâ macâ nu pritu noi?

Cum poate ţărâna să Te cunoască dacă nu prin noi?

 

Cumu va puteai si-adari thavmati di-tru țara moartâ macâ nu pritu noi?

Cum ai putea să faci minuni din ţărâna moartă dacă nu prin noi?

 

O, Tatălu a nostru!

O, Tatăl nostru!

 

 

SURSA

Ayiulu Nicola Velimirovici Dispothi ali Ohridâ și ali Jici, Exiyisiri la Tatălu a nostru, aprideuțeari Yioryi Vrana, editura Predania, București, 2012, p. 12-15.

 

INTRODUCERE:

Sfântul Nicola Velimirovici (1880 Serbia – 1956 SUA) a fost episcop sârb al Ohridei și Jicei. În 2005 editura Predania a publicat traducerea românească a lucrării sale Tâlcuire la Tatăl nostru, care cuprinde comentariul fiecărui vers al rugăciunii creștine fundamentale ‘’Tatăl nostru’’. Pe baza acestei traduceri, poetul aromân contemporan Yioryi (Gheorghe) Vrana a publicat la aceeași editură versiunea aromână a lucrării prelatului sârb.

 

 

S-yinâ amirâril’ea a Ta – Vie împărăția ta

 

S-yinâ Amirâril’ea a Ta, Mari Amiră!

Să vie Împărăţia Ta, Mare Împărate!

 

Nâ fânâtimu di amiradzl’i ți mași la aopsi suntu ma mări di alanțâ oamińi, ma cari dzâcuț ședu tu murmintili a noastri deadunu cu dhicunearl’i ș-cu sclayil’i.

Ne-am săturat de împăraţii care numai la arătare sânt mai mari decât ceilalţi oameni, dar care zac în mormintele noastre deopotrivă cu cerşetorii şi cu robii.

 

Nâ fânâtimu di amiradzl’i ți aeri își grea putearea pristi patridhi ș-populi, iara azâ plângu câ îl’I doru dințâl’i!

Ne-am săturat de împăraţii care mai ieri şi-au trâmbiţat puterea asupra ţărilor şi popoarelor, iar astăzi se plâng că îi dor dinţii!

 

Nâ fânâtimu di el’i ca di nâscânțâ niori ți aducu pripiliți tu locu di ploaie.

Ne-am săturat de ei ca de nişte nori care aduc prepeliţe în loc de ploaie.

 

„Mea, aestu easti omu mintimenu.Dă-l’i curuna!, greaști fluminlu a oamińiloru.”

„Iată, acesta este om înţelept. Dă-i lui coroana!” striga mulţimea.

 

A curunâl’ei unâ îi easti pri ți capu sta.

Coroanei îi e totuna pe al cui cap stă.

 

Ama Tini, Doamne, u cunoști mintimińilea a mintimeńiloru și dumnilea a muriutoriloru.

Însă Tu, Doamne, cunoşti înţelepciunea înţelepţilor şi domnia muritorilor.

 

Vrei si-Țâ dzâcu pali ațea ți știi chiola?

Vrei să-Ţi repet ceea ce ştii deja?

 

Vrei si-Țâ dzâcu cumu ațelu ma mintimenlu di noi dumni pristi noi di cându fu dipu pal’iuglaru?

Vrei să Îţi spun cum cel mai înţelept dintre noi a domnit asupra noastră de parcă ar fi fost prost bâtă?

 

Mea, aestu easti om pututu. Dă-l’i curuna!, greaști pali fluminlu a oamińiloru, tu altâ etâ ș-bârnu.

„Iată, acesta este om puternic. Dă-i coroana!”, strigă mulţimea iarăşi, în altă epocă şi generaţie.

 

Și acși, curuna câlâturi di pri unu capu pri-alantu, ma Tini Paraputute, știi ți scumpâ easti dinamea sufliteascâ a ațiloru analțâ ș-dumnilea a aților putuț.

Şi aşa, coroana a călătorit tăcută de pe un cap pe altul, dar Tu, Atot­puternice, ştii cât preţuieşte tăria sufletească a celor înalţi şi domnia celor puternici.

 

Tini știi cu câtâ slâbințâ dumnirâ putuțl’i pristi amirărriili a loru.

Tu ştii cu câtă slăbiciune au stăpânit puternicii împărăţiile lor.

 

Tora nvițai pritu tirâńipsiri că nu easti altu amiră nafoarâ di Tini.

Acum am învăţat prin pătimire că nu este alt împărat afară de Tine.

 

Suflitlu a nostru nsiteadzâ ti Amirâril’ea a Ta ș-ti dumnil’ea a Ta.

Sufletul nostru însetează de Împărăţia Ta şi de domnia Ta.

 

Arâinda pri-aoa, pri-aclo, vahi nu fumu duri pizuiț ș-pliguiț, noi, clirunomil’i yii di pri murmintili a nițloru amiradz și amirâril’i?

Rătăcind de colo-colo, oare n-am fost destul de defăimaţi şi de răniţi, noi, urmaşii vii de pe mormintele micilor împăraţi şi împărăţii?

 

Noi ti pâlâcârsimu Tini tora s-yińi ti agiutorlu a nostru.

Noi ne rugăm Ţie acum să vii în ajutorul nostru.

 

S-yinâ Amirâril’ea a Ta la aspuneari - Amirâril’ea a Mintimińilil’ei, a Părințiil’ei și-a Putearil’ei a Ta!

Să vie Împărăţia Ta la arătare – Împărăţia Înţelepciunii, a Părinţiei şi a Puterii Tale!

 

S-hibâ ca aestu locu, ți di ńil’I di ańi easti câmpu ti alumtâ, si si-adarâ casa tu cari Tini s-hii nicuchiru, iara noi - oaspițl’i a Tăl’i.

Fie ca acest pământ, care de mii de ani este câmp de luptă, să ajungă casă în care Tu să fii gazdă, iar noi – oaspeţii Tăi.

 

Yinu Amiră, scamnulu golu Ti așteaptâ!

Vino, Împărate, tronul gol Te aşteaptă!

 

Deadunu cu Tini va yinâ armunia – mușiteața.

Odată cu Tine va veni armonia, iar odată cu armonia – frumuseţea.

 

Nâ fânâtimu di amirăril’i; Ti ațea Ti și-aștiptămu tora, Mari Amiră, Tini și-Amirâril’ea a Ta!

Ne-am săturat de alte împărăţii; de aceea Te şi aşteptăm acum, Mare Împărate, pe Tine şi Împărăţia Ta!

 

 

SURSA

Ayiulu Nicola Velimirovici Dispothi ali Ohridâ și ali Jici, Exiyisiri la Tatălu a nostru, aprideuțeari Yioryi Vrana, editura Predania, București, 2012, pp. 20-23.

INTRODUCERE:

Sfântul Nicola Velimirovici (1880 Serbia – 1956 SUA) a fost episcop sârb al Ohridei și Jicei. În 2005 editura Predania a publicat traducerea românească a lucrării sale Tâlcuire la Tatăl nostru, care cuprinde comentariul fiecărui vers al rugăciunii creștine fundamentale ‘’Tatăl nostru’’. Pe baza acestei traduceri, poetul aromân contemporan Yioryi (Gheorghe) Vrana a publicat la aceeași editură versiunea aromână a lucrării prelatului sârb.

 

 

Pânea a noastrâ, ațea ti tuti dzâlili, dă-ńi-u noauâ adzâ – Pâinea noastră, cea spre ființă, dă nouă astăzi

 

Cari da trupu, ațelu da și suflitu, ș-cari da aerâ, ațelu da ș-pâni.

Cine dă trup, acela dă şi suflet, şi cine dă văzduh, acela dă şi pâine.

 

Ficiurițl’i a Tăl’i, Filotime Nilâoase, l’i-așteaptâ di la Tini tuti ațeali ți lipsescu.

Copiii Tăi, Dăruitorule Milostive, aşteaptă de la Tine toate cele de trebuinţă.

 

Cari va luńineadzâ fața a loru tahina-dimneața macâ nu Tini cu fexea a Ta?

Cine va lumina feţele lor dimineaţa dacă nu Tu, cu lu­mina Ta?

 

Cari va lâ-aveag’i,noaptea anasa a loru cându dormu macâ nu Tini, Ațelu ma niapustusitlu di tuț avug’itorii?

Cine va priveghea noaptea asupra răsuflării lor când dorm dacă nu Tu, Cel mai neobosit decât toţi străjerii?

 

Iu vai puteamu si-u siminămu pânea ti cathi dzuâ macâ nu tu agrulu a Tău?

Unde am putea să semănăm pâinea de zi cu zi dacă nu în ţarina Ta?

 

Cu ți vai puteamu s-lu-adrămu cama crehtu agrulu macâ nu cu aroaua a Ta di tahina?

Cu ce am putea să împrospătăm această ţarină dacă nu cu roua Ta cea de dimineaţă?

 

Cumu vai dâdeamu banâ macâ nu cu fexea a Ta ș-cu aera a Ta?

Cum i-am da viaţă dacă nu cu lumina Ta şi cu văzduhul Tău?

 

Cumu vai puteamu si-u mâcămu pânea nu cu gura ți Tini nâ-u-adrași?

Cum am putea să mâncăm pâinea dacă nu cu gura pe care ne-ai făcut-o Tu?

 

Cumu vai puteamu s-nâ hârsimu și s-Țâ ifhâristisimu câ himu mâcați, macâ nu pritu duhlu ți lu suflași tu lăschili fârâ di banâ și-adrași di eali ciudie, Tini Ațelu cama ti-anami Artistu?

Cum am putea să ne bucurăm şi să Îţi mulţumim că sântem hrăniţi, dacă nu prin duhul pe care l-ai suflat în noroiul lipsit de viaţă şi ai făcut din el minune, Tu, Cel mai minunat Artist?

 

Nu ti pâlâcârsescu Tini pânea a mea, ama trâ pânea a noastrâ.

Nu mă rog Ţie pentru pâinea mea, ci pentru pâinea noastră.

 

Ți-ncherdu easti macâ amu pâni mași trâ io, cându frațl’i a mel’i suntu agiuńi diavârliga-ńi?

Ce folos dacă am pâine numai eu, când fraţii mei flămânzesc împrejurul meu?

 

Cama ghini vai eara ș-cama cu dhichi macâ va s-loa di la io unâ ahtari pâni amarâ a vrearil’ei trâ vetea-ńi, cama ghini si-aravdu agiunu cu frațl’i a mel’i.

Ar fi mai bine şi mai drept dacă s’ar lua de la mine o asemenea pâine amară a iubirii de sine; mai bine să rabd de foame împreună cu fraţii mei.

 

Nu poati s-hibâ vrearea a Ta si-ț ifhâristiseascâ mași un omu, cându suti Ti blastimâ.

Nu poate fi voia Ta să-ţi dea mulţumită un singur om, în timp ce sute Te blesteamă.

 

Tatălu a nostru, dă-ńi-u a noauâ, ta s-ti duxusimu cu unâ boați și s-lu thimisimu cu harauâ Tatălu a nostrum Ațelu țirescu.

Tatăl nostru, dă-ne nouă pâinea noastră, ca să Te slăvim într’un glas şi să ne amintim cu bucurie de Tatăl nostru Cel ceresc.

 

Adzâ Ti pâlâcârsimu ti dzua di adzâ.

Astăzi ne rugăm pentru ziua de astăzi.

 

Dzua aestâ easti mari: tu ea si-amintarâ nimisurati yieți nali, ți nu furâ aeri ș-ți mâni nu vai hibâ, si-amintâ adzâ sumu idhyea fexi a soarilui, deadunu cu noi alagâ pri unâ di steali a Tali ș-cu noi deadunu țâ grescu a Țiia: pânea a noastrâ.

Ziua aceasta este mare: în ea s’au născut nenumărate făpturi noi. Nenumărate făpturi noi, care nu au fost ieri şi care mâine nu vor fi, se nasc astăzi sub aceeaşi lumină a soarelui, împreună cu noi umblă pe una dintre stelele tale şi cu noi dimpreună grăiesc Ţie: pâinea noastră.

 

O, Mari Filoxenu!

O, Mare Gazdă!

 

Oaspițl’i aTăl’i himu di tahini pânâ seara, pri measa a Ta șidemu ș-pânea a Ta u-aștiptămu.

Oaspeţii Tăi sântem de dimineaţa până seara, la masa Ta şedem şi pâinea Ta aşteptăm.

 

Vârnu uxonu Tini nu ari ndreptu s-dzâcâ: pânea a mea.

Nimeni afară de Tine n-are dreptul să zică: pâinea mea.


Pânea easti a Ta.

Pâinea este a Ta.

 

Vârnu uxonu Tini nu ari ndreptu trâ dzua di mâni și trâ pânea di mâni, ama mași Tini și-ațel’I di-tru bânâtorl’i a loclui ți Tini îl’i ursești.

Nimeni afară de Tine nu are drept asupra zilei de mâine şi asupra pâinii de mâine, ci numai Tu şi aceia dintre locuitorii pământului pe care îi pofteşti Tu.

 

Macâ vrearea a Ta easti sońea a dzuâl’ei di-adzâ s-hibâ linia ți-u-mparti bana ș-moartea a mea, va mi-ncl’inu dinintea a vrearil’ei a Tali sânti.

Dacă e după voia Ta ca sfârşitul zilei de astăzi să fie linia despărţitoare dintre viaţa şi moartea mea, mă voi pleca în faţa voii Tale sfinte.

 

Macâ vrearea a Ta easti mâni s-hiu oaspi di câlâturie ti marli soari și oaspi pri measa a Ta, va țâ ifhâristisescu pali aȚia, acși cumu adaru dzuâ di dzuâ.

Dacă e voia Ta ca mâine să fiu din nou tovarăş de călătorie al marelui soare şi oaspete la masa Ta, voi da din nou mulţumită Ţie, precum o fac zi de zi.

 

Și va mi-ncl’inu dinintea dinintea a vrearil’ei a Tali pali ș-pali, acși cumu adarâ anghil’i di-tru țeru, Filotime ți li dhurusești trupești ș-pnevmatichești!

Şi mă voi pleca în faţa voii Tale iarăşi şi iarăşi, pre­cum fac îngerii din cer, Dăruitorule al tuturor darurilor trupeşti şi duhovniceşti!

 

 

 

SURSA

Ayiulu Nicola Velimirovici Dispothi ali Ohridâ și ali Jici, Exiyisiri la Tatălu a nostru, aprideuțeari Yioryi Vrana, editura Predania, București, 2012, pp. 28-31.

INTRODUCERE:

Sfântul Nicola Velimirovici (1880 Serbia – 1956 SUA) a fost episcop sârb al Ohridei și Jicei. În 2005 editura Predania a publicat traducerea românească a lucrării sale Tâlcuire la Tatăl nostru, care cuprinde comentariul fiecărui vers al rugăciunii creștine fundamentale ‘’Tatăl nostru’’. Pe baza acestei traduceri, poetul aromân contemporan Yioryi (Gheorghe) Vrana a publicat la aceeași editură versiunea aromână a lucrării prelatului sârb.

 


Ș-nâ ascapâ di ațelu arău – Ci ne izbăvește de cel viclean


Cari va nâ sâlâgheascâ di-tu arău macâ nu Tini, Tatălu a nostru?

Cine ne va slobozi de rău dacă nu Tu, Tatăl nostru?

 

Cari va li tindâ mâńili câtrâ ficiuriţľi ţi s-neacâ macâ nu tatălu a loru?

Cine va întinde mâinile către copiii ce se îneacă dacă nu tatăl lor?

 

Cari ari ma multâ mirachi trâ chischineaţa ş-muşuteaţa a casiľei, macâ nu nicuchirlu a casiľei?

Pe cine priveşte mai mult curăţenia şi frumuseţea casei dacă nu pe stăpânul ei?

 

Tini nâ-acľimaşi di-tru ţiva ta s-himu ţiva, ma noi adrămu oaspilichi cu-arăulu şi-acşi iara nâ-adrămu dipu ţiva.

Tu ne-ai chemat dintru nimic ca să fim ceva, dar noi legăm prieteşug cu răul şi astfel ne întoarcem în nimic.

 

Lu bâgămu di-avârliga di inima a noastrâ şarpili di cari nâ-aspâremu nai ma multu.

Înfăşurăm în jurul inimii noastre şarpele de care ne temem cel mai mult.

 

Di-tru hicati grimu contra a scutidhâľei, ma scutidhea bâneadzâ tu suflitili a noastri: microbiľi a scutidhâľei ş-microbiľi a moartiľei.

Din toată puterea noastră strigăm împotriva întunericului, dar întunericul trăieşte în sufletele noastre: microbii întunericului şi microbii morţii.

 

Cu unâ boaţi nâ alumtămu cu-arăulu, ama arăulu s-hidzi afurişalui şi-amutu tu casa a noastrâ; anda noi grimu, arăulu ľi-amintâ semtili, unâ câti unâ şi-agiundzi ma aproapea di inima a noastrâ.

Ne luptăm într’un glas cu răul, iar răul se strecoară pe tăcute în casa noastră; în timp ce noi strigăm, răul cucereşte poziţie după poziţie şi ajunge mai aproape de inima noastră.

 

Şedz Multu-Analte Tatâ, şedz anamisa di noi şi-arău, şi va ľi-anâlţămu inimili a noastri şi-arăulu va xiruxeascâ acşi cumu xiruxeaşti sumu câloarea a soarilui, şoputlu di ninga cali.

Stai, Preaînalte Tată, stai între noi şi rău, şi vom înălţa inimile noastre, şi răul are să sece cum seacă sub arşiţa soarelui izvorul de lângă cale.

 

Tini hii multu di multu disupra a noastrâ ş-nu ducheşti cumu acreaşti arăulu, ama noi himu zgrumaţ di elu.

Tu eşti cu mult deasupra noastră şi nu simţi cum creşte răul, dar noi ne înăbuşim sub el. Iată, răul creşte în noi pe zi ce trece, sub ochii noştri, şi întinde îmbelşugatele sale roade în toate părţile.

 

Mutrea, arăulu acreaşti tu noi dzuâ di dzuâ, sumu ocľiľi a noştri, şi-şi lu tindi carpolu bolcu tu tuti părţâli.

Iată, răul crește în noi pe zi ce trece, sub ochii noștri, și întinde îmbelșugatele sale roadeîn toate părțile.

 

Cathiunâ dzuâ soarli nâ dzâţi Bunâ dimneaţa! ş-nâ bagâ ntribarea: ţi avemu si-Ľi aspunemu a marilui a nostrum Amiră?

Soarele ne spune „Bună dimineaţa!” zilnic şi ne pune întrebarea: ce avem să-I arătăm Marelui nostru Împărat?

 

Ş-noi Îľi aspunemu maşi carpolu aţelu vecľiu şi-aspartu a arăului. Dumnidzale, vahi nu easti ţara aţea niminatâ ş-fârâ banâ, ma chischinâ di omlu ţi ipiriţeaşti a arăului?

Şi noi Îi arătăm doar vechile roade stricate ale răului. Dumnezeule, oare nu e ţărâna cea nemişcată şi fără viaţă mai curată decât omul care se află în slujba răului?

 

Mutrea, nâ stizmusimu casili şi pâlăţili tu văľiurli şigrochili a loclui.

Iată, ne-am zidit casele şi castelele prin văi şi gropi ale pământului.

A Ţiia nu va-Ţi hibâ zori s-dimândz a arâuriloru a Tali s-li neacâ tuti aesti văľiuri şi-grochi, chischinipsindalui loclu di oamińi ş-di nifaptili a loru.

Ţie nu-Ţi va fi greu să porunceşti râurilor Tale să înece toate aceste văi şi toate aceste gropi, curăţând pământul de oameni şi de faptele lor cele rele.

 

Ama Tini hii ma-ndzeanâ di yinatea a noastrâ ş-di urnimiili a noastri.

Dar Tu eşti mai presus de mânia noastră şi de sfaturile noastre.

 

Macâ va ľi-ascultai urnimiili a oamińiloru, va u câtâstrâpseai lumea pânâ di thimeľiu şi va Ti-aveai ngrupatâ Tini Isuţ tu urvăľi.

Dacă ai asculta sfaturile omeneşti, ai fi nimicit lumea până la temelii şi Te-ai fi îngropat pe Tine Însuţi în ruine.

 

O, Aţelu ma mintimenlu di tuţ taţľi!

O, Cel mai înţelept dintre toţi taţii!

 

Tini totna hamuarâdz cu muşuteaţa ş-nimoartea a Ta aţea dumnidzasca şi, mea, di-tu hamuarâslu a Tău acrescu steali!

Tu totdeauna zâmbeşti în frumuseţea şi nemurirea Ta cea dumnezeiască

şi, iată, din zâmbetul Tău cresc stele!

 

Totna hamuarâzândalui lu-alâxeşti arăulu a nostru cu ghineaţa ş-lu-ambuľiuseşti pomlu a ghineaţâľei pri pomlu a arăului, şi-acşi u vindiţ cu arâvdari Grâdina a Paradhislui, aţea alâsatâ tu-apârńisiri di noi.

Întotdeauna preschimbi zâmbind răul nostru în bine şi altoieşti pomul binelui pe pomul răului, şi astfel vindeci cu răbdare Grădina Raiului cea lăsată în părăsire de către noi.

 

Tini, cu-arâvdari vindiţ ş-cu-arâvdari stizmuseşti.

Tu cu răbdare vindeci şi cu răbdare zideşti.

 

Cu-arâvdari u stizmuseşti a Ta Amirăriľi a ghineaţâľei, Amirălu şi Tatălu a nostru.

Cu răbdare zideşti a Ta Împărăţie a binelui, Împăratul şi Tatăl nostru.

 

Ti pâlâcârsimu Tini: s-nâ sâlâgheşti di-tu arău şi aumpli-nâ di ghineaţâ, Tini perfecta dişirtari di-arău şi-aumpleari di ghineaţâ.

Ne rugăm Ţie: slobozeşte-ne de rău şi umple-ne de bine, Tu, desăvârşită deşertare de rău şi umplere de bine.

 

 

SURSA

Ayiulu Nicola Velimirovici Dispothi ali Ohridâ și ali Jici, Exiyisiri la Tatălu a nostru, aprideuțeari Yioryi Vrana, editura Predania, București, 2012, pp. 40-43.

Ș-putearea – Și puterea

Miercuri, 28 Martie 2012 11:07

INTRODUCERE:

Sfântul Nicola Velimirovici (1880 Serbia – 1956 SUA) a fost episcop sârb al Ohridei și Jicei. În 2005 editura Predania a publicat traducerea românească a lucrării sale Tâlcuire la Tatăl nostru, care cuprinde comentariul fiecărui vers al rugăciunii creștine fundamentale ‘’Tatăl nostru’’. Pe baza acestei traduceri, poetul aromân contemporan Yioryi (Gheorghe) Vrana a publicat la aceeași editură versiunea aromână a lucrării prelatului sârb.

 



Ș-putearea – Și puterea


A Ta easti putearea, câ ţe, a Ta easti Amirâriľea.

A Ta este puterea, fiindcă a Ta este Împărăţia.

 

Aţeľiţi taha si-acľeamâ amiradz suntu niputuţ.

Aşanumiţii împăraţi sunt neputincioşi.

 

Singura a loru puteari amirâreascâ sta tu titlurili a loru amirâreşti ţi suntu maşi titlurili a Tali.

Singura lor putere împărătească stă în titlurile lor împărăteşti, ce sânt de fapt doar titlurile Tale.

 

Eli cheru pritu ţarâ ş-ţara neadzi iu va vimtulu.

Ei rătăcesc prin ţărână, şi ţărâna merge unde vrea vântul.

 

Himu hulandari, aumbri ş-ţarâ ţi s-minâ.

Sântem pribegi, umbre şi ţărână mişcătoare

 

Ama ş-cându chiremu pri-aoa, pri-aclo, ş-nâ minămu, tut’ pritu putearea a Ta u-adrămu.

Dar şi când rătăcim şi ne mişcăm, tot prin puterea Ta o facem.

 

Pritu putearea a Ta bânămu ş-pritu putearea a Ta va-nyiemu.

Prin puterea Ta fiinţăm şi prin puterea Ta vom viia.

 

Macâ omlu u-adarâ ghineaţa u-adarâ cu putearea a Ta,pritu Tini; ş-macâ lu-adarâ arăulu, lu-adarâ cu putearea a Ta, ama pritu elu işişi.

Dacă omul face binele, îl face cu puterea Ta, prin Tine; iar dacă face răul, îl face cu puterea Ta, însă prin sine.

 

Tuti ţi si-adarâ si-adarâ cu putearea a Ta, ufilisitâ trâ-bunu, i trâ-arău, trâ achicâseari, i fârâ achicâseari.

Tot ce se face, se face cu puterea Ta, folosită bine sau rău, întru înţelegere sau fără de înţelegere.

 

Macâ omlu u ufiliseaşti putearea a Ta dupâ vrearea a Ta, Tatâ, atumţea putearea a Ta easti a Ta; ş-macâ omlu u ufiliseaşti putearea a Ta dupâ vrearea a lui, atumţea putearea a Ta si-acľeamâ a lui şi easti arauâ.

Dacă omul foloseşte puterea Ta după voia Ta, Tată, atunci puterea Ta este a Ta; iar dacă omul foloseşte puterea Ta după voia sa, atunci puterea Ta se cheamă a lui, şi este rea.

 

Io dzâcu Dumnidzale, câ atumţealui cându adari ţi vrei cu putearea a Ta, ea easti bunâ, ama cându dhicunearľi ţi u-mprumutarâ putearea di la Tini, s-fudulescu adrândalui

iţi voru cu putearea a Ta, di cara easti a loru, ea easti arauâ.

Eu zic, Doamne, că atunci când Tu faci ce vrei cu puterea Ta, ea este bună, însă când cerşetorii, care au împrumutat putere de la Tine, se trufesc făcând ce vor cu puterea

Ta ca şi cum ar fi a lor, ea este rea

 

Şi acşi ari maşi unu nicuchiru, ama suntu oamińi ţi u ufilisescu cu zorea putearea a Ta, e, ufilisescu cumâtici di-tu putearea a Ta, ţi cu ńilâ mari u dai mprumutu di la measa a Ta aţea avuta aiştoru muritori ftohi di pristi locu.

Şi astfel, există un singur stăpân, dar sânt şi oameni ce întrebuinţează în chip samavolnic puterea Ta, da, întrebuinţează părticele ale puterii Tale, pe care cu milostivire o dai cu împrumut de la masa Ta cea bogată acestor muritori săraci de pe pământ.

 

Caftâ câtrâ noi Tatâ Putute, caftâ câtrâ noi ş-nu ti-ayuńisea s-pitreţ putearea a Ta a ţarâľei, pânâ nu va si-ndreagâ doi udadz ta s-ti-ncapâ: bunâvrearea ş-tâpińiusirea – bunâvrearea ta s-hibâ ufilisitâ trâ-bunu, dhoara mprumutatâ di la Dumnidză ş-tâpińiusirea ta si ş-thimiseascâ totna câ tutâ putearea di-tu lumi easti a Ta, Mari Dhurusitoru di puteari.

Caută spre noi, Puternicule Tată, caută spre noi şi nu te grăbi să trimiţi puterea Ta ţărânii pământeşti până ce nu va pregăti două odăi ca să Te încapă: bună-voirea şi smerenia – bună-voirea ca să întrebuinţeze spre bine darul împrumutat de la Dumnezeu şi smerenia ca să-şi aducă aminte întotdeauna că toată puterea din lume este a Ta, Mare Dătătorul de putere.

 

A Ta easti putearea sântâ ş-mintimenâ – ama cându si-aflâ tu mâńili a noastri, putearea a Ta easti tu piricľiu si s-mâryeascâ şi si si-adarâ nisântâ şi zurleascâ.

A Ta este puterea sfântă şi înţeleaptă – dar când se află în mâinile noastre, puterea Ta este în primejdie să se spurce şi să ajungă ne-sfântă şi nebunească.

 

Tatâ Cari hii tu ţeruri, agiutâ-nâ s-cunuştemu ş-cathiunâ dzuâ si-adrămu maşi unu lucru: si ştimu câ tutâ putearea easti maşi a Ta şi si-u uflisimu putearea a Ta dupâ vrearea a Ta.

Tată, Care eşti în ceruri, ajută-ne să cunoaştem şi în fiecare zi să facem un singur lucru: să ştim că toată puterea este a Ta şi să întrebuinţăm puterea Ta după voia Ta.

 

 

Mutrea, himu nihârsiţ câ ţe mpârţâmu aţea ţi easti ti nimpârţâri la Tini: u-mpârţâmu

putearea di luńinâ, şi u-mpârţâmu putearea di vreari, şi u-mpârţâmu putearea di pisti – şi-aestâ easti itia aţea di prota ti câdearea a noastrâ – u-mpârţâmu putearea di

tâpińiusiri.

Iată, sântem nefericiţi, fiindcă am despărţit ceea ce-i de nedespărţit la Tine: am despărţit puterea de lumină, şi am despărţit puterea de dragoste, şi am despărţit puterea de credinţă, şi în cele din urmă – iar asta este pricina cea dintâi a căderii noastre – am despărţit puterea de smerenie.

 

Tatâ, adarâ unâ, Ti pâlâcârsimu, aţea ţi hiľiľi a Tăľi cu zurleaţâ mpârţârâ.

Tată, uneşte, rugămu-Te, ceea ce fiii Tăi nebuneşte au despărţit.

 

Ti pâlâcârsimu: analţâ la tińia di prota, putearea a Ta ţi fu alâsatâ tu-apâryisiri şnitińisitâ:

câ ţe, cum’ ţi s-himu, himu ficiuriţľi a Tăľi.

Ne rugăm Ţie: ridică la cinstea cea dintâi puterea Ta, care a fost lăsată în părăsire şi necinstită: fiindcă, iată, oricum am fi, sântem copiii Tăi.

 

 

 

SURSA

Ayiulu Nicola Velimirovici Dispothi ali Ohridâ și ali Jici, Exiyisiri la Tatălu a nostru, aprideuțeari Yioryi Vrana, editura Predania, București, 2012, pp. 46-49.

INTRODUCERE:

Sfântul Nicola Velimirovici (1880 Serbia – 1956 SUA) a fost episcop sârb al Ohridei și Jicei. În 2005 editura Predania a publicat traducerea românească a lucrării sale Tâlcuire la Tatăl nostru, care cuprinde comentariul fiecărui vers al rugăciunii creștine fundamentale ‘’Tatăl nostru’’. Pe baza acestei traduceri, poetul aromân contemporan Yioryi (Gheorghe) Vrana a publicat la aceeași editură versiunea aromână a lucrării prelatului sârb.

 


Și doxa, tu eta etiloru – Și slava, în veci


A Ta easti doxa aţea trâ etâ deadunu cu Tini, Tatălu a nostru Amirărescu.

A Ta e slava cea împreună-veşnică cu Tine, Tatăl nostrum Împărătesc.

 

Doxa easti ligatâ di usia a Ta ş-nu ascalnâ di noi.

Ea ţine de fiinţa Ta şi nu atârnă de noi.

 

Nu easti doxa di-tu zboarâ ca doxâ a muritoriloru, ama easti di idhyea usie, ţi nu treaţi, has’ Tini.

Nu este slavă din vorbe ca slava muritorilor, ci este din aceeaşi esenţă netrecătoare ca şi Tine.

 

E, ea easti nimpârţâtâ di Tini cumu easti nimpârţâtâ luńina di soarli apresu.

Da, ea este nedespărţită de Tine cum e lumina nedespărţită de soarele fierbinte

 

Cari u vidzu mesea şi mardzina a doxâľei a Tali?

Cine a văzut centrul şi periferia slavei Tale?

 

Cari agiumsi duxusitu fârâ s-da di Doxa a Ta?

Cine a ajuns slăvit fără să atingă Slava Ta?

 

Doxa a Ta aţea lumbrusitâ nâ anvârligheadzâ di tuti părţâli ş-nâ mutreaşti tu tâţeari, unâ parti hamuarâdzânda, unâ parti ciudisinda-si di frimtărli şi cârtearea a noastrâ

umineascâ. Iara cându tâţemu, vârnu nâ ciuciurâ mistiryiosu: hiţ ficiuriţľi a Tatâlui duxusitu.

Slava Ta cea strălucitoare ne înconjoară din toate părţile şi ne priveşte în tăcere, parte zâmbind, parte mirânduse de frământările şi de cârtirea noastră omenească.

 

Iara cându tățemu, vârnu nâ cicuciurâ mistiryiosu: hiț ficiurițl’i a Tatâlui duxusitu.

Iar când tăcem, cineva ne şopteşte în taină: sânteţi copiii ai Tatălui slăvit.

 

O, ţi dulţi easti aestâ duxusitâ ciuciurari!

O, cât este de dulce această slăvită şoaptă!

 

S-himu ficiuriţľi a doxâľei a Tali, ţi mirachi ma mari si-avemu?

Ce am putea dori mai mult decât să fim copiii slavei Tale?

 

Nu easti duri!

Nu e aceasta îndeajuns?

 

Sigura, duri easti trâ unâ banâ alithea.

Fără îndoială, este îndeajuns pentru o viaţă adevărată.

 

Ama, mea, oamińiľi voru s-hibâ taţi a doxâľei.

Dar, iată, oamenii vor să fie taţi ai slavei.

 

Şi-aestâ easti apârńita ş-cima a lâeaţâľei a loru.

Iar acesta e începutul şi culmea nenorocirii lor.

 

Eľi nu suntu ifhâristisiţ s-hibâ ficiuriţ a doxâľei a Tali, şi si-scumânicâ cu doxa-Ţ, eľi voru s-hibâ taţi ş-purtâtori a doxâlei a Tali.

Ei nu se mulţumesc să fie copiii şi părtaşi ai slavei Tale, ei vor să fie taţi şi purtători ai slavei Tale.

 

Ama, ţi cara, Tini hii singurlu Tatâ şi singurlu purtâtoru ti tutâ doxa.

Şi totuşi, Tu eşti singurul Tată şi singurul purtător a toată slava.

 

Suntu mulţâ ţi u-ufilisescu doxa-Ţ trâ arău şi suntu mulţâ ţi si-arâdu singuri.

Mulţi sânt cei ce folosesc în chip rău slava Ta şi mulţi sânt cei ce se amăgesc pe sine.

 

Nu ari piricľiu ma mari di doxa tu mâńili a muritoriloru.

Nimic nu e atât de primejdios ca slava în mâinile muritorilor.

 

Tini u-aspuńi doxa a Ta, iara oamińiľi si-ncaci di-avârligaľi.

Tu arăţi slava Ta, iar oamenii se ceartă în jurul ei.

 

Doxa a Ta easti factu iara doxa a oamińiloru easti zboru.

Slava Ta este fapt, iar slava omenească este cuvânt.

 

Doxa a Ta, totna hamuarâdi şi hăidhipseaşti, iara doxa a oamińiloru mpârţâtâ di Tini lâhtârseaşti ş-vatâmâ.

Slava Ta zâmbeşte şi mângâie totdeauna, slava omenească despărţită de Tine înfricoşează şi ucide.

 

Doxa a Ta îľi hrâneaşti ftohľi ş-da urnimie ti aţeľi imiri, doxa a oamińiloru disparti di Tini.

Slava Ta hrăneşte pe cei săraci şi îndrumă pe cei blânzi, slava omenească desparte de Tine.

 

Doxa a oamińiloru easti nai ma buna hâlati a sâtânălui.

 

Ea este cea mai bună unealtă a satanei.

Ti hazi suntu oamińiľi ţi si-ampulisescu si şi-u-adarâ doxa ahoryea di Tini!

Ce caraghioşi sânt oamenii când încearcă să-şi facă slavă afară de Tine şi despărţiţi de Tine!

 

Fu unu zurlu ţi lu-aura soarli ş-câfta si-aflâ unu locu afiritu di luńina a soarilui, ţi s-hibâ a lui.

Fost-a un nebun care ura soarele şi încerca să afle un loc ferit de lumina soarelui, care să fie al lui.

 

Elu şi-adră unâ câlivâ scutidhoasâ şi nu adră firidz, şi intră tu ea, şi şidea tu chisâ, şi s-hârsea câ ascâpă di marli izvuru a luńinâľei.

El a clădit o colibă întunecoasă şi n’a făcut ferestre, şi a intrat în ea, şi stătea în beznă, şi se bucura că s’a izbăvit de marele izvor al luminii.

 

Unu ahtari zurlu şi-unu ahtari ţitâţeanu a scutidhâľei easti aţelu ţi cilistiseaşti si şi-u-adarâ doxa ahoryea di Tini şi-mpârţâtu di Tini, Athanate, izvuru a Doxâľei.

Astfel de nebun şi astfel de cetăţean al întunericului este cel ce se străduie să-şi facă slavă afară de Tine şi despărţit de Tine, Nemuritorule Izvor al Slavei!

 

Nu ari doxâ a oamińiloru acşi cumu nu ari puteari a oamińiloru.

Nu există slavă omenească, la fel cum nu există putere omenească.

 

A Ta easti putearea şi a Ta easti doxa, Tatâlu a nostru.

A Ta este puterea şi a Ta este slava, Tatăl nostru.

 

Macâ nu li-mprumutămu di la Tini, nu ľiavemu, ş-mârânyisimu dipu ca frîndzâli uscati mpârţâti di pomu şi scrupsiti dupâ chefea a vimtului.

Dacă nu le împrumutăm de la Tine, nu le avem, şi ne ofilim ca frunzişul uscat despărţit de pom şi împrăştiat după bunul plac al vântului.

 

S-himu ifhâristisiţ, ta s-nâ-acľimămu ficiuriţľi a Tăľi.

Să fim mulţumiţi, ca să ne numim copii ai Tăi.

 

Nu ari tińie ma mari di-aestâ, tu ţeru i pristi locu.

Nu este cinste mai mare în cer sau pe pământ decât aceasta.

 

Ľea di la noi amirâriili a noastri, putearea a noastrâ ş-doxa a noastrâ.

Ia de la noi împărăţiile noastre, puterea noastră şi slava noastră.

 

Ľea di la noi aţea ţi eara a Tău di-tu arhiusitâ.

Ia de la noi ce era al Tău dintru început.

 

Tutâ isturia a noastrâ fu unâ cilistiseari zurleascâ ta si-u-bâgămu pri cali amirâriľea a noastrâ, putearea a noastrâ ş-doxa a noastrâ.

Întreaga noastră istorie a fost o străduinţă nebunească de a făuri împărăţia noastră, puterea noastră şi slava noastră.

 

 

Tot ce am numit vreodată al nostru zace în ruine.

Tuti ţi ľi-acľimămu unâoarâ a noastri, dzâcuti şedu tu urvăľi.

 

Ncľidi-u troarâ isturia a noastrâ aţea veacľea, tu cari nâ-ampulisimu s-nâ-adrămu nicuchiri tu casa a Ta, ş-dişcľidi unâ isturie noauâ tu cari va cilistisimu s-nâ-adrămu huzmichiari tu casa ţi easti a Ta.

Încheie grabnic vechea noastră istorie, unde ne-am luptat să ajungem stăpâni în casa Ta, şi deschide o istorie nouă, unde ne vom trudi să ajungem slugi în casa care

este a Ta.

 

Mea, ma bunu ş-ma duxusitu lucru easti s-himu huzmicheari tu Amirâriľea a Ta di s-himu nai ma mărľi amiradz tu amirâriľea a noastrâ.

Iată, mai bun şi mai slăvit lucru este a fi slugă în Împărăţia Ta decât a fi cel mai mare dintre împăraţi în împărăţia noastră.

 

Trâ-aţea adarâ-nâ, Tatâ, huzmichearľi a Amirâriiľei a Tali, a puteariľei a Tali şi-a-doxâľei a Tali, tu tutâ eta a noastrâ ş-tu eta a etiloru.

Drept aceea, fă-ne, Tată, slugi ale Împărăţiei Tale, puterii Tale şi slavei Tale, în neam şi în neam şi în toţi vecii.

 

Aminu!

Amin!

 

 

.

 

SURSA

Ayiulu Nicola Velimirovici Dispothi ali Ohridâ și ali Jici, Exiyisiri la Tatălu a nostru, aprideuțeari Yioryi Vrana, editura Predania, București, 2012, pp. 50-53.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required