Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

În 1976 Chiraţa Iorgoveanu Dumitru publica o antologie de poezie populară aromână, în care a selectat şi 5 balade cărora le-a ataşat şi versiuni româneşti în viziunea sa: Mortul blăstimat (Mortul blestemat), Nă feată nică sumulaie (O fetică ocheşică), Niala (Mioara), Căpărli al Bară (Caprele lui Bară) şi Puntea di Arta (Puntea din Arta).

Mortul blăstimat a fost preluat din Antologia aromânească, publicată de Tache Papahagi în 1922. O varianta a acestei balade, întitulată Stafia/Stihiolu, a fost inclusă în volumul Trei balade aromâne/Trei balade armâneşti, publicat de Hristu Cândroveanu în 1985 (vezi articolul pe blog). Tema baladei este puterea blestemului părintesc faţă de neascultarea fiului şi puterea legăturii relaţiilor de familie în faţa distanţelor . Frumoasa Vasilichia este peţită de un străin frumos şi în pofida opoziţiei mamei ei, ea este luată în căsătorie cu ajutorul celui mai mic din cei 9 fraţi, Custandin. Cei nouă fraţi mor subit bolnavi,iar mama lor îl blesteamă pe Custandin pentru faptul că rămăsese fără sprijinul fiicei sale măritată departe: Tu xeane nclo u deadiră,/Trei meşi,trei ani diparti,/Iu, stînda si ti minduieşti,/Şi mintea ţî si scoalî (Prin străini au dat-o, foarte,/La trei luni, trei ani departe, că de-ai sta să chibzuieşti, Nici cu mintea nu gândeşti). Sub povara blestemului, stafia mezinului pleacă în străinătate, la sora sa, pentru a o chema la mama ei. Pe drumul de întoarcere, păsările au cântat de trei ori în apropierea celor doi: Ţiu,ţiu, ţiu şi ţiu, ţiu, ţiu,/Iu s-avdzî mortu cu v’iu! (Cip, cip, cip şi ţiu, ţiu, ţiu,/Cin’văzu un mort c-un viu!) Stafia îşi îndeamnă sora să nu ia în consideraţie ciripitul păsărilor, iar în apropierea satului natal o trimite înainte sub pretextul hrănirii calului obosit, în timp ce ea se întoarce în mormânt. După ce fiica îi povesteşte mamei călătoria de întoarcere, aceasta se duce la biserică pentru a ridica blestemul: Atumţea la bîsearică/Nirdzea tra si si nclină,/Tr’al Custandini suflitu,/Tr’al Custandini l’irtare (La biserică mergea,/Atunci mama la-nchinare/ Pentru-al fiului ei suflet/Şi-a lui Constantin iertare!)

Nă feată nică sumulaie a fost preluată din culegerea folclorică a lui Pericle Papahagi, Din literatura poporană a aromânilor, publicată în 1900. Poezia este un dialog între turcul Husa şi o fată aromână de care era îndrăgostit. Discursul turcului, care dorea să o ia în căsătorie pe fată, este parţial în greacă. La fiecare ofertă a turcului fata refuză, preferând să se transforme în oaie, potârniche,cerboaică, peşte, strugure şi floare, pentru că turcul io nu-ni l’au,/Suflitlu si-ni dau! (pe turc eu tot nu-l iau,/De-ar fi sufletul să-mi dau). La rândul său, Husa răspunde că se va transforma în păstor, uliu, copoi, pescar,vier şi viespe pentru că ’’Fată, fată, te voi lua,/Fată, nu te voi lăsa’’. La această baladă culeasă din localitatea Băeasa din Epir (Albania şi Grecia) este ataşată următoarea notă din scrierile lui B.P. Hasdeu: ,,În studiul meu Balada Cucul şi turturica la Români, la Moravi, la Provenţali, la Reto-romani, la Perşi, la Turcomani etc, publicat în 1880 în Cuvente din Bătrîni (t.II) şi în care – pentru prima oară în sfera filologiei comparative – eu mă încercai a aplica metoda ştiinţelor pozitive către analiza literaturei poporane, figurează cinci varianturi româneşti ale acestui cîntec de metamorfoză şi anume: variantul moldovenesc din colecţiunea lui Alecsandri; variantul bucovinean din colecţiunea lui S.F. Marian; variantul ardelenesc cules de Pompiliu,şi în fine, două varianturi moravo-române. Din alăturarea celor cinci varianturi, rezultă că prototipul lor comun cuprindea în sine două metamorfoze: schimbarea fetei în peşte şi în pasăre, iar a bărbatului în pescar şi vînător. Nu cunoşteam atunci nici un variant macedo-român, şi tocmai acumam dat peste următorul foarte remarcabil, pe care mi-l comunică d. Papahagi (Vurdună), elev al Şcoalei Normale superioare din Bucureşti. O trăsătură de tot caracteristică a acestui variant este bilinguitatea sa, asupra căreia atragem atenţiunea folcloriştilor în genere: femeia vorbeşte româneşte, iar bărbatul greceşte.’’

Niala a fost preluată din culegerea nepublicată a Tatianei Crîşmaru şi Zaharia Pană, fiind culeasă de la un aromân din comuna Gopeşi din Macedonia iugoslavă. O variantă cu melodia conexă a fost culeasă în 1971 de Emilia Comişel din oraşul Bitolia din Macedonia iugoslavă. Balada este versiune prescurtată a Mioriţei româneşti. Păstorul aromân din Balcani află dimineaţa de la o oiţă mâhnită că duşmanii plănuiesc asasinarea sa pe înserat. El îi transmite oiţei dragi dorinţa testamentară de a fi şi după moarte în mijlocul turmei sale: Nială, nială-arudă,/Că va-s mor,/Că va-s nu mor,/S-ni ascultaţi un singur zbor:/Io nu voi îngrupari,/S-mi scuteţi tu valea mari,/S-treacă oili la pîşteari,/Ş-tini nială s-te-am tu vreari. (Mioară, crudă mioară,/De o fi să mor,/Ori ca să nu mor,/Eu am doar un dor:/Eu nu vreau să mă-ngropaţi,/Colo-n vale mă lăsaţi,/Unde vin oi la păşune,/Să te ştiu tot lângă mine.)

Căpărli al Bară a fost culeasă de Tatiana Crîşmaru de la un aromân din comuna Gramaticova din Grecia. Tema baladei este dorinţa testamentară a bătrânului Bară din Scheană, localitate ai cărei locuitori îşi pierduseră caprele, de a fi şi după moarte înconjurat de simbolurile vieţii pastorale: - O, lai, Costa hil’iu,/Ma-s hibă ca-s moru/S-ni aspindzuri cărigu,/Pi deadi di-arinu./Nă chiali di capră,/Sî-ni badzî cîpitîniu./Clopatli di ţachi,/Tuti s-li scuteţî,/Tu locu di cîmbani,/La cap s-li bîgaţî/ Coarnili di ţachi,/Doauli s-li tîl’iaţî,/Tu locu di căruţi,/La cap sî-ni bîgaţî. (- Costa,fiul meu,/De va fi să mor,/Cîrligul de o creangă/Să-l anini întîi,/O piele de capră/să-mi pui căpătîi./De la ţapi talange/Toate să le luaţi/Şi în loc de clopot,/La cap mi-aşezaţi./Coarnele-amîndouă,/Ţapilor tăiaţi,/Ţii în loc de cruce/La cap mi-aşezaţi.)

Puntea di Arta a fost preluată din Antologia aromânească publicată de Tache Papahagi în 1922. O variantă a baladei a fost publicată în 1985 de Hristu Cândroveanu în volumul Trei balade aromâne/Trei balade armâneşti (vezi recenzie). Tema baladei este similară cu cea din balada românească Meşterul Manole, adică necesitatea unei jertfe umane pentru reuşita unei construcţii măreţe. Trei fraţi masturi lăvdaţ (meşteri vestiţi) sunt angajaţi de împărat să construiască un pod în localitatea Arta (Grecia) într-un termen de şapte ani. Timp de şase ani Tută dzuua ţe lucra/Apa noaptea lă-u nica (Toată ziua ce lucrau/Apele noaptea-necau). O pasăre îi dezvăluie celui mai mare dintre fraţi că pentru a duce la capăt lucrarea trebuiau să o zidească la temelie pe soţia celui mai mic: Jale ş’nilă s’nu mutriţ (Şi la milă nu gîndiţi). Fratele cel mare Ma năpoi iar s’mindui:/Dumnidzăiu acşi crui:/Puntea estă si se-adară,/Lipsea nor ma nică s’moară! (Şi la urmă cugeta/Că aşa Domnul rînduia:/Puntea spre a se-nălţa,/Să moară cumnata sa!) Aceasta şi-a hrănit pruncul şi a pornit să aducă meşterilor mâncarea cerută. Propriul ei soţ plângând o ademeneşte în groapa viitoarei construcţii: -Vrută, suschirarea mea/Nu easte tră alt ţiva:/’Ni cădzu nelu, vruta mea,/Tru- aţea groapă; treţ di-l l’ea! (Tot suspinul, draga mea,/ Nu e pentru altceva:/Sari în groapă, dragă-acu,/Ia-mi inelul ce-mi căzu!) Meşterii se reped să o zidească de vie, iar femeia înţelegând situaţia le adresează o ultimă rugăminte: -Agalea, galea, masturi voi,/Masturi cu tehnea-arauă; /Agalea vă pîlîcîrsescu,/Se-aplec niclu-ni ’nă oară! (Meşteri, staţi un pic pe loc,/Meşteri fără de noroc!/Mai lăsaţi-mă un pic/Să-l mai alăptez p-ăl mic!) Cum meşterii îşi continuau treaba fără să o asculte, tânara mamă aruncă un blestem de moarte: Mărata atumţea scoase/Blîstem ş’foc din gura l’ei: /- Cum zghileaşti niclu-a meu,/Sî zghileasc’aest arîu;/ Ş’cum treambur mine mărata,/S’treambură ş’puntea di Arta./S’nu treacă mes cînd arîulu/S’nu s’purindă di-om nicat;/Ş’cum îni cură-a nia sinlu,/Aşi s’vă curaţ ş’voi masturi.(Atunci, biata, -n gura sa/Doar blestem şi foc avea:- aşa cum copilu-mi plînge/Şi-acest rîu la fel să strige,/Şiicum tremur acum, biata,/Tremure şi puntea-n Arta; Şi la lună, fie dat,/Rîului om înecat./Sînul cum îmi curge mie,/Meşteri viaţa să vă fie.)

SURSA

Chiraţa Iorgoveanu Dumitru (editor), Poezie populară aromână, editura Minerva, Bucureşti, 1976, pp. 371-407.

În 1976 Chiraţa Iorgoveanu Dumitru a publicat la editura Minerva din Bucureşti o Antologie de poezie populară aromână.

Volumul este dedicat ’’BUNICILOR MEI, MINA ŞI MARIA IORGOVEANU’’.

Cele 426 de pagini ale lucrării cuprind o PREFAŢĂ a editorului, o NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI, 7 secţiuni şi cîte un Index alfabetic (după primul vers) şi bibliografic al poeziilor în Aromână şi în Dacoromână.

PREFAŢA include paragrafe referitoare la istoria aromânilor, la limba vorbită de ei, la cultura lor scrisă, la poezia populară publicată şi o critică literară asupra acesteia.

În 1985 poetul aromân Atanasie Nasta (02.11.1912 Grămăticova, Grecia - 1996 România) publica o antologie de poezie aromână, în care a inclus şi 12 poezii ale sale. Dintre acestea 3 sunt incluse în antologia H. Cândroveanu – K. Iorgoveanu (1985), cu transpuneri româneşti ale editorilor, 8 au versiuni româneşti care îmi aprţin, iar versiunea românească a poeziei Stanea aparţine autorului.

1.Patria (Patria)

Plaiurili a tale sunt ca suratea al Tati

căļiuri şi văļiuri

di trăpulici di lăcriňi săpati,

di bruma a toamnăļei,

di inatea apultusită,

că iar va chindurească la stani

ascherea ori furli,

lăvoasă păgani,

nifănătită di aică, di neļi şi pîră

şi cite unoară lailu dalac,

di armînea măratlu di Tati

fără cupie, dip fucără!

(Plaiurile tale sunt ca faţa Tatii

cărări şi văi

cu văgăuni de lacrimi săpate,

de bruma toamnei,

de supărarea apultusită,

că iar se vor opri la stână

armata ori tâlharii,

nenorocita poteră,

nesăturată de smântână, de miei şi bani

şi câte o dată şi iaurtul,

de rămânea sărmanul de Tata

fără turmă, sărac lipit!)

În 1985 Atanasie Nasta a publicat o antologie de poezie aromână, în care a selectat şi 9 poezii de Chira Iorgoveanu (22.09.1948 N. Bălcescu/ Tulcea - ) Dintre aceste poezii 4 sunt incluse în antologia H. Cândroveanu - C. Iorgoveanu (1985) cu transpuneri româneşti ale autoarei, în timp ce versiunile româneşti ale celorlalte 5 îmi aparţin.

1. Steaua chirută (Steaua pierdută)

N-asprîndim tu tută lumea,

Steaua noastă, ta-s ti-aflăm,

N-ampîrţîm di soie şi-locuri

Ş-fîr di tini nî turnăm!...

(Ne-am răspândit în toată lumea,

Steaua noastră, ca să te găsim,

Ne-am rupt de rude şi de locurile natale

Şi fără de tine ne-am întors!...)

În 1985 poetul aromân Atanasie Nasta a publicat o antologie de poezie aromână, în care a selectat 10 poezii de Costa Guli (21.02. 1916 Livezi, Macedonia - 1985 Bucureşti, România). Dintre aceste 10, 3 sunt incluse în antologia H.Cândroveanu - K. Iorgoveanu cu transpuneri româneşti ale editorilor (vezi articolul pe sait), iar versiunile româneşti ale celorlalte 7 îmi aparţin.

1.Curbani (Sacrificiu)

Ti lumi, lea dado, ş-ti eta-ali eti,

Va ļi-dau, ta s-ti-alvdî, a zborlui ibreti,

Ş-dit nilili-aleapti, maşi unlu-a l-scot fora

S-ti cîntî cum can-nu cîntă pînă tora.

(Pentru lume, tu mamă, şi pentru veacul veacului,

Îi voi da, ca să te laude, a cuvântului groază,

Şi din milele alese, doar unul îl voi scoate făţiş

Să te cânte cum nimeni nu cântă până acum.)

Aşi, c-a ta pîni, va s-hibî-a mel cînticu

Adrat cu mirachi tu-a foclui discînticu

Şi-pi ţer ţes zîvon di buiaui ş-lunini

Di hiilu-a tăl, dado, aumbri ţi-avini...

(Aşa,că a ta pâine, va fi al meu cântec

Compus cu pasiune în al focului descântec

Şi pe cer ţes covoare de culoare şi lumini

De fiul tău, mamă, umbre ce alungi...)

Ş-dit caldul cireap, tu işita di noapti,

Cîrveļi, tu pirmith maşi cum vedz, scuteai coapti

Şi-arumini ş-cît un arcothar di mări,

Cî măghi pîrea fapti di mşatili-ţ hări.

(Şi din caldul cuptor, la sfârşitul nopţii,

Pâini, doar cum în basme vezi, scoteai coapte

Şi rumene şi cât un arcothar di mări,

Că vrăji păreau făcute de frumoasele-ţi graţii.)

Aşi, c-a ta pîni, va s-hibî-a mel cînticu

Adrat cu mirachi tu-a foclui discînticu

Şi-pi ţer ţes zîvon di buiauî ş-luňinî

Di hiilu-a tăl, dado, aumbri ţi-avinî…

(Aşa, c-a ta pâine, va fi al meu cântic

Compus cu pasiune în descântecul focului

Şi pe cer ţes voal de culori şi lumini

De fiul tău, mamă, umbre ce vânează…)
 

2. Poetlu

Aţel ţi plîndzi cîndu di pi pom

Cad frîndzili di vintu-ascuturati,

Aţel ţi poartî n suflet adunati

Durerli ş-vrerli-a cathiunui om;

Acel ce plânge când din pom

Cad frunzele de vânt scuturate,

Acel ce poartă-n suflet adunate

Durerile şi iubirile fiecărui om;

 Aţel ţi ari minduiri curati

 Ca apili dit izvur cîndu zvom,

 Aţel ţi-alumtî s-nu-aibî n lumi trom

 Ş-mîxîňili-a loclui s-creascî cu-arîhati;

 (Acel ce are gânduri curate

 Ca apele izvorului când ţâşnesc

 Acel ce luptă să nu existe în lume nenorociri

 Şi mîxîňili pământului să crească în linişte;)

 Aţel ţî ţîni braţîli dişclisi

 Ca un apanghiu îngîldzit di soari

 Ti-a oamiňilor mîraţ nifapti ghisi,

  (Acel ce ţine braţele deschise

 Ca un salvator încălzit de soare

 Pentru a oamenilor sărmani neîmplinite vise,)

 Cu ărchili ngliţati di arcoari

 Tu-azbuirarea-a lor pit vintu, şcretlu,

 I-aţel cu numi di-amiră: Poetlu.

 (Cu ărchili îngheţate de frig

 În zborul lor prin vânt, afuristul,

 E acel cu nume de împărat: Poetul.)

3. Citinda-ni stihurli

Citinda-ni stihurli,tini nu vedz

Cum mastea-ţ t-un sonet preavalea-acaţî

Tu nai m-avno bicimi s-aibi faţî

Ca Doamnî-a inimlei tu cari ni-şedz?

(Citindu-mi versurile, tu nu vezi

Cum chipu-ţi într-un sonet agale începe

În cea mai frumoasă formă să aibă faţă

Ca Doamnă a inimii în care îmi şezi?)

Cîftînda-a mintiļei ascumti laţî,

Sonetlu stih cu stih cîndu l-dizledz,

Nu-avdzî ţi cînticu tini ntrupuşedz,

Cu-a limpidlui năur icoanî mbraţî?

(Căutând ale minţii ascunse ochiuri

Sonetul vers cu vers când îl dezlegi,

Nu auzi ce cântec tu întrupezi,

Cu-a strălucitorului nor icoană în braţe?)

Nu simţi-ardzînda zboarîli-ňi cu mari

Foc cîndu pi-a ta budzî ţî li-aliňi

Ş-mistirghiul s-ţ-ul mîrtîrsească-aghiňi?

(Nu simţi arzândele vorbe-mi cu mare

Foc când pe-a ta buză ţi le uric

Şi misterul să ţi-l mărturisească aviňi?)

Di calda-lî, duruta-a lor cļimari

S-nu ti hivreascî ş-tini? Fîrî di-altu,

Cîndu sonetlu l-criscuşi tin-analtu.

(De calda-le, iubita lor chemare

Să nu te ia cu friguri şi pe tine? Fără de altul,

Când sonetul îl crescuşi tu înalt.)

4. Ti caftu 

Ti caftu pi cîrîrli di-altîoarî

Dit locurli di multu alîgati,

Sî ncleg diznău di seamnili-alîsati

Chirolu dus, aşi cum fu nîoarî.

(Te caut pe cărările de altădată,

Din locurile de mult cutreierate

Să încheg din nou din semnele lăaste

Timpul dus, aşa cum fu cândva.)

Vedu numili, a mea şi a ta, zgrîmati

Pi coaja-a unui pom sum nî iňioarî,

Cîndu işeam dit cîsîbă nafoarî

Ş-ghineam nipoi tu-a noaptiļei sîhati.

(Văd numele, al meu şi al tău, zgâriate

Pe coaja unui pom sub o inimioară,

Când ieşeam din oraş afară

Şi veneam înapoi în ceas de noapte.)

Ia-u ş-banca di sum salţea aumbroasî

Dit vecl’iul parcu iu n-apînghiseam

Di croplu-a soarilui ş-n-avîpiseam.

(Iat-o şi banca de sub salcia umbroasă

Din vechiul parc unde ne adăposteam

De arşiţa soarelui şi ne avîpiseam.)

Ia-lu ş-laclu ňirlu cu-a lui livî-avroasî

Ţi n-arcura. A tutulor lî grescu

Ma tuti-amuti-s ş-nu ňi-apîndisescu.

(Iată-l şi lacul albastru cu a sa adiere de vânt

Ce ne răcorea. Tuturor le grăiesc

Dar toate amuţite-s şi nu-mi răspând.)

5. Ňi-u inima (Mi-e inima)
Ňi-u inima ca unî avghilii

Ţi easti dispriunî curdhisitî

Ş-hîzîri,-atumţea cîndu-i hîidipsitî,

S-ş-u cîntî mîghipsita-l’i miludhii.

 (Mi-e inima ca o vioară

 Ce este întotdeauna acordată

 Şi pregătită, atunci când e răsfăţată,

 Să-şi cânte vrăjita melodie.)

 Ňi-u inima ca unî apiritî

 Di soari ţi s-aprindi tu hîrghii

 Şi-arucî-arădz pi om ş-pi lughurii

 Dit ahurhitî pîn-tu bitisitî.

 (Mi-e inima ca un răsărit

 De soare ce s-aprinde cu aurora

 Şi aruncă raze pe om şi lucruri

 De la început până la sfârşit.)

Ni-u inima ca nî primvearî cari

Cu strani chindisiti s-alixeaşti

Şi-a fisilei niahîrziti hari

Ca nveasti naui u armîtuşeşti.

Cu-ahtari inimi tu cheptu, cum

Bînaticlu s-nu ni-hibă fîrî fum?

(Îmi e inima ca o primăvară care

Cu straie dichisite se îmbracă

Şi nepreţuita graţie

Ca o mireasă o împodobeşte.

Cu astfel de inimă în piept,cum

Viaţa să nu ne fie fără fum?)

6. Idhvea cîrari 

Mira, ţîni minti? nî fu agurli.

Idhvea cîrari deadun nî duţea.

Ţerlu-aşi nirlu eara pi citii!

Di nsus ahîtî lunini cîdea!

Mira, ţii minte? ne fu bine.

Aceeaşi cărare împreună ne ducea.

Cerul aşa albastru era pe acoperiş!

De sus atâtea lumini cădeau!)

Ň-işişi dininti nîoarî cu soarli,

Imnînda-agalea cu gleoati minuti,

Canda lilici cîlcai cu cicioarli,

Canda cu tini-aveai izvurli.

(Îmi ieşişi înainte simultan cu soarele,

Mergând agale cu un pas pe minut,

Parcă flori călcai cu picioarele,

Parcă cu tine aveai izvoarele toate.)

Eara naevea, am canda tu visu

Îňi si pîrea cî bînedzu iftihia

Cî tu-a melu suflitu ţer nău fu dişclisu,

Cî diznău vrearea ş-cîntă miludhia.

(Era aievea, dar parcă în vis

Mi se părea că trăiesc fericirea

Că în al meu suflet cer nou fu deschis,

Că din nou dragostea îşi cântă melodia.)

Pi sum a ţerlui cidîri ti-anami

Noi triţeam pit muşuteţ di discînticu.

Inima-ňi tutî ňi-eara bîirami,

Mplinî di-a vrearil’ei mîghipsit cînticu.

(Pe sub al cerului cort pentru nume

Noi treceam prin frumuseţi de descântec.

Inima-mi toată mi-era bairam,

Plină de al dragostei vrăjit cântec.)

7. Mîvii (Vrajă)

Ti vidzui, lea feată, ti vidzui

Cîndu ti bîşea un fcior, i nu-i?

(Te văzui, tu fată,te văzui

Când te săruta un băiat, nu-I aşa?)

Poţ ta s-dzîţ, cî nu-i aşiţi, poţ,

Cu ahînti scaļi pi pîrpodz?

(Poţi să zici, că nu-i aşa, poţi,

Cu atâtea scaie pe ciorapi?)

Cî-ţe, vomhiră, nu vrei s-li curi

S-nu s-ducheascî serli iu ti furi?

(De ce, vomhiră, nu vrei să le opreşti

Să nu se ştie serile unde te furişezi?)

Tuţ viţiňl’i ştiu, mîrată, tuţ,

Cathi seară ‘ndreptu iu ti duţ.

(Toţi vecinii ştiu, sărmano, toţi,

În fiecare seară direct unde te duci.)

Tini maş nu vedz ţiva, nu vedz,

Canda singură pi loc bînedz.

(Doar tu nu vezi nimic, nu vezi

Parcă singură pe pământ trăieşti.)

Ş-nu-avdzî dip ţiva ţi ş-dzîcu,ţiva.

Ţi măvi ţîn tu fum duchirea-a ta?

(Şi să nu auzi nimic îţi spun, nimic.

Ce vrăji ţin în fum simţirea ta?)

SURSA

Nasta Atanasie (editor), Ecou de cîntec aromânesc, editura Litera, Bucureşti, 1985, pp. 112-124.

În 1985 poetul aromân Atanasie Nasta a publicat o antologie lirică aromână, în care a selectat 10 poezii de Nicolae Caratana (12.02.1914 Horopani, Grecia – 19.10. 1992. România). Dintre acestea, 4 au fost incluse în antologia H. Cândroveanu şi K. Iorgoveanu (1985) cu transpunerile editorilor (vezi articol sait) şi 5 în volumul Aşteptu soarili al autorului (vezi articol sait cu versiunile mele româneşti).

Fă-ne patrie şi-a noauă (Fă-ne patrie şi nouă)

Toamnă. Brumă. Livă-araţe.

Turmele dipună 'nghios.

Chiprile canda da boaţe,

Cântic ca dit chiatră scos.

(Toamnă. Brumă. Adiere rece.

Turmele coboară în jos.

Talăngile parcă prind glas,

Cântec ca din piatră scos.)

Muntile, patria-analtă

s-başe cu lumea-alantă?

Tut ma-analtu, tut ma-analtu

lia vîr dumnidză cu-asaltu?

(Muntele, patria înaltă

se sărută cu lumea cealaltă?

Tot ma înalt, tot mai înalt

ia vreun Dumnezeu cu asalt?)

Nghios tu câmpul di Sărună

poate anghili va dipună.

Poate vîrnă Stămărie

fără hiļiu şi fără hiļie

cafră vîrnă cătăndie

tri mărata armâniļie.

(În jos pe câmpia din Salonic

poate îngeri vor coborî.

Poate vreo Sfântă Marie

fără fiu şi fără fiică

caută vreun noroc

pentru biata armâname.)

Treaţe un nior ma spes.

Secul laiu, secul astes,

trâmba-li cade piste oi,

fă-o flambură tri noi.

(Trece un nor mai spes.

Secul nefericit, secul nenorocit,

pânza-i cade peste oi,

fă-o steag pentru noi.)

Dumnidză, lăi Dumnidzale,

prinde s-ni disclidz ’nă cale!

Grea un zbor tăliat în doauă

fă-ne patrie şi-a noauă!

(Dumnezeu, Dumnezeule,

începe să ne deschizi o cale!

Grăieşte un cuvânt tăiat în două

fă-ne patrie şi-a noauă!)

SURSA:

Nasta Atanasie (editor), Ecou de cîntec aromânesc, editura Litera, Bucureşti, 1985, pp. 92-111.

În 1985 poetul aromân Atanasie Nasta a publicat o antologie de poezie aromână, în care a selectat 9 poezii de Constantin Colimitra (20.03.1912 Pleasa, Albania/Turcia – 2001 SUA ). Din aceste poezii, 4 sunt incluse în antologia H. Cândroveanu - K. Iorgoveanu din 1985 cu versiuni româneşti ale editorilor (vezi articolul de pe blog), iar pentru celelalte 5, versiunile româneşti îmi aparţin.

1.S-tind pădzili chilimuri (Se întind pajiştile ca nişte covoare)

 S-tind pădzili chilimuri aua, tu munţili Seţi,

 Lilici, iarbă grasă, cupii di oi ş-birbeţi

 Roiesc şi că si pari-n aistă tahina,

 Că Domnul loclu-l umpli cu beali, nu-alt ţiva!

 (Se întind pajiştile ca nişte covoare aici, în munţii Seci,

 Flori, iarbă grasă, turme de oi şi berbeci

 Roiesc şi că se pare-n această dimineaţă,

 Că Domnul pământul îl umple cu beali, nu altceva!)

 Un picurar le-angană, un altul ca ma-nclo,

 Mult aştiratu acaţă un căntic di caimo,

 Pădurili s’dişteaptă ca ditu un somn mult greu

 Cu un niho di-atumţea cîndu lă cînta Orfeu!

 (Un păcurar le cheamă, un altul mai încolo,

 Foarte liniştit începe un cântec de dor,

 Pădurile se deşteaptă ca dintr-un somn foarte greu

 Cu un ecou de-atunci cân le cânta Orfeu!)

La stani, drept căşarlu cu stumb di lemn tut bati

Un talar din nă suti ucadzi, ţe om tu ňiati!

Cu braţili cilechi, cu măni ţe poţi stricori

Şi chiatra sănătoasă şi ploaia dit niori!

(La stână, drept căşarul cu pisălog de lemn tot bate

O putină de o sută de ocale, ce om tânăr!

Cu braţele oţelite, cu mâini ce poţi să strecori

Şi piatra sănătoasă şi ploaia din nori!)

Ma-nclo un izvur cîntă niho dit altă lume,

Mărtie, ca-aist izvur nu-I om ca s’poartă nume.

Ma ţe ciudie s-veadi! Mutriţu-l, deadi capu

Un Soare belu-areate şe-arsari pisti trapu,

S-aducă maşi căldură ş’buneaţă: Hărios

S-hii tută eta, Soare, curat şi luninos!

Aua birbiļii căntă, ş’ma-nclo, pi fagu un cuc,

O,ma s’puteam şi-alantă primveară ca s-apuc!

(Mai încolo, un izvor cântă ison din altă lume,

Păcat, ca acest izvor nu-I om ca să poarte nume.

Dar ce minune se vede! Priviţi-l, apăru

Un Soare armăsar bălan ce sare peste vale,

S-aducă doar căldură şi binefacere: Bucuros

Să fii toată viaţa, Soare,curat şi luminous!

Aici privighetoarele cântă, şi mai încolo, pe fag un cuc,

O, dacă aş fi putut şi următoarea primăvară s-apuc!)

Uhtîndalui, analtu, tu sarică-alăcsitu

Gri Celnicul cu perlu alghitu, alghitu, alghitu.

Aua, di ună bană tut bagă stania elu

Si-n dzua aistă talie aţel mai graslu nielu

Tri picurari, tri oaspiţi, căşari, ti xeni tri toţi

Cînd trecu să s’fînătească la stăni di fărşeroţi!

…………………………………………………………………….

S’tindu pădzili chilimuri, aua, tu munţili Seţi

Iu, bana ma s’vrei niată ca s’faţ, aclo s-u treţi!

(Suspinând, înalt, în sarică îmbrăcat

Grăi Celnicul cu părul albit, albit, albit.

Aici, de o viaţă tot conduce stâna el

Şi în ziua aceasta taie cel mai gras miel

Pentru ciobani, pentru oaspeţi, căşari, pentru străini, pentru toţi

Când trec să se sature la stâni de fărşeroţi!

.........................................................................

Se întind păşunile, aici, în munţii Seci

Unde, viaţa dacă vrei frumoasă ca s-o faci, acolo să o trăieşti!)

2. Cărvanea (Caravana)

Di-ahîntă imnari pir padi

Cărvanea s’discurmă sub cale

E noapti, aveagli un lale,

Dorm soţli tu chip di vadi.

(De atâta mers pe jos

Caravana se odihneşte pe drum

E noapte, veghează un cărăuş în vârstă,

Dorm tovarăşii într-o livadă.)

Cu capu pri trast, pri tisagă

Ca foli anvărtiţ tru tîmbare

Cădzură ca morţi di curmare,

Maş suflitlu-n vis poati-alagă!

(Cu capul pe traistă, pe desagă

Ca foi înveliţi în manta

Căzură ca morţi de oboseală,

Doar sufletul în vis poate mai mişcă!)

Alasă-ňi-li, Doamne, lă-i seati

Scurtaţi sînt di doru şi di vreari,

Alghiră mulţi ocli di-aştiptari

Tu hoară, la-nveasti mărate!

(Lasă-mi-i, Doamne, le e sete

În zare sunt priviţi cu dor şi cu dragoste,

Albiră mulţi ochi de-aşteptare

În sat, ai nevestelor sărmane!)

Niurizma dit saţi, dit tisădzi

Se-adună cu-aţea di lilici,

I noapti; Flurie-nghilici

Luţeafiru piste livădzi!

(Mirosul din saci, din desagi

Se întâlneşte cu cel de flori,

E noapte; Auriu-străluceşte

Luceafărul peste livezi!)

Sub loc, ca la nuntă şi-u loară

Chirchinejli tuţi pi nă boaţi,

Îļi avid maş luna ţe toarţi

Luňina-li ma-nclo, tu muceară!

(Sub pământ, ca la nuntă începură

Greierii toţi cu o voce,

Îi aude doarluna ce toarce

Lumina-i ma încolo, în mocirlă!)

Mulărli-ncănesc, s’fînătiră

Di iarba păstrită şi grasă,

Nă livă licşoară ca miră

Tut s’primnă, pi aua, nu-ari casă!

(Catârii gem, s-au saturat

De iarba curată şi grasă,

O adiere uşoară ca ursitoare

Tot se plimbă, pe aici, nu are casă!)

Ma iaua ş-arada dit sone,

A treia cum easti curmată

Di-auşi, di la prota suţată,

U faţi adetea un gione!

(Dar iată şi rândul final

Al treilea cum este oprit

De bătrâni, de la prima tovărăşie

Îl face obiceiul un june!)

Nu se-avdi, ma, fudzi chirolu,

Năhiamă, o, ninca năhiamă,

Tuceňli afumă thimneană,

Aprinsi ţigarea Miti Dolu.

(Nu se aude, dar, fuge timpul,

Puţin, o, încă puţin,

Tăciunii afumă ca tămâia,

Aprinse ţigara Miti Dolu.)

Nu că-i di-alanţ ca mai mari,

I omu ţe dormi fureaşti,

‘Ngătani cărvanea el u-ari

- Sculaţi, Gălinuşa nă greaşti!

(Nu c-ar fi mai mare ca ceilalţi,

E omul ce doarme hoţeşte,

În grijă caravan el o are

- Sculaţi, Găinuşa ne grăieşte!)

Şi soţii dit somn s’diştiptară,

Vuţela lă toarnă să-speală,

Asboairă măňli-ncărcară,

Cunachea armâni dip goală…

(Şi tovarăşii din somn se deşteptară,

Din găleată îşi toarnă să se spele,

Lucrează mâinile, încărcară,

Popasul rămâne pe de-a întregul gol…)

Ş s’tindi cărvanea mult lungă,

-Pi cale-un soţ făr’ di moarti –

La s’hibă-mpăzarea diparti,

Eli ştiu că lipseaşti s-agiungă!

(Şi se întinde caravana foarte lungă

-Pe cale un prieten fără de moarte –

Las să fie târgul departe,

Ei ştiu că trebuie să ajungă!)

 Tamam cînd da cap dimineaţa,

Şi-s freacă la ocli cîsabălu,

Lă greaşte di sus Dumnidzălu:

Cărvanea v-aduţi buneaţa!

(Exact când vine dimineaţa,

Şi se freacă la ochi oraşul,

Le grăieşte de sus Dumnezeu:

Caravana vă aduce binefacere!)

3.  Stă paplu tu cohiu 

Stă paplu tu cohiu, ninga vatra cu foc,

Li-alghiaştri pri cap, un cair di lînă,

Cu orele lăi ţe treaţi prit mînă

Şi-anumiră anli di căndu-i pri loc.

(Sta bătrânul în colţ, lângă vatra cu foc,

Îi albeşte pe cap, un caier de lână,

Cu mărgelele negre care le trece prin mână

Îşi numără anii de când trăieşte pe pământ.)

Cu ňiata-li tricură hareili tuti,

Pi psarlu muşat-binec cu-arîvani –

Un cal tri ciudie, trăş cănd-avea peani,

Cu el cînd triţea pi căliuri di munti!

(Cu tinereţea-i trecură bucuriile toate,

Pe calul sur frumos-călăuz în buiestru –

Un cal minunat, parcă avea aripi,

Cu el când trecea pe cărări de munte!)

Cu ňiata s’tuchi şi-aumbra lui greauă,

Şi sborlu-i scump cît ună flurie,

Fă, Doamne, ma s’vrei nă mare ciudie,

Şi dă-li giumitate di bană di-ameauă!

(Cu tinereţea se topi şi umbra lui grea,

Şi cuvântulscump cît un galben,

Fă, Doamne, dacaă vrei o mare minune,

Şi dă-I jumătate din viaţa mea!)

S’lu vedu ca unoară, cu trup scuturat,

Mutrita-li di vulture ş’niorļi s’pitrundă,

S’li-ascapiră foc ţăruhea cu fundă,

Ca s’dzăcă duňiaua: Videm un bărbat!

(Să-l văd ca altădată, cu trup viguros,

Privirea-i de vulture şi norii îi pătrunde,

Să-I scapere foc pantoful cu fundă,

Ca să zică lumea: Vedem un bărbat!)

Să-li vedu ca altoară; chiusteca, hâmgic,

În sus s’lu-anvîrtească cum ştie maş el,

Va treambură psarlu, va s’facă dip ňiel,

Va treambură ş’ohtlu, va s’facă dip ňicu!

(Să-l văd ca altădată; lănţişorul, hîmgic,

În sus să-l învârtă cum ştie doar el,

Va tremura calul, se va face ca un miel,

Va tremura şi dealul, se va face foarte mic!)

Ma tuti aisti părmithi-ni si par,

Că paplu nu poati măratlu, nu poati,

Adiļi cu greu, dit chept, dit hicati,

Un nod tu gurmadzu-li si feaţi dip har!

(Dar toate acestea basme mi se par,

Că bunicul nu poate sărmanul, nu poate,

Respiră cu greu, din piept, din ficat,

Un nod în grumaz i se făcu chiar moarte!)

Nu s’mină trăş cănda-i căciub di cupaciu,

Cădzu sumfrăţeaua priochi, li-astupă,

Pi-anarga, pi-anarga s’guliaşte-a lui cupă!

- Iu eşti, miră-a paplui, cu tine s’mi-ancaciu?

(Nu se mişcă de parcă-i buturugă de stejar,

Căzu sprânceana pe ochi, îi acoperă,

Încet, încet se goleşte a lui cupă!

- Unde eşti, soarta bunicului, cu tine să mă lupt?)

4. Laclu Mari (Lacul Mare)

Aua, Laclu Mari cu fa'a ghilie.

Tut doarmi, tut doarmi, di c]nd, nu si ;tie,

Pi mardyin[-aveagle un fagu, 'nă fantazmă

Şi umbra şi-u aştearnă sum el, laie sazmă,

S-discurmă lumina cu caplu pi chiatră

Ma-nsus, pi la stani, un cîni alatră,

E oara a prîndzului; pirifan, cu boie

Un gioni cu turma di oi, vruta-li soie,

Dipună pi-anarga dit plaviu ca s-bea apă,

Di-ahântă căldură şi-un spân poati s-creapă;

Şi vine cupia biliuche-ndisată,

Li-aşteaptă el, laclu, cu apa-li curată.

Furutnă va vină urdhia di iapi,

Ma-nclo,  cătră seară şi agra zulapi...

Deapoia, când tuti va doarmă-n sihie,

Pi-aua treaţi ş-luna s-veadă-n lighie.

(Aici, Lacul Mare cu faţa ca oglinda.

Tot doarme, tot doarme, de când, nu se ştie,

Pe mal veghează un fag, o fantasmă

Şi umbra lui şi-o aşterne sub el, negră ţesătură de capră,

Se odihneşte lumina cu capul pe piatră

Mai sus, la stână, un câine latră,

E ora prânzului; mândru, înalt

Un june cu turma de oi, iubita-i familie,

Coboară agale de pe plai ca să bea apă,

De atâta căldură şi un spân poate să moară;)

Şi vine turma în rânduri strânse,

Le-aşteaptă el, lacul, cu apa-i curată.

Ca o furtună va veni herghelia de iepe,

Mai încolo, către seară şi sălbaticele fiare...

Apoi, cânt toate vor dormi-n sihie,

Pe aici trece şi luna să se vadă-n oglindă.)

5. Nilioara (Mioriţa)

Pi un plaghiu muşat

cu iarbă-aştirat,

pi-un surin desclis

cohiu di paradis,

pi-anarga dipună

‘nă cupie bună

di oi ş-di ňilioari.

Dininti, ca soari

pi frîntea-ļi di neauă

un birbec cu steauă

şi-nă ňilioară vrută

mînară-acriscută

ş-di nîşi mai tu soni

picurarlu gioni

vine dinăpoi

di ňilia di oi,

cîntînda-li dit fler

di se-avde la ţeru.

Ma că ţe tut zghiară

nilioara mânară

şi a ļiei zgirari

altă soie pari,

nu ca altă oară!

-Moi vrută ňilioară,

caleşe, muşată

ţe stai-nvirinată,

că ţe zghieri a jale

ca rîulu din vale?

-Domn, lăi domnu-a melu

cu suflit di ňielu,

angană-ţi la stani

oili, şi-ngătani

s-ai; pîn’ dimineaţă

somnu s-nu ti-acaţă,

că-aţel Grămustean

şi-lailu sărcăcean

tu minti ş-băgară,

ca pi ninga seară

s-ti vatîmă, frate,

di-ahîntă inate

că eşti mai muşatu,

că ai oi ca steali

surorli-a meali,

dip ca-nveasti nali

mai mult di ‘nă ňiļie

ş-cîni ca ti ciudie

ţe nu ştiu di frică

duşmaňli s-disică

s-nu se-aproache dot

di vîrn fărşerot!

Vruta mea ňilioară,

să-ţi spun doauă sboară:

ma s-hibă ca s-mor

di mina ţîlor

ţe ili ştii maş tini,

ţîne minte ghini,

că vreau s-mi-ngropaţi

sub aţeli trei fadzi

cu frîndza ţe cîntă

dulţe ca la nuntă

şi cu nîşi deadun

frîndza di alun,

izvuru araţe

cu muşata-li boaţe

cînd acaţă s-cîntă,

muşuteaţă-ahîntă

nu se-află iuva,

pi loc, ca aua!

O, ma s-vedzi că vine

şi-ntreabă ti mine

Dada mea mărată

tu lăi adărată,

dză-li

c-aflai’nă feată

Armână muşată

ş-nu-nsurăm, s-nu cheară

Armâneasca fară,

feaţim nuntă mari,

cîntiţe şi giucari,

feaţim nuntă bună

ş-avum luna nună.

Soarili cu hare

nă fu nunlu mare,

prefţi, aţeli trei fadzi

cuscri-amirăradzi,

psalţi, trei chiňi muşaţi,

pistimeni fărtaţi,

lumbărdzi cu tamteali

lu ňinli dit steali,

frîndza dit curii

tu loc di-avghilii,

cu nihou muşat,

ahînt aştirat

cînd trăţea s-u mină

liva-viulină;

cîntic ş-muşuteaţă

pînă dimineaţă;

ş-cîndu apiri,

nunta s-bitisi.

(Pe un plai frumos

Cu iarbă aşternut,

Pe o pajişte însorită

Colţ de paradis,

Încet coboară

O turmă frumoasă

De oi şi mioare.

Înainte, ca soare

Pe fruntea-I de nea

Un berbec cu stea

Şi o mioară dragă

crescută cu blândeţe

şi după ei mai încolo

păcurarul june

vine din spate

după mia de oi,

cântându-le din fluier

de se aude la cer.

Dar de ce tot behăie

Blânda mioară

Şi al behăit

Altfel pare

Nu ca altădată!

-Măi dragă mioară,

Oacheşă, frumoasă

Ce stai supărată

De ce behăi a jale

Ca rîul din vale?

-Domn, măi domnul meu

Cu suflet de miel,

Cheamă-ţi la stână

Oile, şi grijă

s-ai; până dimineaţă

somnul să nu te prindă,

că cel Grămostean

şi nenorocitul sărcăcean

în minte şi-au pus,

ca pe la înserat

să te omoare,frate,

de atâta ciudă

că eşti mai frumos,

cum nu se există altul,

că ai oi ca stele

surorile mele,

ca nişte mirese

ma mult ca o mie

şi câini minunaţi

ce nu ştiu de frică

duşmanii să-i sfîşie

să nu se apropie deloc

de vreun fărşerot!

Draga mea mioară,

Să-ţi două vorbe:

Dac-o fi să mor

De mâna acelora

Pe care îi ştii doar tu,

Ţine minte bine,

Că vreau să mă îngropaţi

Sub acei trei fagi

Cu frunza care cântă

Dulce ca la nuntă

Şi cu ei împreună

Frunza de alun,

Izvorul rece

Cu frumoasa-i voce

Când începe să cânte,

Atâta frumuseţe

Nu se aude nicăieri,

Pe pământ, ca aici!

O, dacă vezi că vine

Şi întreabă de mine

Biata mea mamă

în negru îmbrăcată

zi-i că aflai o fată

Aromâncă frumoasă

şi ne însurăm, să nu se piardă

Neamul Aromânilor

făcurăm nuntă mare,

cântece şi joc,

făcurăm nuntă bună

şi avurăm luna nună,

Soarele cu har

ne fu nun mare,

preoţi, cei trei fagi

cuscri împărăteşti,

psalţi, trei pini frumoşi

credincioşi fîrtaţi,

lumânări cu tamteali

luminile din stele,

frunza din păduri

în loc de viori,

cu ecou frumos,

aşa de liniştit

când trecea să-l împrăştie

vântul călduţ din sud;

cântec şi frumuseţe

până dimineaţă;

şi când veniră zorii,

nunta se termină.)

SURSA:

Nasta Atanasie (editor), Ecou de cântec aromânesc, editura Litera, Bucureşti, 1985, pp. 66-79

În 1985 poetul aromân Atanasie Nasta a publicat o antologie de poezie aromână, în care a selectat 7 poezii de Dumitru Pariza (17.01. 1908 Grămăticova, Macedonia otomană - ), ale căror versiuni româneşti îmi aparţin.

1. Flambura părnăsită (Steagul abandonat)

Grămedz di lăi niori azvom dit fund di dzare;

dit cheplu-a lor rufeile, cu frondu greu se-aspargu,

văzduhlu tot si umple di albe-azburătoare,

cu peanile disfapte ca pîndzî di catargu.

(Grămezi de negri nori apar din nemărginita zare;

din ei fulgerele, cu răsunet greu scapără,

văzduhul tot se umple de albe zburătoare,

cu aripi desfăcute ca pânze de catarg.)

În 1985 Atanasie Nasta publica o antologie de poezie aromână, printre poeţii selectaţi aflându-se şi meglenitul Theodor Minda. Acesta ataşase la poeziile sale câte un glosar de cuvinte meglenite. Am unificat aceste şapte glosare într-unul singur, în ordinea alfabetică a cuvintelor.

aura - răcoare

ăi – este

ăn – în

beg – boier, beiu

bistră - limpede

breastu - ulm

bucoari – vuiet

bură – torent

În 1985 poetul aromân Atanasie Nasta a publicat o antologie de poezie aromână, în care a selectat 7 poezii ale meglenitului Theodor Minda (28.01.1911 Lugunţa/Meglen – 12.09.1982 Bucureşti, România), ale căror versiuni româneşti îmi aparţin, cu execepţia poeziei Muntili Zoana, a cărei versiune românească aparţine autorului.

1. Muntili Zoana (Muntele Zoana)

Multi vrouri vrouroasi

Pri disupră si ănşară;

Si pucată pănă-n vali

Omu fără di dzărdzali,

Pristi coampuri, pristi dealuri

Mirudită multă-n voal'uri

Si ardică.

(Multe vîrfuri vîrfuroase

pînă-n ceruri se ridică,

vede pînă-n fundul văii

omul fără de ocheane,

peste dealuri, peste cîmpuri

şi din văi mireasma tare

se ridică!)