Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » DOCUMENTE » A » Displaying items by tag: preşedinte
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
Displaying items by tag: preşedinte

Raspuns al Ministerului Învățământului din Albania la cererea Societatii Aromânilor din Corçà (1994)

 

<Raspuns al Ministerului Învățământului din Republica Albania *

 

"Republica Albania

Ministerul Învățământului

Direcția relatiilor externe

Nr. 6917 Prot.

 

Domnului Niko Pipa,

Presedintele Societatii Aromânilor din Corçà

În secolul XIX, reprezentanţii familiei Petraşincu se numărau printre fruntaşii aromânilor din Cruşova, localitate din Macedonia otomană.


Sterie Petraşincu s-a născut la 5 mai 1890, ca fiu mezin al lui Nicolae şi Polixeniei. După ce a absolvit liceul românesc din Monastir, azi Bitolia, în Macedonia otomană, s-a înscris în 1909 la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Din 1912 este medic practicant la Aşezământul Brâncovenesc din capitală.


În timpul participării României la primul război mondial (1916-1918), S.P. este medic sublocotenent în Regimentul 8 Călăraşi. A fost singurul medic din divizie care nu se îmbolnăveşte de tifos exantematic, deoarece şi-a izolat cortul departe de unitate şi a avertizat cu împuşcarea pe oricine s-ar fi apropiat.În timpul marilor lupte de rezistenţă din vara lui 1917, s-a remarcat la Soveja şi Valea Curiţei la postul de prim ajutor, recuperând răniţii de sub focul artileriei germane. Tot acum a căpătat renumele de ’’doctorul care trăgea cu mitraliera’’. În acest context, un obuz inamic cade chiar lângă el, dar nu explodează datorită solului mlăştinos. Regimentul său a fost printre primele unităţi româneşti care au intrat în 1918 în Chişinău, capitala Basarabiei eliberate de bolşevici. Un camarad de război apropiat i-a fost fostul său coleg de liceu George Simotta. Nu i-a plăcut să povestească întâmplări din război, fiind impresionat de versurile lui Artur Enăşescu referitoare la crucile soldaţilor necunoscuţi: „Cruce alba de mesteacăn/Răsărită printre creste/Cruce albă de mesteacăn/Cruce fără de poveste/Braţele-ţi de vânturi smulse/Se vor pierde pe poteci/Numai brazda de ţărână/Nu-l va părăsi pe veci.”

 

După război, S.P. şi fratele său Vanghele şi-au lichidat bunurile din Cruşova natală. Aici se va întâni cu Efterpi Papatheodossi, stabilită în Skopje şi venită şi ea în Cruşova natală pentru un sejur la munte. Căsătoria lor a avut loc la Skopje.

 

După nuntă, a plecat cu soţia la Paris, unde s-a specializat în urologie la clinica Neker în ianuarie-martie 1921. La întoarcerea în România lucrează ca specialist la secţia de urologie condusă de profesorul Moscu din cadrul Spitalului Brâncovenesc.


În 1925 se naşte fiul său Nicuşor, eveniment anunţat din uşă în uşă de Nicu, fiul fratelui său Anton, în familie vorbind în aromână. În această situaţie, în 1929 familia Petraşincu s-a mutat în casă nouă,proiectată de prietenul arhitect G. Simotta, pe baza unui credit cu dobândă mică acordat de Banca Naţională. În imobilul cu patru etaje situat pe bulevardul Elisabeta faţă în faţă cu Liceul Lazăr, doctorul şi-a deschis cabinetul medical.


Dar Efterpi moare în 1932, la numai 35 de ani, ca urmare a unei boli incurabile. Casa era proprietatea soţiei, iar legea succesiunii din epocă prevedea că numai copii pot moşteni averea mamei.În această împrejurare S.P.devine tutorele fiului său, a cărui educaţie va fi o prioritate.


La Aşezământul Brâncovenesc primea,ca şi ceilalţi medici, un salariu modic, fiind un mod de a realiza acte de caritate. În această instituţie medicală, înfiinţată în 1838 de băneasa Safta Brâncoveanu, va lucra 20 de ani ca medic chirurg şi se va desăvârşi în profesia sa. În plan militar în 1935 este medic de divizie, iar după doi ani medic-şef. A scris numeroase articole de specialitate publicate în România şi în străinătate şi a devenit preşedinte al Societăţii Române de Urologie. În acelaşi timp lucrează fără concediu la cabinet pentru a achita împrumutul şi a scoate casa de sub ipotecă, eveniment care va avea loc în 1940.


În 1936 se recăsătoreşte cu Safta Neghină, dar numai după ce primeşte acordul fostului său socru, Teodor Papatheodossi.


De asemenea, a scris articole în susţinerea cauzei aromânilor din Balcani, meritele în această activitate fiindu-i recunoscute prin numirea în funcţia de preşedinte al Societăţii de cultură macedo-române din Bucureşti.


La sfârşitul anului 1940, în timpul regimului naţional-legionar instaurat la 14 septembrie,a făcut parte dintr-o delegaţie de intelectuali aromâni condusă de fruntaşul legionar Constantin Papanace care a fost primită de generaul Ion Antonescu, ’’conducătorul statului’’, pentru a discuta situaţia aromânilor din Grecia.


De asemenea, în jurnalul lui I.A. figurează o discuţie avută de acesta la 11 martie 1941, după alungarea legionarilor de la putere, cu S.P., N. Batzaria şi Cola Ciumetti, în legătură cu situaţia aromânilor colonizaţi în Cadrilater şi recolonizaţi în Dobrogea, după cedarea Cadrilaterului Bulgariei în septembrie 1940.


Instaurarea regimului comunist (1944-1947) va fi urmată de eveniment nefericite în viaţa lui S.P. Naţionalizarea imobilelor va fi urmată de mutarea în casa lor a unor familii străine, evacuate din propriile case pentru a face loc potentaţilor noului regim.Naţionalizarea Aşezământului Brâncovenesc duce la schimbarea conducerii spitalului, iar refuzul dr. S.P. de a face compromisuri morale şi politice au condus la închiderea secţiei de urologie,evenimente urmate la scurt timp de închiderea cabinetelor particulare.


S.C.M.R. a intrat şi ea în vizorul regimului comunist, liderii săi fiind arestaţi de poliţia încă netransformată în miliţie şi eliberaţi la scurt timp. Dar situaţia lui S.P. se complică, fiind acuzat de ’’fascism’’ şi ’’rasism’’,şi în consecinţă, a fost închis în lagărul de la Slobozia. Regimul legionar (septembrie 1940-ianuarie 1941) îl numise în funcţia de ’’comisar de românizare’’, pe care o refuzase. Pentru eliberarea sa au intervenit cu declaraţii scrise: Beiu Aigher, chiriaş al lui S.P. timp de 15 ani, prof. dr. I. Iacobovici de la Spitalul Brâncovenesc, dr. H. Alterescu şi dr. Katz-Galaţi, sindicatul Epitropiei Brâncoveneşti etc.


A primit o pensie mică, fiind acceptat să lucreze la o policlinică cu plată. Avea puterea să glumească spunând că e fericit că nu l-au dat afară din casă. A murit în 1968, pe mormântul său găsindu-se ofrande anonime,iar telefoanele pentru consultaţii se primeau încă la mult timp după decesul său.

 

SURSE:

Buzatu Gh., Cheptea Stelea, Cîrstea Marusia, ‘’ Jurnalul Maresalului Antonescu’’, Vol.I 4.IX1940-31.XII.1941 http://honoretpatria.wordpress.com/2010/11/05/generalul-ion-antonescu-%E2%80%9Dmarti-11-martie-1941-orele-1900%E2%80%9D-audien%C8%9Ba-reprezentan%C8%9Bilor-macedo-romanilor-din-dobrogea-bucure%C8%99ti-11-martie-1941/

MESSAILĂ NICOLAE, ‘’A S C E N D E N Ţ Ă’’, Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti2010 pp. 59-69 http://www.bibliotecametropolitana.ro/Uploads//3_2011/111741.pdf

Tambozi Justin (editor), Mărturiile lui Constantin Papanace – Un document al cauzei aromânilor, editura fundaţiei ’’Andrei Şaguna’’, Constanţa, 1996, p.15

Dina Cuvata s-a născut la Dobroşani, un sat din Macedonia iugoslavă, în 1952.


Termină liceul din Stip în 1972 şi Universitatea din Skopje în 1972, ambele localităţi fiind oraşe din Macedonia iugoslavă.


Publică poezii şi proză în revista aromână ‘’Zborlu a Nostru’’ (Cuvântul nostru) din Germania şi revistele ‘’Ramuri’’, ‘’Luceafărul’’, ‘’Tribuna’’ şi ‘’Steaua’’ din România.


În 1985 publică la Bucureşti un volum de folclor aromân, întitulat Carabeu, lăi carabeu (Ciocănitoare, măi ciocănitoare) (vezi recenzie şi blog).


Prima carte de poezii îi apare la editura Cartea Aromână din statul New York, SUA: Zghic di Moarti (Ţipăt de moarte). Subiectele acestor poezii sunt viaţa şi moartea, dragostea de mamă şi iubită, amintiri ale locurilor natale, plângeri pentru neamul şi limba pe care le vede în pericol de dispariţie.


Prima carte de proză îi apare în anul următor la aceeaşi editură: Sărmănitsa (Leagănul). În acest volum, D.C. prezintă cu talent scriitoricesc imagini din copilăria petrecută într-un sat aromân: clipele petrecute alături de tatăl şi bunicul cu turmele de oi de pe câmpii, culesul de mure şi băutul de apă rece din fântână, ascultatul de povestiri ale bătrânilor, obiceiuri vechi precum încuscrirea familiilor.Ochilor săi pătrunzători de adolescent sensibil pare să nu le scape nimic, deşi uneori pare să nu găsească cuvinte pentru a descrie tot ce vede în sufletul omului.


Tot în 1990, publică la Ohrida, în Macedonia încă iugoslavă cartea de poezii Sămta umuti (Sfânta speranţă), într-o ediţie bilingvă aromână-macedoneană. Acelaşi volum revizuit apare în 1993 într-o ediţie aromână-română la Bucureşti.


În anul următor publică în colaborare cu D. Papatsafa şi D. Garofil un abecedar , care este folosit din toamna lui 1995 în şcolile din Macedonia independentă, ale cărei autorităţi permit desfăşurarea de ore opţionale de aromână.


D.C. traduce din literatura română în limba macedoneană patru romane ale scriitorilor George Bălăiţă, Dumitru Radu Popescu, Nicolae Frănculescu şi Dumitru M. Ion şi şase volume de poezie semnate de Dumitru M. Ion (2), Anghel Dumbrăveanu, Horia Bădescu, Vasile Igna, Adrian Popescu, precum şi o antologie de poezie moldoveană.


De asemenea, traduce din macedoneană în aromână. Pentru două traduceri din poeziile lui Kocio Raţin publicate în 1989 sub titlul Hărghii albi (Zori albe) primeşte premiul ‘’Pana de aur’’ pentru cea mai bună traducere din acel an. Publică în ediţii bilingve aromână-macedoneană volumele de poezii Mirgeana (Mărgeaua) de Constantin Miladinov (1994), Monologlu machidonescu de Gane Todorovschi (1995) şi Lipă de Matei Matevschi (1995).


În 1996 avea în manuscris următoarele scrieri: Dictsionar Machidonescu-Armănescu, Voi Armănj Machidonits (folclor grămustean cu 20 de povestiri, 327 de cântece, circa 2000 de expresii şi zicători), Istoria Armănjilor de Ion Arginteanu (transpunere din româneşte în aromână şi macedoneană), Golgota-a Farăljei de Nuşi Tulliu (roman din română în aromână: Calvarul neamului), cărţi religioase ca Ceaslovul, Psaltirea şi Biblia etc.


În plan politic, D. C. este membru fondator şi primul secretar al Partidului Social Democrat din Macedonia, membru fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei de Prietenie Macedoneano-Română, membru fondator al Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Macedonia.


În plan cultural D.C. este membru al Asociaţiei Scriitorilor din Macedonia, membru al Asociaţiei Traducătorilor din Macedonia, membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din România, secretar şi preşedinte al Asociaţiei ‘’Pitu Guli’’ din Skopje, membru fondator şi prim preşedinte al Ligii Aromânilor din Macedonia, fondator şi prim redactor al emisiunii în limba aromână de la Radio Televiziunea publică din Macedonia.


Vulcan Petru, Armăna, Transpuniri: Dina Cuvată, editura Cartea Aromână, New York, SUA, 1996, pp. XIV-XVI.

Apelul Comunităţii Române din Coriţa din 1909 – Documente

Am primit de la vărul meu Costel Teja copiile xerox a două documente: un Apel din 1909 al conducerii Comunităţii aromânilor din Corceaua (Korce albanez) referitor la construirea unei biserici comunitare în oraş şi o Procură din 1911 pe numele preotului Haralambie Balamace referitoare la colectarea de fonduri în scopul proclamat cu doi ani înainte. Cele două evenimente aveau loc într-o epocă în care Albania şi Macedonia erau încă ultimele provincii otomane din Balcani, iar aromânii din Balcani se aflau sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei ecumenice din Constantinopol/Istanbul, situată în cartierul Fanar din capitala sultanilor. La scurt timp după aceste evenimente comunitare, în contextul războaielor balcanice (1912-1913), preotul H. Balamace avea să fie ucis de antarţii (paramilitarii) greci, pentru că refuzase să oficieze slujba în limba greacă. Andrei Balamace era revizor (inspector) al şcolilor finanţate de guvernul român în imperiul otoman.

 

COMUNITATEA ROMÂNĂ DIN CORIŢA

Comitetul însărcinat cu lansarea listelor de subscripţie pentru strângerea fondului necesar a ridicărei unei biserici româneşti în oraşul Coriţa

APEL

MULT STIMATE DOMNULE,

Comunitatea română din oraşul Coriţa dimpreună cu comunităţile româneşti din împrejurimi formează unul din centrele cele mai importante ale românilor Otomani din Turcia.

Dela înfiinţarea şcoalei româneşti în aceste părţi, conducătorii şi membrii comunităţilor noastre ’şi-au dat toate silinţele ca, cu slabele lor puteri, să’şi poată face datoria faţă de cauza românească. Şi graţia acelor sforţări, causa românească din acest centru – cu toate fluctuaţiunile prin cari a trecut ea – a mers până acum progresând.

Cu deosebire în ultimii anid grea încercare pentru românii din Turcia, când de pe urma samavolniciilor bandelor greceşti şi a terorizmului călugărilor din Fanar, multe centre româneşti au suferit mari pierderi, iar alte comunităţi au fost aproape desfiinţate, românii din acest centru au ţinut sus stindardul nostru naţional – cultural şi, nu numai că ei n’au fost isgoniţi din şcoli şi biserici – cum s’a făcut în alte părţi – ci din contră, românii au reuşit să se facă stăpâni pe şcoli şi biserici în comunele lor şi să dea afară pe partizanii panhelenizmului. Cu alte cuvinte ne permitem să spunem că românii Otomani din acest centru ’şi-au făcut până acum datoria până la un punct oarecare şi sperăm să’şi facă datoria faţă de neam până la urmă.

Pentru ca comunităţile româneşti din acest centru important însă să meargă progresând, aşa cum credem că doreşte fiecare român, se simte absolută nevoie de clădirea unei biserici în oraşul Coriţa.

Dar cum ridicarea acestui sfânt locaş va costa sume mari şi printre românii noştri din aceste părţi nu avem bogătaşi, iar pe de altă bine-făcătorilor noştri, cari fac mari sacrificii pentru întreţinerea cauzei româneşti din Turcia, neputându-şi adresa şi pentru această mare nevoe, înainte de a face ceva din propria noastră iniţiativă, comunitatea noastră a găsit cu cale să adreseze un călduros apel, la toţii bunii români şi amicii românizmului, ca fiecare să ne vie în ajutor pentru clădirea bisericii din Coriţa, care va fi pentru fala întregului românizm.

Spre aducerea la îndeplinire a acestui scop, Comunitatea noastră, în adunarea ei generală din 15 Noembrie a.c. ţinută în localul şcoalei, sub preşedinţia revizorului nostru D-l Andrei Balamace, a dat subsemnaţilor sarcina de a adresa acest apel şi a trimite aci alăturatele liste de subscripţie.

Subsemnaţii, convinşi de evlavia tradiţională a românilor, credem că apelul nostru va găsi ecou în inimele tutulora.

Evlaviei strămoşilor noştri se datoreşte ridicarea atâtor aşezăminte religioase şi culturale; şi nu ne temem de a fi desminţiţi, dacă spunem că ctitorii – aproape ale tutulor mănăstirilor şi bisericilor din Turcia acaparate azi de Patriarhia din fanar, sunt români.

Prin urmare nu ne îndoim, că descendenţii ai acelor plini de evlavie strămoşi, se vor grăbi să răspundă l a apelul nostru ca să putem aduce la îndeplinire acest sfânt scop, pentru care în numele comunităţii Vă mulţumim prin anticipaţie şi Vă vom fi pentru totodeauna recunoscători.

 

10 Decembrie 1909, Coriţa.

 

Preşedintele, Preotul Haralambie A. Balamace

Sub-preşedinte, Nacu N. Cocia

Casier, Spiru Teja

Prim secretar, Alexi Dina A. Vangheli

Al-doilea-secretar, Andrei Nastu

Consilieri-Controlori : Dina Pittu, Vasil C. Chicu

 

N.B. – E cunoscut că şi numele celor cari ajută cu cea mai mică sumă, vor fi pomenite la biserică odatăpe an, când este hramul bisericii.

Procuristul Comunităţii

 

 

Procură

 

Sub-semnaţii, Preşedinte, membri reprezentanţi ai comunităţii româneşti din oraşul Coriţa (Albania) şi membrii în Comitetul de iniţiativă pentru strângerea fondului necesar clădirei unei biserici româneşti în acest oraş, împuternicim pe compatriotul nostru d-l Epaminomta A. Balamace stabilit în România,pentru ca în numele comunităţii pe care o reprezentăm să lanseze liste de subscripţie la toţi bunii români şi toţi bunii creştini şi la toţi amicii cauzei româneşti din Turcia, spre a mări fondul necesar pentru ridicarea unui locaş sfânt în cel mai important centru din Albania pentru Românii Macedoneni, în care să ne putem ruga lui Dumnezeu în limba noastră maternă.

Autorizăm pe d-l Ep. A. Balamace ca, la caz de nevoe să lanseze în numele comunităţii noastre – în acest scop – alt apel după cum va crede D-sa de cuviinţă.

D-l Epaminonda A. Balamace este autorizat ca, în numele comunităţii noastre şi al comitetului de iniţiativă să încaseze sumele subscrise de orice bun român şi creştin, să elibereze chitanţe întărite cu semnătura domniei-sale şi să depue sumele colectate la o casă de bancă din ţară pe numele comunităţii noastre, după cum a procedat şi până acum.

Drept care se dă d-lui Ep. A. Balamace această procură semnată de noi şi întărită cu sigiliul comunităţii noastre.

 

Coriţa, 8 Februarie 1911 unsprezece

 

Membrii din Comitetul de iniţiativă                 Secretar general, Milton Balamaci                         Eforii

 

 

Aplicat sigiliul Preşidenţiei Comunităţii

Româneşti din Coritza                                       Preşedinte, Preotul Haralambie A. Balamace       Aplicat                                                                                                                                                                          

                                                                                                                                                                 Sigiliul Eforiei      

                                                                                                                                                                  Şcoalelor şi

                                                                                                                                                                      Comunităţii

                                                                                                                                                               din Coritza

 

 

ss Alexi Dina Vanghely                                                                                                                     ss Niciu Vastu

’’ Spiru Teja                                                                                                                                        ’’   Nachi D. Faţe

’’ Nacu A. Cocia                                                                                                                                 ’’ Nasta Beciu

’’ Dinu Pitu                                                                                                                                     ’’SpiruF. Balamace

’’ Vasilachi Chiacu                                                                                                                              ’’ Kendra Pipa

’’ Andrea Vastu                                                                                                                              

În 2003 criticul de artă constănțean Doina Păuleanu (1948 - ) a publicat lucrarea Constanța. Aventura unui proiect european.


În partea a IV a, intitulată Despre adminsitrație locală și protocoale regale, D. P. prezintă și activitatea Cercului literar ”Ovidius” întemeiat în 1897 la Constanța în de publicistul aromân Petru Vulcan* (Ghinu) (1866?1869 Târnova*Imperiul Otoman/Macedonia -1922 Constanța*România). Acesta se mutase chiar în acel an în orașul de la mării ca funcționar la prefectură.


<Istoria acestei pilduitoare initiative culturale, importantă în procesul recuperator pe care l-am conturat în repetate rânduri, este relatată chiar de Petru Vulcan în revista Ovidiu** sub titlul, Genesa și fasele Cercului literar Ovidiu: „O seamă de tineri, ce le vine într-o di, lansează un apel anonim, care glăsuia – ca să ne întrunim în ziua și ora hotărâtă la Școala Nr. 1 din strada Carol -  spre a pune basele unei societăți. Fire impresionată cum sunt de felul meu nu mi-am putut stăpâni curiozitatea de a nu mă duce unde glăsuia apelul anonim. Și la ora hotărâtă m-am dus să iau și eu parte la ședința convocată de d-nii anonimi la școala numită. Venit de curând în Constanța, necunoscut de nimeni încă personal, cu multă sfiiciune, am primit să presidez onorata adunare, care se compunea din vre-o 30 de inși” (152)

Într-un număr următor al revistei, informațiile, necunoscute, se succed sub același titlu: „La prima ședință a acestei adunări, atât de sfiicioase și de neîndrăznețe fiind-că nu venise decât a patra parte din lumea invitată, s-a hotârât să se ție o nouă ședință apropiată.

De și știam că are să aibă loc o a doua întrunire, tot în acel local (astăzi sediul Muzeului de Artă Constanța n.n.), totuși n-am putut lua parte de astă data, fiind ocupat cu alcătuirea unei societăți de cultură și binefacere, azi cunoscută țărei întregi.

O a treia convocare a avut loc la salonul birt Mira, cu condițiunea însă, că până la ora 6 să termine adunarea tote lucrările urmând ca de la 6 în sus să se evacueze sala, de ore-ce în acest timp a sosi abonații și sala se oferea gratuit pentru cele 2 ore maximale. Era ziua de 14 decembrie 1897.” (153)

(…) Aceeași sursă*** informează asupra unei reprezentații teatrale a cercului literar, desfășurată la Constanța în luna martie cu piesele Duelul – comedie în trei acte de Petru Vulcan urmată de Arvinte și Pepelea, comedie într-un act de Vasile Alecsandri. „Sera s-a început cu declamation și cântări” (155).

Atentă la evoluția asociației locale, revista Familia subliniază în numărul său din 31 mai/12 iunie 1898 desemnarea ca „președinte onorar” a lui Grigore Tocilescu****, chiar în lipsă. „Alesul mulțumește Cercului printr-o scrisoare călduroasă din Paris, anunțând totodată că la 16/28 august va începe săpăturile sale arheologice în Constanța sau Cernavoda. Cu acea ocaziune va ține la Constanța în cercul „Ovidiu” o serie de conferințe” (156).

Cercul literar nu s-a sfiit să-și desemneze un număr important de președinți onorifici care au fost, în ordinea sursei din care citez, I.P.S.S. Iosif Gheorghian*****, mitropolitul primar al Ungro-Vlahiei, care-i urmează lui I.P.S.S. Ghenadie******, deținător al aceleiași înalte poziții ecleziastice, Zoe D. Sturdza, Elena dr. Turnescu*******, Spiru Haret********, în calitatea de ministru al instrucțiunii publice, prefectul Luca Ionescu, I. L. Caragiale (conducerea nu avea inhibiții), Ion (Iancu) Kalinderu colecționarul administrator al domeniilor regale, implicat mai târziu în organizarea muzeului regional, locotenentul M.D. Ionescu, magistrul evocat cu necesitate în atâtea rânduri (157). Adăugăm acestor nume, cele invocate chiar de președinte, în cel de-al treilea și ultim articol intitulat „Genesa și fasele cercului literar Ovidiu”: M.S. Carmen Sylva*********, B.P. Hasdeu**********, Gr. Ștefănescu***********, Culianu, V.A. Urechia************, Titu Maiorescu, Gr. Sturdza*************, Dimitrie Sturdza**************, P. Poni**************, N. Xenopol****************, Tache Ionescu*****************, B. Șt. Delavrancea, G. Coșbuc, Iulius Zane (158).

(…) Petru Vulcan (…) a dus o luptă inegală cu mentalitățile; astfel G.I. Petraru constată o diminuare a interesului initial: „Observând starea spiritelor în epoca dintre 22 Decembrie 1897 și aceea care precedează prima serată dată de Cercul literar Ovidiu în Salonul Panaioti (hotelul cu acest nume de pe strada Ovidiu n.n.) constat slăbirea entusiasmului din primele ședințe.

S-a alcătuit un program al seratei literare despre care am pomenit, s-au tipărit bilete de intrare cu prețul de 2 lei și un leu, s-au lansat inivitațiuni special către elita intelectuală din Constanța, s-a desemnat și un juriu de onoare și pentru tote acestea s-au lipit pe zidurile stradelor afișe uriașe. Sala Clubului comercial de sub Hotel Panaioti s-a împodobit cu fundă și flori natural în glastre, s-a luminat a giorno iar d’asupra unei tribune atheniane domina divul poet Ovidiu patronul nostru, pictat pentru acea ocazie și de jur împrejur asortat cu o fundă de brad.”

Nici alegerile din 1898 pentu birou nu i-au făcut pe constănțeni să lupte pentru acest tip de funcții: în seara de noimebrie cu pricina, după o repriză de chiciură, temperatura a scăzut brusc, iar străzile au devenit alunecoase. „Cunoscând pe antreprenorul hotelului „România” de pe strada Carol, i-am făcut o rugăminte călduroasă să ne ofere pentru seara amintită salonul acestui hotel, iluminat și încălzit, având grija a-i explica necesitatea ce aveam de a ține o întrunire intimă spre a pune bazele unei societăți.

Antreprenorul, mândru de a-mi fi îndatorat, mi-a satisfăcut  cererea. Și pe o vreme atât de îndărătnică, cu multă precațiune să nu rămân în mijlocul drumului m-am îndreptat spre Hotel România.

Acolo am așteptat până la ora 10 sosirea membrilor din ședința precedentă, dar din sumedenia acea de lume, de astă dată numai 11 inși își făcuse apariția și cu mine 12.

Conform decisiunei luată în ședința Consiliului permanent de la 25 Ianuarie a. c., care a avut loc în casele Schitului de la Sf. Munte cu învoirea părintelui David Schimonachu s’a hotărât închirierea unui local, pentru care se alesese o comisiune să caute un asemenea local. Eu propun încă de la acea ședință să alcătuim în colaborare un album al Dobrogei în care să se coprindă diferite schițe și peisagii de pe lângă mare și port, iar ca text scrierile și autografele scriitorilor de seamă români și străini” (167). Albumul s- a realizat.>


În partea I, în capitolul „Despre seriositate”, D. P. se referă și la conferința ținută de I. L. Caragiale la cercul ”Ovidius” la invitația lui Petru Vulcan.


„Păstrând proporțiile, vom aminti înainte de a face o comparație cu edificiul în cauză, un episode consumat la Constanța în zorii veacului trecut, în legătură cu care trebuie evocată întotdeauna, deși s-a petrecut cu câțiva ani mai devreme, conferința lui Caragiale susținută în data de 22 octombrie 1897. Invitat de Petru Vulcan, după ce acesta reușise, tenace, să-i smulgă acceptul de a face parte, onorofic, din comitetul de conducere al Cercului literar Ovidiu, I.L. Caragiale susține, în sala cazinoului de atunci, o conferință: Despre seriositate. Începând cu anul 1903, în legătură cu construcția definitive, existent și astăzi, a cazinoului communal, dar pe locul în care „ilustrul” (apelativ refuzat categoric de Caragiale în prezentarea pe care i-a făcut-o atunci Petru Vulcan) vorbise în parabole grele de consecințe (…)”

 

NOTE D. P.

(152) Petru Vulcan, Genesa și fasele Cercului literar Ovidiu, ”Ovidiu”, Constanța, an I, nr. 3, 15 octombrie 1898, p. 48

(153) Idem, nr. 4, 1 noiembrie 1898, pp. 61-62.

(155) ”Familia”, Oradea, an XXXIV, nr. 10, 8/20 martie 1898, p. 144.

(156) Idem, nr. 22, 31 mai/12 iunie, p. 360.

(157) Constantin Cioroiu, Marian Moise, Litoralul românesc la 1900, Europolis, Constanța, pp. 164-165.

(158) ”Ovidiu”, Constanța, nr. 7-8, 15 decembrie 1898 – 1 ianuarie 1899,  pp. 110-112.

(167) ”Ovidiu”, Constanța, an I, nr. 1, 15 septembrie 1898, p. 1.>


 

SURSA

Doina Păuleanu, Constanța. Aventura unui proiect european, Ex Ponto, Constanța, 2003, pp. 44, 397-399, 401-402.

 

 

NOTE M. T.

*Vulcan – Numele literar pe care Petre Ghinu și l-a luat după ce a venit în România în 1880.

**Ovidiu – Revista Cercului literar ”Ovidiu”.

***Revista ”Familia” din Oradea, oraș aparținând atunci Austro-Ungariei.

****Grigore Tocilescu (1850 Prahova -1909 București) – Istoric, arheolog, epigrafist și folclorist. Academician din 1890.

*****Iosif Gheorghian (1829 Botoșani – 1909 București) – Mitropolit-primat al Bisericii Ortodoxe Române în 1886-1893 și 1896-1909.

******Ghenadie Petrescu (1836 București -1918 Căldărușani) – Mitropolit-primat al Bisericii Ortodoxe Române în 1893-1895.

*******Elena Turnescu – Filantrop al epocii.

********Spiru Haret (1851Iași – 1912 București) – Profesor universitar de matematică și academician. Ministru al educației în anii 1897-1899 și 1901-1904, perioade în care a pus în aplicare o politică de reformă a învățământului.

*********Carmen Sylva – Pseudonimul literar al reginei Elisabeta (1843-1916), soția regelui Carol I Hohenzollern al României.

**********Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838 Hotin/Basarabia*Imperiul Rus /Ucraina – 1907 Câmpina*România) – Jurist, lingvist, folclorist, istoric, publicist, academician și om politic.

***********Grigoriu Ștefănescu (1836 Ialomița – 1911 București) – Geolog și paleontology, exploratory și academician.

************V. A. Urechia (1834 Piatra Neamț – 1901 București) – Istoric, scriitor, parlamentar și ministru liberal, membru fondator al Academiei Române

*************Grigore Sturdza (1821-1901) – Membru al străvechii familii boierești moldovene Sturdza. Fiul lui Mihail Sturdza, domnitor al Moldovei în anii 1834-1849.

**************Dimitrie Sturdza (1833 Iași – 1914 București) - Membru al străvechii familii boierești moldovene Sturdza. Președinte al Academiei Româneîn 1882-1884 și secretar permanent al acesteia. Lider al Partidului Național Liberal în anii 1892-1909. Prim-ministru în anii 1895-1896, 1897-1899, 1901-1905 și 1907-1909.

***************Petru Poni (1841 Iași – 1925 Iași) – Chimist, fizician, mineralog, profesor universitar la Iași, academician, parlamentar și de trei ori ministru liberal al învățământului.

****************Nicolae D. Xenopol ( 1858 Iași- 1917 Tokyo*Japonia) -  Frate mai mic al istoricului Alexandru D. Xenopol. Ministru al Industriei și Comerțului în anii 1912-1913.

*****************Dumitru (Tache/Take) Ionescu (1858 Ploiești – 1922 Roma) – Avocat și mare orator. Ministru conservator. Întemeietor al Partidului Conservator-Democrat în 1912. Ministru de externe în 1917-1918 și 1920-1922. Prim-ministru în 1921-1922.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required