Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Recenzii » A-C » COMUNITATEA AROMÂNĂ DIN TULCEA - ''Daima'' / iunie 2011
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
21-02-2012

COMUNITATEA AROMÂNĂ DIN TULCEA - ''Daima'' / iunie 2011

Rate this item
(0 votes)

În luna iunie a anului 2011 filiala județeană Tulcea a COMUNITĂȚII AROMÂNE DIN ROMÂNIA a publicat la societatea ‘’Karograf’’ din Tulcea numărul 15 al revistei ’’Daima’’ (Totdeauna).


Revista este este fondată de prof. Gică Gică și este distribuită gratuit. G. G. este coordonatorul unei echipe redacționale formate din Elena Nurciu, Simona Pufleni, Alina Rafticu, Cristiana Șacu și Sterică Fudulea.


Acest număr poate fi găsit pe Internet pe saitul ‘’Scribd’’ la adresa http://www.scribd.com/doc/59894956/Daima-iunie2011


Cele 61 de pagini ale acestui număr cuprind 20 articole și un album foto (49-60).


Editorialul coordonatorului este întitulat Daima – cei șase ani de acasă (1) și reprezintă o scurtă trecere în revistă a celor șase ani de sinuoasă existență a revistei.


Articolul Manifestările culturale DAIMA (2) este semnat Redacția și anunță reluarea acestor evenimente.


Următorul articol este de fapt un extras din lucrarea lui Anastase Hâciu premiată în anii 30, Aromânii. Comerț. Industrie. Arte. Civilizație. Expansiune, fragment întitulat Contribuții la stabilirea psihologiei poporului aromânesc (3-6).


Apoi este preluat din revista ’’Familia română’’ (decembrie 2010) din Baia Mare articolul ‘’E o mândrie să poți afirma: sunt prietenul unui aromân‘’, semnat de Cornel Cotuțiu. Autorul se referă la prietenii săi aromâni Teohar Mihadaș și Ioan Cutova, scriitori a căror viață a fost legată de zona Bistriței. La o ședință a cenaclului ’’Saeculum’’ desfășurată în 1983 la Beclean și consacrată împlinirii a 65 de ani de către T. M., călugărul Nicolae Steinhardt și-a încheiat cuvântul astfel: ‘’E o mare satisfacție, e o mândrie să poți afirma; sunt prietenul unui aromân‘’.


Paginile 8-11 sunt alocate unui extras din lucrarea lui A. Hâciu, cu titlul Moscopole – Mecca Aromânilor.


Tot pe pagina 11 începe articolul Contribuții la studiul armânei literare al filologului Mariana Bara. După ce comentează câțiva poeți aromâni contemporani (G. Vrană, G. Godi, S. Fuchi, K. Iorgoveanu-Mantsu), autorul discută problematica limbii și literaturii aromâne în secolele XIX-XX. Articolul se încheie pe pagina 15 cu o listă de 15 editori de cărți și periodice aromâne și o listă de 14 jurnaliști aromâni (călătorie, eseu, corespondență, pamphlet, analiză).


Dumitru Carabaș face O scurtă prezentare a onomasticii aromânilor din România (16-19). Articolul, a cărui parte a doua urma să fie publicată în numărul viitor al revistei, este structurat pe capitole: Prenume, Nume de familie și Supranume. Al treilea capitol, considerat ‘’caracteristica cea mai distratictivă a antroponimiei aromâne’’, acoperă trei pătrimi din text.


În prima parte a articolului Colonizarea aromânilor în Cadrilater (20-22), istoricul Nicolae Cușa discută problema colonizării în anii ‘20-’30 a aromânilor din statele balcanice în județele dobrogene Durostor și Caliacra, retrocedate Bulgariei în 1940.


În prima parte a articolului Aromânii din Grecia (22-24), istoricul german Thede Kahl (1971-) analizează chestiunea identității aromânilor din Balcani șa cum a început să se pună la începutul secolului XIX.


Paginile 25-26 sunt dedicate textelor a 4 poezii ale lui Gică Godi: Moskopoli (Moscopole), Moskopoli dadă agărshită (Moscopole mamă uitată), Anyisătoru (Visătorul) și Dultsi pidimo (Dulce chin).


Versiunile română și aromână ale textului rezoluției adoptate la adunarea aromânilor de la Moscopole / Albania la 15 august 2010 se găsesc la paginile 27-28. În document Consiliul Aromânilor înaintează statelor din Balcani (Albania, Grecia, Macedonia, România, Serbia, Bulgaria) patru cereri privind protejarea și afirmarea ’’ identității etnice, culturale, religioase și lingvistice’’ a aromânilor, proclamați ’’popor regional și autohton în Balcani’’.


Poezia Moscopolea publicată de Kira Iorgoveanu-Mantsu în 1983 în volumul ’’Steaua di dor’’ acoperă pagina 29.


Yiani Mantsu, președinte al Consiliului MakedonArmânilor, și Niculaki Caracota, secretar general al organizației, sunt semnatarii documentului Academia Română recidivus! , dat publicității la 2 iunie 2011 în versiune română și aromână (30-33). Ei polemizează cu Academia Română, SOCIETATEA MACEDO-ROMÂNĂ din București și Departamentul pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României pe tema identității aromânilor.


Pagina 34 găzduiește textul Administrației Prezidențiale de la București cu titlul: Mesajul E. S. Traian Băsescu, Președintele României, rostit cu ocazia ’’Zilei Naționale a Armânilor’’, București, 23 mai 2011. Pe aceeași pagină sunt plasat două fotografii cu președintele Traian Băsescu în mijlocul aromânilor din comuna tulceană Stejaru în 2009.


Articolul Nuntă armânească la Călărași (35), semnat de Fani Valentin Pavel, descrie nunta Alexandrei și a lui Nicu, desfășurată în octombrie. La evenimentul familial găzduit de Costel și Haidița Barba au participat aromâni din București, Slobozia, Tulcea și Constanța.


Textul interviului luat de coordonatorul redacției prof. univ. dr. Emilian Bold de la Universitatea din Iași este întitulat ’’Istoria – parte a sufletului neamului românesc’’ (36-37). Convingerea lui E. B. este fermă: ’’Aromânii au rezistat peste două mii de ani și nu cred că sunt pe cale de dispariție’’.


În articolul Armânii și civilizația vedică (38-39), Gheorghe Șeitan încearcă să găsească legături între aromâni și civilizația indiană.


Problemele curente ale limbii și identității aromânilor sunt analizate de scriitoarea Kira Iorgoveanu-Mantsu în articolul Armânii / Makedonarmânii – Recuperarea identității în mileniul III (39-43). Articolul cuprinde capitolele Statutul limbii armâne, Identitatea comunității etnice și lingvistice a armânilor, Lingviști și istorici români și străini despre armâni.


Redactorul Elena Nurciu, care este și bibliograf la Biblioteca Județeană Tulcea, prezintă o primă parte a unei liste cu cărți și reviste aromâne deținute de bibliotecă (44-47). Printre autori întâlnim numele Matildei Caragiu, Nicolae Caraiani, Nicolae Saramandu, Hristu Cândroveanu, Nicolae Cușa, Cola Fudulea, Dumitru Garofil, Kira Iorgoveanu, Gheorghe Merca, Mihai Prefti.


Pe pagina 48 este publicată lista Consiliului Director al Comunității Armâne din Tulcea: președinte – Constantin Popescu; prim-vicepreședinte – Sterică Fudelea; vicepreședinți – Sadâca Iancu (economic), Partnoi Tanța (educație-cultural), Șacu Stere (social), Dumitru Enache (relații interetnice), Gaea Stere (juridic), Șacu Mihai (mediu de afaceri); secretar general - Iorgoveanu Geoga. Lângă fotografiile lui C. Popescu, S. Fudulea și D. Enache au fost plasate cele ale lui Constantin Hogea – primarul municipiului Tulcea, Nicolaea Chichi – vicepreședinte al Consiliului Județean Tulcea și Sirmei Caraman – director Finanțe.


Albumul este dedicat profesorului Constantin Popescu, președintele filialei Tulcea a C. A.R. și fondator al ansamblului ’’Daima’’, cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani. Întitulat ’’UN ARMÂN TI ARMÂNAMI’’, albumul conține 42 de fotografii realizate cu ocazia diverselor evenimente desfășurate în județ la Tulcea, Cogealac, Beidaud, Sarighiol de deal, Stejaru, Delta Dunării, Baia, Hagilari (Lăstuni), precum și la filiala Călărași și la Balcic (Bulgaria).


Articolul de pe ultima pagină, cu tilul Primul film artistic armânesc , este dedicat biografiei regizorului Toma Enache și demersului său de a realiza filmul Nu hiu faimos ama hiu armân / Nu sunt faimos, dar sunt aromân.

 

 

Last modified on Vineri, 03 August 2012 09:55
Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required