Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Recenzii » A-C » Bolintineanu Dimitrie – Macedonele / 1865 (G. Omăt, S. Creţu, D. Păcurariu, T. Capidan, T. Vârgolici, G. Călinescu, C. Burileanu, D. Cosacovici)
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
24-09-2011

Bolintineanu Dimitrie – Macedonele / 1865 (G. Omăt, S. Creţu, D. Păcurariu, T. Capidan, T. Vârgolici, G. Călinescu, C. Burileanu, D. Cosacovici)

Rate this item
(0 votes)

Ciclul de poezii Macedonele a fost publicat pentru prima dată în volumul Poezii de D. Bolintineanu atît cunoscute cît şi inedite, apărut în 1865 la Tipografia lucrătorilor asociaţi din Bucureşti.



În ediţia din 1997, pe care o am în bibliotecă, au fost selectate următoarele nouă: Românele din Cavaia, San-Marina, Păstorul murind, Amantele Ciliii, Cîntecele Gramostenilor, La o viorică, Blestemul păstorului, Cilia culcându-se şi Edessa.

În opinia criticului literar Gabriela Omăt ‘’*Însingurarea* timpurie a fost într-adevăr o mare rană originară a conştiinţei sale lirice, marcată de la început de pierderi fără întoarcere: *Vai, moartea despărţit-a prin ziduri pîn’la nori/Pe morţi de vii în lume! (Edessa)’’

 Moartea prematură a unei iubite îl va influenţa în scrierea poeziilor Amantele Cilii şi Păstorul murind din ciclul Macedonele. În acest sens, G. O. consideră că nu este întâmplător că ‘’în Macedonele poeme de factură mioritic-pastorală (Ion Rotaru), moartea-nuntă nu este a ciobanului, ci a mioarei sau a *fetei tinere*. Expresia dulceagă şi formula arcadiană a acestor pastorale nu anulează însă rezonanţa particulară pe care în contextul operei lui Bolintineanu o are sensul feminin al Mioriţei: *Voi oiţe, voi mioare,/Când păstorul va veni/Ochii lui în lăcrămioare/Lipsa mea îi va topi./Spuneţi luicu-ndemînare/Că-ntr-o noapte de amar/A venit o doamnă mare/Şi m-a luat pe al ei car./Că în rochie de mireasă /Ea pe mine m-a-mbrăcat…’’(Amantele Ciliii). Se poate nuanţa seria de ipostaze confesive ale eroului, alături de Herol, cu această imagine a Păstorului murind, a cărui plângere exprimă termenii dramei în cele mai tipice enunţuri bolintinene: *SufletuI s-a dus pe vînt,/Lutul într-un trist mormînt/De cînd ea nu mai trăieşte/Viaţa-mi jună veştejeşte’’.

Memoria eroului bolintinean este sursa majoră a lirismului poetului, de veche dispoziţie elegiacă. De aceea, în mod aparent inexplicabil pentru G.O., poetul refuză memoria în La uitare şi apoi se lamentează de tenebrele acesteia în Edessa din Macedonele.

Tot G.O.remarcă faptul că ‘’(…) deşi pare crescută dintr-un proces special de simbolizare subconştientă, o nouă serie de apariţii feminine bolintinene se valorifică abia în registrul amplu al poeziei patriotice: femeia în armură, aceea care se refuză cu îndîrjire ca Românele din Cavaia:*Fugi, trecătorule!/Pleacă-ţi cătările/A nu le strînge /Flacăra ochilor/Căci înfruntările/Se spăl cu sînge!’’.

Rezonanţe ale poeziei lui Bolintineanu în cea a geneaţiilor următoare au fost depistate la George Coşbuc, G.O. consdierînd că ‘’o recitire a Macedonelor prin Idile ar fi de tot interesul ‘’.

Există în poezia lui Bolintineanu, conform G.O., şi amintirile ‘’unei colectivităţi ancestrale,umbrite de simţul tragic al neînrădăcinării (sublinierea G.O.): este atavismul *armînesc* al trecerilor pastorale şi amintirea tulbure de vechi urgisiri şi bejenii, care nu apare izolat, ci revine frecvent: *Astfel trece scurta viaţă/De străini neatârnaţi/Ca cocorii/Şi ca norii,/Cînd pe cîmpuri de verdeaţă/Cînd pe munţii cei înalţi’’ (San-Marina)


În opinia criticului literar Stănuţa Creţu (INSTITUTUL DE FILOLOGIE ROMÂNĂ „A. PHILIPPIDE" , Iaşi) ciclul Macedonele este unul din ciclurile care arată că ‘’Bolintineanu este poetul caracteristic al epocii sale nu numai prin infiltraţiile romantice din poezia patriotică (expresii ale romantismului activ,militant şi patriotic al generaţiei paşoptiste) sau îndezvoltările pe teme fantastice şimacabre, dar şi prin reminiscenţele sesizabile din preromantism  şi din ceea ce a constituit modelul şi izvorul liricii noastre de până la 1840 – poezia anacreontică şi idila antică, la B. într-un amestec  foarte convenţional cu elemente ale stilului rococo şi ale cântecului lăutăresc’’.

Aceeaşi S.C. consideră că ‘’În Macedone , efectul de evocare etnografică se pierde într-un pastoralism convenţional, cu modele antice şi folclorice,în aceeaşi atmosferă amoroasă, cu frivolităţi galante, în genul micii poezii franceze a secolului al XVIII lea. Păstorii lui B. trăiesc într-un fad univers al voluptăţilor ţin lungi cuvântări, cu îndemnuri hedoniste (Amantul Ciliii, Lupta în pădure),limbajul lor e preţios şi se sufocă în diminutive. Piesa de rezistenţă este San-Marina ,poezia transhumanţei păstorilor macedoneni, care evocă, cu o sobrietate rar întâlnită la B., gesturi ritualice, într-o mişcare lină, desfăşurată în ritmurile eternităţii, cu sugestia spaţiului nemărginit şi a timpului derulat în cicluri prestabilite. Evocând ruinele Edessei, vechea capitală a regatului macedonean, după ce cugetă la declinul trufaşelor popoare, B. încheie cu imaginea morţii, stăpână impasibilă peste destinele omenirii’’.


În ediţia din 1991 sunt incluse toate cele 53 de poezii: Românele din Cavaia, Păstoriţa şi miaua, Lupta în pădure, Copăciarul, Fecioara din Milia (Amerul), Lupta păstorilor, Fecioara Maria, Cîntcul nunţii în Castaria, San-Marina, Dora, Ioana, La ospăţ, Păstorul murind, Testamentul unui păstor, Amantele Ciliii, La mormîntul Cilii, La Bălţat, La o păstoriţă, Fluturul şi floarea, Cîntecele gramoştenilotr, Părul alb, Visul, La ospăţ, Cilia culcându-se, Zi de sărbătoare, La o umbră, La o păstoriţă necredulă, La Agnesa, Armele noastre, Amorul, La o viorică, Cine sunt, La o femeie sîntă, Femeia, Să ne bucurăm, Grija, La ziuţa, Tilia, Înţelepţii nebuni, La o gramuşteană, La primăvară, Insecta, Dac-aveam putere, La tila, La aceeaşi, Cît va vieţui, Tilia, dulce nume, Fata din turn, Blestemul păstorului, Sfiiciunea, Marina, Edessa şi Zioara.

Criticul literar Paul Cornea (n. 1924, Bucureşti) considera că mediul păstorilor aromâni ar fi trebuit să favorizeze în ciclul Macedonele o apropiere de folclor, dar contactul este superficial, aşa cum se întâmplă în Păstoriţa şi miaua sau în Fecioara din MiIlia. Aşa cum au mai arătat şi de predecesorii lui P.C., modelul real al lui B. este idila galantă, scena Munţilor Pindului fiind doar nominală. Arătând puţin interes pentru caracteristicile locale, poetul evocă o existenţă legată de natură, în care dragostea apare eruptiv. Pentru critic dulcegăria poetului din descrierea frumoaselor muntence este supărătoare. Unele poeme, ca meditaţia Edessa sau lungul poem filozofic Zioara, nu au legătură cu păstoreştile acestui ciclu. Atenţia lui P.C. este reţinută de Românele din Cavaia şi de San-Marina.În prima este descrisă o cavalcadă (''<specialitatea> casei''): ''Tropată,bubuie, plaiul Candavii/Lîngă Cavaia/Caii se spumegă, pui ai Moravii/Răpind bătaia./Iată-i alunecă!umbra pămîntului/Nu îi soseşte:/Coama lor flutură p-aripa vîntului,/Nara lor creşte.'' În San-Marina este poetul oferă într-un ritm alert şi într-un desen tip coşbuc, un tablou al transhumanţei percepută ca o mişcare rituală dintr-un scenariu milenar: ''San-Marina astăzi are/Sărbătoare de păstori,/O serbare/De plecare/La Vardar ce cură-n mare/Alergînd pe pat de flori./Se întinde masă dalbă/Pe un plai lîngă Cătun/Cu smîntînă/De la stînă,/Cu faguri de miere albă/Şi cu vin de la Zeitun.(...) Popii binecuvîntează/Şi atunci toţi s-au mişcat/De plecare/Către mare,/Turmele înaintează/Toţi cu totul le-au urmat.'' (Vardarul este un fluviu ce străbate Macedonia şi se varsă în marea Egee - n.n.)

Şi D. Păcurariu considera că Românele din Cavaia şi San-Marina sunt cele mai bune poezii din ciclul Macedonele.

Lingvistul aromân Theodor Capidan (1879, Macedonia/Turcia-1953, România) susţinea că San-Marina ar fi fost inspirată din cartea istoricului şi diplomatului francez Francois Pouqueville (1770-1838), Voyage dans la Grece.Francezul descria coborârea păstorilor nomazi din regiunea montană Pind (nordul Greciei de azi - n.n.) la câmpie. Capidan îşi argumentează teza astfel: ''Poqueville, după ce descrie mişcările românilor nomazi din Pind şi, în special, aceea a românilor <d'Avdela, de Perivoli et de San-Marina, situes dans la chaîne macedonienne du Pinde> (din Avdela, Perivoli şi San -Marina, situate în lanţul muntos macedonean al Pindului - n. n.) spune că plecarea la şes se face după ce mai întâi <les pretres l'annoncent par des prieres> (preoţii o anunţă prin rugăciuni - n.n.) şi apoi <la population entiere s'ebranle et se met en marche> (întreaga populaţie se urneşte şi se pune în marş - n.n.). Aceeaşi idee este reprodusă de Bolintineanu în strofa a cincea, când după descrirea sărbătoarei de despărţire, se arată felul cum se face plecarea: <Popii binecuvîntează/Şi atunci toţi s-au mişcat/De plecare/Către mare>.  De aici înainte aproape în mai toate strofele ideea fundamentală este luată de la autorul francez,isprăvindu-se cu o comparaţie făcută între plecarea păstorilor aromâni în ţinuturile mai calde şi aceea a cocoarelor: <Astfel trec scurt aviaţă/De străini neatârnaţi,/Ca cocorii/Şi ca norii>, idee pe care scriitorul francez oprezintă astfel: <Ainsi les cicognes, oiseaux voyageurs, s'elognent de leurs aires...> (Astfel cocorii, păsări călătoare, se îndepărtează de arealul lor - n. n.)''

Istoricul literar Teodor Vârgolici  (n. 1930), a cărui teză de doctorat a avut ca temă Dimitrie Bolintineanu şi opera sa, consideră că în poezia sa B. părea că se întoarce la convenţia arcadică din romanele pastorale din a doua jumătate a secolului XVIII ale lui Gessner şi Florian, a căror traduceri s-au bucurat de o largă circulaţie în Principatele Române în prima jumătate a secolului XIX. Dar de la aceştia a preluat doar denumirile generice ale unor personaje ca păstorii,păstoriţe şi oiţele, în aceste scheme formale introducând însă un conţinut romantic desuet.T.V. remarcă şi el poeziile Românele din Cavaia, ''care încântă prin sonorităţile ei toponimice şi onomatopeice'' şi San-Marina, ''evocare a transhumanţei, dând sentimentul spaţiului în mişcare şi senzaţia de eternitate, prin gravitatea unui ritual ce vine din vechime şi prin integrarea istoriei în prezent''. Comentariul  San-Marinei T.V. este asemănător aprecierilor lui Paul Cornea. El concluzionează că poeziile acestui ciclu ''sînt departe de a da expresie realităţilor care le-au generat''.  De fapt, într-o regiune dominată de moravuri austere poetul a transplantat artificial senzualitatea orientală din Florile Bosforului.

În acest sens, D. Popovici arăta că ''aromâncele sale au împrumutat numeroase trăsături din haremul vecin'' şi chiar atunci'' când poetul subliniază cadrul rustic în care îşi fixează tabloul, el revarsă asupra întregului aceeaşi atmosferă a Orientului''.

Spre deosebire de criticii săi, în nota sa la poezia Amantele Cilii poetul aprecia că ''Această poezie este cea mai frumoasă dintre Macedone''. În antologia Brises d'Orient, el a inclus 21 dintre Macedone. Poeziile au fost traduse de Ulysse de Marsillac, profesor în Principate, şi stilizate de poetul Henri Cantel. Iată traducerea în franceză a câtorva din versurile Românelor din Cavaia, acestei atât de apreciate poezii de către criticii literari:''Pareils a l'aquilon qui brise les rameux/Aux champs de Cavaia, galopant et superbes/Sous le vol de leurs pieds rapides, les cheveux/Corbent dans le vallon les epis ez les herbes/Voyez le mouvement de leurs pieds, leurs yeux jettent des flammes/Tels que les papillons sur leur aile au printemps/Portent de doux parfums,ils emportent des femmes/Des femmes au front , astres heureux du soir!/Mais a leur ceinturon elles portent des armes.''



Şi George Călinescu observa că pastoralele lui Bolitineanu sunt ''nişte madrigale pierdute în dulcegăriile diminutivale şi plate senzualităţi''.


Profesorul român Constantin Burileanu,care a vizitat satele aromâneşti din Albania otomană în 1905, remarca melancolia din cântecele fărşeroţilor şi făcea următoarea aluzie critică la atmosfera idilică din Macedone: ''(...) ei nu pot trăi, din nenorocire, în aceste locuri ca acei pentru care poetul Bolintineanu a cântat câmpul cu florile în zilele de sărbători!''

Singurul care a apreciat acest ciclu poetic a fost Nicolae Iorga, care afirma că Macedonele ''sînt, poate, cele mai bune bucăţi ale poetului''. 

Mai important este însă faptul că acest ciclu poetic a fost apreciat de subiecţi, adică de aromâni. Un număr de circa 40 de aromâni aflaţi la Bucureşti în acea perioadă i-au trimis o scrisoare de mulţumire în franceză lui Philarete Chasles, care semnase prefaţa antologiei Brises d'Orient şi în a cărui arhivă a fost găsită de D. Păcurariu şi C. Pichois.Traduc mai jos această misivă:
''Domnule, 
Colonia de Români din Macedonia, care se găseşte în Bucureşti, capitala Principatelor Unite, a citi prefaţa pe care aţi binevoit să o ataşaţi ediţiei franceze a poeziilor domnului Bolintineanu şi în care pana dumneavoastră influentă a ştiut să facă să reiasă cu graţia şi cu geniul care-i sunt caracteristice, imaginea unui popor care, altădată, juca un rol în drama Imperiului Orientului şi care fusese de atunci condamnat la uitare şi destinat nenorocirii. Aţi fost, domnule, primul francez care a ridicat piatra de mormînt care ne ascundea şi sub care duşmanii noştri scriseseră: <Morţi> - Sînteţi primul care a şters cu pana dumneavostră cuvîntul fatal şi care l-a înlocuit cu cuvîntul <Vii>.
În numele compatriţilor noştri din Macedonia, Epir şi Tesalia, vă mulţumim, domnule, pentru cuvintele binevoitoare pe care le-aţi dedicat naţiunii noastre. 
Domnule, binevoiţi să acceptaţi sentimentele noastre ale celei mai adevărate şi profunde recunoştinţe.
Averchie Archimandritu Demetrius Cosacovici
Domnului Philarete Chasles, Profesor la College de France, Conservator la Biblioteca Mazarină''


SURSE:

I. Bolintineanu Dimitrie, Poezii, Antologie,postfaţă şi bibliografie Gabriela Omăt, editura Minerva, Bucureşti, 1997, 304 p.  (Macedonele: pp.137-160)

II. Bolintineanu Dimitrie, Opere, I Poezii, ediţie îngrijită, tabel cronologic,note şi comentarii de Teodor Vîrgolici, studiu introductiv de Paul Cornea, editura Minerva, colecţia Scriitori români, Bucureşti, 1981, 1014 p.(pp. XXXV-XXXVII; pp. 911-915, 917)
III. Bolintineanu Dimitrie, Brises d'Orient, prefaţă de Philarete Chasles, Paris, 1866.
IV. Capidan  Theodor, Scrierile lui Dim. Bolintineanu despre Macedonia în ''Omagiu lui I. Bianu'', Bucureşti, Cultura naţională, 1927, p. 9
V. Călinescu George, Istoria literaturii române, p.220

VI. Institutul de lingvistică, istorie literară şi folclor al Universităţii ''Al. I. Cuza'' Iaşi, Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, editura Academiei RSR, Bucureşti, 1979, 976 p.- Stănuţa Creţu, ''Bolintineanu Dimitrie'', pp. 112-116
VII. Iorga Nicolae, Poezia lirică a lui Bolitineanu în ''Schiţe din literatura română'', II, Librăria fraţilor Şaraga, Iaşi, 1894, p. 59
VIII. Păcurariu D., D. Bolintineanu, Tineretului, Bucureşti, 1969, 152 p.
IX. Păcurariu D. şi Pichois Claude, O carte şi şapte personaje, ed. Cartea Românescă, 1976, pp. 7,21, 35 şi 142 (Anexa XX)
X. Popovici D., Dimitrie Bolintineanu în ''Cercetări de literatură română'', Cartea Românească, Sibiu, 1944, p.83
XI. Poqueville F., Voyage dans la Grece, 5 vol., Paris, 1820-1821

Last modified on Miercuri, 21 Septembrie 2011 18:20
Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required