Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Recenzii » A-C » Displaying items by tag: Cutova
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

În 1980 poetul aromân Ioan Cutova (1919-1992) publica volumul ''M. Eminescu, Luţiafirlu, pri grailu armânescu di Ioan Cutova'', ''lucrare apărută în regia autorului'', după cum se precizează la pagina de final, şi pe care o am în bibliotecă.

În prefaţa Duaoă zboară el explică aceste demers literar al său:
''Iaste întînia oară cîndu s-tipusescu pri grailu armânescu un numir ma mare din stihurile aţîlui ţe-i cunsocut ca Luţiafirlu puiziil'ei armâneşti.
Vidzut ca un mare puet di Titu Maiorescu cîndu avea 20 di ani, după ţe pitricu la Convorbiri literare maşi trei puizii - Epigonii, Mortua est, Venere şi Madonă - el agiumse aghonia pri cama analtul cîrliciu a literaturii româneşti.
Muşuteaţa, măghia şi armunia stihurilor a lui, ahîndimea di minduire şi sâmţire îl feaţiră cunoscut naparte di sinurile Româniil'ei şi anamea lui si arăspîndzî tu lumea întreagă.
Ninga cîndu bîna şi apoaia după moarte, popul după popul si aghunisi s-l'i traducă puiziile, acşi că nu si află milete s-nu li citescă pri limba l'ei. Maşi pri grailu a străauşilor a noştri nu ptem s-nă hărsim di dulţeamea măghipsită a puiziilor lui Eminescu.

Di tinir aveam aestu parapun cari îni şidea ca ună penură tu inimă. Ştiam că iaste greu, că grailu nă iaste ftoh tra-s poţi s-lu nveşti pri cama marle puet român tu strane armâneşti... Ma-i nică iţi curbane cîndu-i zborlu di ună ahtare faptă.

Tră aestă îni pripuşu io lucrul anghisat di ună bană.

Tora, după multu tiraniu, s-tipuscaşte aestă carte cu un minucl'iu dit puiziile lui Eminescu pri grailu a nostru, ca ună aghişteare ţe u cîftam di multu, ca ună scumpă dhoară adusă armânamil'ei di totna şi di pri tut loclu.
''


Redau eu în româneşte prefaţa ''Două cuvinte'':
''Este pentru prima dată când se publică in graiul aromân un număr mai mare din versurile celui care este cunoscut ca Luceafărul poeziei româneşti.
Văzut ca un mare poet de Titu Maiorescu când avea 20 de ani, după ce a trimis la ''Convorbiri Literare'' doar trei poezii - Epigonii, Mortua est, Venere si Madonă - el a ajuns repede pe cele mai înalte culmi ale literaturii romăneşti.
Frumuseţea, farmecul şi armonia versurilor lui, profunzimea gândirii şi simţirii l-au făcut cunoscut departe de graniţile României şi faima lui s-a răspândit în lumea întreagă.
Încă de când trăia şi apoi după moarte, naţiune după naţiune au început să-i traducă poeziile, aşa că nu există popor care să nu-l citească în limba sa. Doar în graiul strămoşilor noştri nu putem să ne bucurăm de dulcea vrajă a poeziilor lui Eminescu.
Din tinereţe aveam această mâhnire care îmi stătea la inimă. Ştiam că este greu, că graiul ne este sărac ca să pot să-l îmbraci pe cel mai mare poet român în haine aromâne. Dar sacrificiul este mic atunci când e vorba de o astfel de faptă.
De aceea m-am angajat în lucrul visat de o întreagă viaţă.
Acum, după mult efort, se tipăreşte această carte cu un mănunchi din poeziile lui Eminescu în graiul nostru, ca o alinare ce o căutam de mult, ca un scump dar adus aromânilor din totdeauna şi de peste tot.''


Volumul cuprinde 23 de poezii eminesciene în aromână, traducătorul ataşându-le titlurile româneşti în paranteză: Mortua est (Mortua est); Noaptea (Noaptea); Bara (Lacul); Diparti hiu di tini (Departe sunt de tine); O, armîni (O, rămîi); Di câte ori, muşată (De cîte ori, iubito); Rigeaua unlui dac (Rugăciunea unui dac); Ahît di-arudhă (Atît de fragedă); Tricură anl'i şi ninga mulţ vai treacă (Sunt ani la mijloc); O, mumă (O, mamă); Luţiafirlu (Luceafărul); Şi macă (Şi dacă); Glossa (Glossă); Odă (Odă); Cu mîne dzîlile ţi-adavdzî (Cu mine zilele-ţi adaogi); Priste golne (Peste vîrfuri); Dit chimatle-a chirolui (Din valurile vremii); Ţe ti leadzini (Ce te legeni); Seara pri dzeană (Seara pe deal); La steaua (La steaua); Tră ţe nu-ni v'ini (De ce nu vii); Di zburîţ mi fac că nu-avdu (De vorbiţi mă fac că n-aud); După ţe ahît chiro (După ce atîta vreme).

I. C. nu dezvăluie criteriul după care a selectat aceste poezii din cele peste 270 scrise de marele romantic român.

În final, I.C. a redactat o scurtă notă în care redă modul  în care se citesc câteva litere care se scriu altfel decît în limba română:
*dh ca grecescul δ, Δ
dz ca italianul zz din ''mezzo''
gh şi ģh ca grecescul γ, Γ
l' ca italianul gli din ''figli''
ń ca italianul gni din ''ogni''
th ca englezul th din ''theatre'' sau grecescul  Θ
ν' ca grecescul γ la cuvintele care provin din latină. Ex.: ''aν'ine'' din ''vinea''*

În 1981 I. C. a contribuit la publicarea de către poeta aromână Kira Iorgoveanu la editura Minerva din Bucureşti a volumului întitulat Mihai Eminescu. Poezii/ Puizii (român-aromân).

 

SURSA:
Ioan Cutova, M. Eminescu, Luţiafirlu, pri grailu armânescu di Ioan Cutova, Litera, Bucureşti, 1980, 60 p.

 

În 1985 apărea la editura Facla din Timişoara volumul Trei balade aromâne /Trei balade armâneşti al scriitorului aromân Hristu Cândroveanu (1928 Babuc/Durostor, România- ), cu versiuni aromâne aparţinând poetului aromân Ioan Cutova (1919 Veria, Grecia – 1992 România).


Cartea este o reluare a ediţiei în română apărută în 1980 la editura Ion Creangă din Bucureşti.


Cele 64 de pagini ale cărţii cuprind baladele Tînărul păstor din munţi/Gionli picurar dit munţ, Puntea de pe rîul Arta/Puntea di pri-arîulu Arta şi Stafia/Stihiolu.


În Cuvînt înainte autorul motivează apariţia acestei cărţi şi prin epuizarea rapidă a Antologiei lirice aromâne din 1975, a Poveştilor de la miazăzi din 1976 şi a Antologiei de proză aromână din 1977, toate editate de H.C.


El precizează că sursa de inspiraţie a acestor balade este reprezentată de motive folclorice sud-dunărene, atrăgând atenţia asupra comunităţii de motive literare cu folclorul nord-dunărean pentru Tînărul păstor din munţi ca variantă a Mioriţei şi a Punţii de pe rîul Arta ca variantă a Meşterului Manole.


H.C. apreciază că I. C. a reuşit ’’o transpunere excelentă în grai aromân’’, ce va permite publicului să urmărească ’’relaţia de la limba literară la unul din principalele ei dialecte’’.


O scurtă notă întitulată ’’Semne specială pentru versiunea aromână’’ arată cum se citesc următoarele semne:

’’L’, l’ – l muiat, ca ital. Gli

Ñ, ñ – n muiat ca fr gn

Dz, dz – sunet muiat între d şi z

Dh, dh – ca engl. Th (sonorizat)

Th, th - Ca sunetul grecesc Θ, θ’’

 

Tînărul păstor din munţi neînarmat, căruia îi plac cântecul, hora,trânta şi poveştile, îşi duce turma de oi la vale cu gândul la o fată. Dar seara, pe neaşteptate, este împuşcat de ‘’lotri, toţi păgâni’’, care-i ucid şi câinii, după ce aceştia sfârtecaseră câţiva atacatori. Doar o ‘’codană’’ îl plânge, în timp ce păstorul le reproşează codrului şi munţilor că i-au lăsat pe ‘’mişei’’ să-l doboare. Păstorul şi-ar fi dorit ca bandiţii ce-i furaseră turma să fi luptat cu el în luptă dreaptă bărbătească, iar codrul şi munţii regretă că nu l-au putut ajuta. După ce se târeşte toată noaptea sângerând cade la stâna ortacilor săi, cărora le cere să-i găsească turma şi să-I pedepsească pe hoţi. Apoi le cere să nu le spună mioarelor că a murit şi să-l îngroape pe plai ca să audă fluierul, naiul şi cimpoiul pentru ca ‘’Şi iar să mă simt păstor/Şi în cea lume, de sus,/Frumoasă şi ea nespus!/Dac-o fi tot ca la noi-/Cu stîne, turme de oi,/Cu soare,şi vînt, şi ploi…’’ De asemenea le cere să-i pună la mormânt diverse lucruri de la stînă care să-i aducă aminte ‘’C-am fost celnic, neam de soi/Şi cu mari turme de oi…’’ (Că fui celnic cu fălcare/Şi cupii întredz di ml’ioare!) În final, el transmite mamei sale că s-a însurat în străinătate: ‘’Dar, de va afla bătrîna,/Sărutaţ-i sfîntă-mîna!/Şi-I spuneţi de mine-anume/C-am ieşit şi eu în lume,/Şi departe mă-însurai,/C-o mîndră fată de crai,/Frumoasă – cum stelele/Şi rudă cu ielele,/Şi naş îl avui pe soare,/Nuntaşi – turme de mioare,/Iar luna a fost şi ea,/Aşa cum se cuvenea,/Cununiile-mi ţinea,-/Doamne,ce se mai fălea!/Că a fost l nunta mea…/Şi mînca.mînca şi bea,/De ziceai că saţ n-avea!’’ În versiunea aromână, finalul sună astfel: Ama di-află-a mea bitîrnă,/Voi băşeaţ-l’e sîmta mînă!/L’I dzîţeţ că ñi-adrai nume,/Că işii şi eu tu lume,/Că diparte mi-nsurai,/Feată di-amiră îñi loai,/Muşată –ca stealile/Ş-cu surină cu-albile,/Nun ñi-avui măritlu soare/Şi numtari – cupii di ml’ioare,/Luna fu aclo şi ea/După aradhă, cum prindea,/Curuñile că- ñi ţînea, - /Doamne, cît s-cama-alăvda/C-agiuca la nunta mea…/Ş-s-andupa, ‘ndupa şi- ñi bea,/Ş-di buneţnu s-fînătea!

 

În balada Puntea de pe rîul Arta este vorba de trei fraţi ‘’Neam cinstit de păcurari/Înţelepţi şi gospodari’’ (Picurari di soe veacl’e/Ş-nicuchiri fără di preacl’e), care ‘’erau zidari frumoşi/Meşteri mîndri, norocoşi,/Că-şi luară de neveste/Fete dalbe – ca-n poveste!’’(Ş-ţi nu-adrară iuţido!/Masturi gioni ş-cu tihiro./Treil’I şi-loară nveaste-ahtări/ Şi dal’eane şi cu hări). Poetul aminteşte de locurile pe unde îi purta transhumanţa pe cei trei păstori: fluviul Vardar, Bistriţa, Băiasa, Zagor, regiunea greacă sudică Moreea, oraşul Ohrida şi munţii Pind. ‘’Un împărat vestit’’ aude de faima acestor ‘’meşteri, meşteri mari’’ şi-i angajează să-I constriască un ‘’pod aurit’’ peste rîul Arta. Meşterii cer un termen de şapte ani pentru a termina lucrarea, dar împăratul îi ameninţă că încazul nerespectării contractului îi va ucide cu mîna lui. Dar fraţii ‘’Tot căzneau aci-n pustii,/Însă tot ce se-ncropea - /Noaptea apa nimicea,/Nu-mplineau nimic, să stea!/Şase ani le-a mers aşa!’’ (Tu irñiu lucrau di-alagă/Punţăl’ei thimel’ilu s-bagă,/Ma ţe dzua anălţa/Noaptea apa afănsea,/Nu biţeau ţiva,ţiva!/şase añi aşi triţea!) O pasăre călătoare îi dezvăluie fratelui mai mare că ‘’O, oameni voi, necăjiţi, /Treaba tot n-o isprăviţi/Pîn’ n-aţi pune-n temelii/Pe-a mai mică-ntre soţii, /Soaţa Prîslei – ca o floare,/Oricît inima vă doare…’’ (Oamiñi, nu vă năriţ,/Lucrul voi nu-l bitisiţ/Pînă nu băgaţ thimeal’e/Cama ñica-vă mul’eare,/A ñiczanlui,piruşeană,/Cît-ţe inima s-vă doară) Badea cere cumnatei mai mici să le aducă bucate, iar aceasta cînd ajunge la faţa locului glumeşte inocentă cu cei trei fraţi: ,,Meşterilor,bieţi de voi!/ Cerul v-ajute-n nevoi!/ Vă cam plîngeţi de noroc, - /Puntea, văd, că stă pe loc…’’ (Masturi, pisusil’I trei!/Nu-aveţ tihe vă plîndzeţ foc, - /Că puntea vă sta pri loc…) Aceştia îi mărturisesc : ‘’De-aia am zis cu jurământ/Şi ne-am legat prin cuvînt/C-astăzi, prînzul cin’ l-aduce,/Acasă nu se mai duce!/trupu-I punem temelie,/Poate-aşa lucrul să ţie!’’ (Tr-aestă treil’I giurăm,/Greu giuratec nă ligăm, - /Prîndzul adz cari va lu-aducă/Năpoi nîsă sî nu s-ducă!/Trup-thimel’iu aoa să-armînă,/Poate acşi lucrul va ţînă!) Iar mezinul o păcăleşte pe soţia sa: ‘’Plîng, că îmi căzu din deget/ Cel inel – şi-acum preget să-l iau din groapă,/Că e cu noroi şi apă…/Treci tu, dalbo, şi-l adu,/De pe unde îmi căzu!’’ După ce femeia coboară în groapă, cei trei meşteri se reped să o zidească, surzi la rugăminţile ei că trebui să-l alăpteze pe pruncul de acasă. În final, tânăra mamă i-a blestemat pe meşterii ‘’mişei’’şi construcţia lor: ‘’…Apele să urle-n prund,/Precum pruncul meu flămînd!/Puntea tremure mereu, /Ca ziditul trup al meu!/Rîul ieie-şi neîncetat /Vamă de om înecat!/Iar voi, meşteri – să pieriţi/Precum sînii mei, striviţi!/Şi s-aveţi noroc în viaţă,/Cît creşte iarbă pe gheaţă…’’ În versiunea aromână finalul sună astfel: Apa s-hibă totna ghic,/Ca agiunlu- ñi ficiuric!/S-treambură neacumtinat/Puntea ţi cu greu o-adrat, /Ca truplu- ñi tu tih băgat!/S-iasă arîulu dit cupañe/Di-omlu nicat curbane!/Masturi, voi – s-v-afănăsiţ/Ca siñl’i-ñi apitrusiţ!/S-aveţ tihire tu bană,/Cîtă iarbă-I pri cămbană…

 

Tema baladei Stafia este legătura puternică a omului cu meleagurile natale. Vasiliţa, o fată din Vodena frumoasă ca un ‘’izvor de vise’’ este peţită de ‘’un june de departe’’. Mama ei nu doreşte însă să o mărite departe de casa părintească, dar Costandin, cel mai mic dintre cei nouă fraţi ai fetei, îl îndrăgeşte pe străin ‘’Şi face el ce face, că/Pe cei doi îi uneşte’’.Totodată, mezinul îi promite mamei că de cîte ori va dori să-şi vadă fata, el va fi cel care o va aduce ‘’din zarea-ndepărtată’’. Dar o epidemie îi seceră pe cei nouă fraţi,a căror mamă rămasă singură îl blestemă pe mezin pentru rolul său în înstrăinarea surorii sale: ‘’Şi-atît l-a blestemat pe fiu,/Cu atîta foc şi pară,/Că n-avea tihnă Prîsle-al ei,/Îl da mormântu-afară!’’ (Ş-ahît ea hil’-su ş-blăstimă,/Dit inima-l’I amară,/Că-ariñe ñicăzlu nu-află/Tru groapă, iu l-băgară) . Ca urmare, Costandin, ‘’stafie umblătoare’’, merge la sora sa şi îi cere să vină cu el la casa mamei lor. Păsările care-I însoţeau pe drum spuneau: ‘’Piu-piu-piu şi piu-piu-piu, /Un mort umblă cu un viu!’’. La observaţia Vasiliţei ‘’Costandine, paseri spun/Că umblă morţii pe drum!’’, acesta răspunde: ‘’Lasă să spună ce vor/Că asta e legea lor’’. Ajunşi aproape de casa părintească, mezinul o trimite pe soră înainte, motivînd că trebui să-şi pască calul. Dar ‘’Fata cît s-apropia/El în groapă se-ntorcea,/pacea iară că-şi găsea, /Acasă că mi-o vedea,/De blestem se slobozea’’ (Ş-hil’ea theamă sî-apruchea,/El tu groapă ş-si turna,/Isihia di ş-afla,/Acasă-l’I cît ş-u videa,/Di blăsteame ş-ascăpa). Concluzia de final a poetului este ‘’Că la noi s-a pomenit/Să nu pleci printre streini,/Unde nu prinzi rădăcini, - /de unde dorul te cheamă,/Să dai gliei tale seamă’’. Finalul în aromână sună astfel: Ş-hil’ea theamă si-apruchea,/El tu groapă ş-si turna,/Isihia di ş-afla,/Acasă-l’i cît ş-u videa,/Di blăsteame ş-ascăpa./Că adetea-I di zămane/S-nu ti cherdză pri tu xeane,/Iu nu faţ vîrnoară peane, - /D-iu te-acăliseşte dorlu,/s-nu ţ-aşteargă loclu torlu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În 1980 poetul aromân Ioan Cutova (1919-1992) publica volumul M. Eminescu, Luţiafirlu, pri grailu armânescu di Ioan Cutova, care cuprinde 23 de poezii eminesciene în versiune aromână de I.C. Le-am postat parţial (linie punctată) sau total, cu versiunile originale româneşti luate de pe Internet între paranteze: Luceafărul; Mortua est; Noaptea; Lacul; Departe sunt de tine; O, rămâi; De cîte ori, iubito...; Rugăciunea unui dac; Atât de fragedă;Trecură anii şi încă vor mai trece; O, mamă; Şi dacă...; Glossa; Odă în metru antic; Cu mâine zilele-ţi adaogi...; Peste vârfuri; Din valurile vremii; Ce te legeni...; Sara pe deal; La steaua; De ce nu-mi vii?; De vorbiţi mă fac că nu aud; După ce atâta vreme.

 


Luţeafirlu (Luceafărul)

Fu ţe nu-şi fu cîndu si-adră.
Fi tu pîrmith nă dată,

Di soie mare di-amiră

Nă feată paramişată.

...............................
(A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată,
Din rude mari împărăteşti,
O prea frumoasă fată.
)

Ioan Cutova s-a născut la 13 iulie 1919 la Veria, în Macedonia grecească.


Era fiul Haidei şi Nicolae Cutova.


Şcoala primară o face în localitatea natală, iar gimnaziul tot în Grecia, la Grebena, ambele instituţii de învăţământ în limba română.


În România se mută în 1935.

Studiile liceale le urmează la Tîrgu Mureş. Absolvă Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti în 1944 (cf. Hristu Cândroveanu) sau în 1946 (cf. saitul ''Poezia Armânească'').


Lucrează ca profesor la liceele din Bistriţa şi Năsăud, unde se şi pensionează.

În 1938 primeşte premiul ''Octavian Goga'' pentru poezie.


Debutează editorial în 1945 la editura Forum din Bucureşti cu volumul de poezii Cerc vicios. H. C. consideră că criticul Alexandru Piru i-a expediat debutul literar ''într-un mod destul de precar, superficial'', ''cu judecăţi sumare şi nedrepte, mai degarbă persiflînd decît cumpănind lucrurile''. Pe de altă parte, criticul Perpessicius scria despre acest volum: "Peisagiului exterior, de culoare industrală şi proletariană, i se substituie dialogul cu sine însuşi, elegia autumnală a sufletului invadat de nevroze, de aspiraţii nelămurite, de vise interzise, de miragii proiectate, cum stă bine oricărei poezii adolescente, în ostroavele închipuirii şi ale nefiinţei".


Tot în 1945 alături de Ion Frunzetti, Mihail Cosma, Victor Torynopol şi Margareta Dorian, primeşte premiul pentru poezie al Editurii Forum.

În anul următor primeşte premiul ''Ion Pillat'' pentru poezie, din partea unui juriu prezidat de Dinu Pillat, fiul poetului Ion Pillat.


În 1972 publică în ''Arhiva Someşeană'' traducerea din greacă în română a poemului de 1200 de versuri al lui Stavrinos: Vitejiile prea piosului şi prea viteazului Mihai-voievod.


În 1980 îi apărea la editura Litera din Bucureşti o culegere de poezii eminesciene traduse în aromână, iar în anul următor este co-traducător din creaţia eminesciană într-un volum realizat la editura Minerva din Bucureşti împreună cu poeţii aromâni Kira Iorgoveanu, George Perdichi şi Costa Guli: Mihai Eminescu. Poezii/Puizii (român-aromân)


În 1985 urma să-i apară la editura Eminescu o selecţie de poezii aromâne, cu o prefaţă de Aurel Rău. Din această selecţie au fost incluse în antologia lirică aromână publicată în acelaşi an de H. C. şi K. I. următoarele 12 poezii, transpuse în româneşte de H. C.: Opt microelegii tră Una Ver, Pastel di-acasă, Boaţe di seară, Biţire, Intermezzo, Pastel di noapte, Limane, Vreare, Apărnisire, Părăvulie biţită, Hoară armânească şi Triveauă.


Tot în 1985 îi apare la Bucureşti Fînarea al Diogen (Lampa lui Diogene), cu o prefaţă de H. C.


A scris şi proză în aromână, care i-a fost publicată în revista ''Deşteptarea''.


A încetat din viaţă la 19 mai 1992 la Bistriţa-Năsăud.


Post mortem i-a apărut volumul Curuna Toamnâljei la editura Cartea Aromână din SUA (1988) şi sub forma Curuna Toamnâl'ei la editura Dimândarea Părintească din Bucureşti (2000).

Pe saitul ''Poezia Armănească'' sunt postate poeziile Chimati (II) şi Carti.

Pe saitul aromân ''Giony'' sunt postate poeziile Carti, Chimati (II) şi Chiro ascîlnat.


H. C. îi reproşa ''abuzul de grecisme'' care ''duce la o nedorită, inutilă şi iritantă împestriţare a cestui frumos grai românesc sud-dunărean, rău pe care Ioan Cutova pare adesea a nu se strădui să-l ocolească, din păcate''. Iată cum caracteriza creaţia sa lirică H. C.: ''Interesat mai puţin de forma exterioară a expresiei, obsedat însă de nevoia comunicării şi, în acelaşi timp, de conştiinţa realizării ei doar parţiale, trunchiate, Cutova va căuta aşadar expresia - nu o dată bogat-metaforică, numai în măsura în care aceasta serveşte comunicării obsesionale a stării lirice de care e copleşit.''

În particular, ''excelentul său poem'' Opt microelegii tră Una Ver este considerat de H. C. de ''o ambiguitate perfectă'', ''fiiind în aceeaşi măsură un cîntec de dragoste, ca şi un poem al iubirii de etnie, - în genere, ori doar pentru mica lui patrie (cum ar fi zis D'Annunzio), Veria natală''.

Acelaşi critic literar H. C. aprecia că în poezia Părăvulie biţită '''totul, în definitiv, poate fi privit ca o cu sfîrşit, dinainte ştiut (bănuit), orice manifestare existenţială individuală sau colectivă nefiind altceva decît aspiraţie neconsumată sau vulnerat consumată''.

În ceea ce priveşte culoarea şi concreteţea universului aromân din creaţia lirică a lui I. C., H. C. observa că poetul ''scaldă acest univers în aleatorie reflecţie existenţială, ceea ce dă discursului său liric o tentă de tărîm sufletesc obsedant, în perpetuă suferinţă şi neaşezare'', aşa cum arată în poezia Hoară armânească.

 

SURSE:

Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pp. 427-429.

***,, ''Agonia'', http://agonia.ro/index.php/author/0035841/index.html

***, ''Poezia Armănească'', 17 decembrie 2007, http://poeziarmaneasca.blogspot.com/2007/12/ioan-cutova.html

***, ''Crispedia'', http://www.crispedia.ro/Ioan_Cutova


Saitul ETHNOS

Marţi, 17 Mai 2011 12:40

Revista ETHNOS a şcolilor din judeţul Tulcea în care se preda în limba maternă a fost coordonată de profesorul Nicolae Vicolov, inspector şcolar pentru Minorităţi la I.Ş.J.Tulcea.

 

Publicaţia a apărut şi on-line la adresa http://ethnos.xhost.ro/ în opt numere lunare, neregulat, în anii 2003-2005.

 

În numărul 2 din ianuarie 2004, redatorul-şef TEODORA IONELA SAMOILĂ (cl.a X-a la Liceul Teoretic „Gr.Moisil” din Tulcea) anunţa în editorial înfiinţarea unei secţiuni în aromână: ’’Spre deosebire de primul număr al revistei, in cadrul acestuia a fost introdus dialectul aromân, bogat in tradiţii şi viaţă spirituală; am introdus dialectul aromân indrumaţi de gandul că, astfel, dorinţa noastră – aceea de a sublinia frumuseţea culturii aromane, faptul că sunt oameni mandri că s-au născut şi crescut an spiritul tradiţiei acestei etnii – este devenită realitate’’. Din redacţie făcea parte Iancu Nicoleta Eleonora (clasa X la Liceul Teoretic “Gr.Moisil” Tulcea). În cele două pagini ale secţiunii ‘’Tradiţia aromână - Dialectul aromân’’ au fost incluse: poezia lui Nida Boga TU AVLIA A BISEARICĂL’EI şi varianta în aromână ÎN OGRADA BISERICII de IANCU NICOLETA ELEONORA; poezia DULTSI ARMĂNEASCĂ a lui Theodor Zuca; un scurt text despre ‘’ graiul românesc al aromânilor’’; 4 fotografii alb-negru cu tineri şi bătrâni aromâni în portul naţional.

 

În numărul 3 din aprilie 2004, cele 6 pagini ale rubricii ‘’DIALECTUL ŞI CULTURA AROMÂNĂ’’ cuprind: Doina lui Eminescu în aromână;La steaua de Eminescu ‘’transpunere de Ioan Cutova’’; articolul lui Ion Roşu EMINESCU,descendentul unor aromâni; poezia Lena şi Muntili de Steriuş Cristian (şcoala din Stejaru); poezia Armâne, frate! a lui Paris Şamata (şcoala din Stejaru); articolul DZUANOASTRĂ, ATUTURORU30 DI YINAR (Ziua noastră a tuturor 30 ianuarie); anunţul privind apariţia revistei ‘’Agapi mari’’ (Fericire mare) coordonată de profesoara de latină Tanţa Partnoi; articolul scriitorului Hristu Candroveanu Nu suntem o minoritate. Suntem români şi vrem să rămânem români, precedat de o scurtă prezentare a autorului; o scurtă biografie în aromână şi română a lui Gheorghe Hagi, însoţită de fotografii.

 

Numărul 4 din octombrie 2004 alocă 11 pagini ‘’Dialectului aromân’’: Seara pri dzeană (Sara pe deal) a lui Eminescu, ‘’Transpunere de Ioan Cutova’’; poezia Dumintză a Oanei Lucica Ilaş (clasa XI D la Liceul Grigore Moisil din Tulcea); Isturii cu shicăi (Poveşti cu glume) de Iancu Nicoleta Eleonora; 3 fotografii din spectacolul de la Cernica din 15 mai 2004 cu ocazia Zilei naţionale a aromânilor; Isturia gătunjiei (Povestea gutuii) de Zoia Masaca (clasa XI A la liceul Grigore Moisil Tulcea); Dzăcături

Armăneshtsă (Proverbe aromâne) de Mariana Trandafir (clasa X la liceul Grigore Moisil din Tulcea); articolul lui Hristu Cândroveanu Cine sunt aromânii?; fragment dintr-un interviu acordat de actorul Ion Caramitru ziarului ‘’Ziua’’.

 

În numărul 5 din februarie 2005, cele 6 pagini ale secţiunii ‘’Dialectul aromân’’ includ: articolul AROMÂNII ŞI SENTIMENTUL LOIALITĂŢII LINGVISTICE ŞI AL APARTENENŢEI LA COMUNITATEA BILINGVĂ al profesoarei Argentina Gherasim şi fotografii de la botezul Biancăi Peanci.

 

Rubrica ‘’Aromânii’’ din numărul 6 din martie 2005 prezintă: Ansamblul folcloric aromân „Dor“ din Sarighiol de Deal; Învăţăminte din tezaurul înţelepciunii aromânilor; Ghicitori aromâne; Câteva date despre aromânii din judeţul Tulcea; Hora la aromâni; Steagul de nuntă (hlambura) de Paşata George (cl.VI-a, Şcoala Sarighiol de Deal), Caimacan Cristina (cl. VIII-A, Şcoala Sarighiol de Deal) şi Iancu Eleonora Nicoleta.

 

Numărul 7 din mai 2005 reia la secţiunea ‘’Dialectul aromân’’ poeziile lui Steriuş Cristian şi Paris Şamata şi prezintă fotografii de la balul din 26 martie 2005, precum şi un text semnat neconvenţional ‘’Nicky din Constanţa’’ întitulat Vreţi să ştiţi cine suunt aromânii.


În sfârşit numărul 8 din decembrie 2005 nu prezintă nimic despre aromâni.


Toate articolele au fost înregistrate în secţiunile Bibliografie, Literatură şi Cronologie ale blogului meu.

 

 

În 1985 scriitorii aromâni Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu publicau Un veac de poezie aromână, antologie în care au inclus şi 12 poezii ale lui Ioan Cutova (1919-1992), transpuse în română de H. C.: Intermezzo, Biţire, Părăvulie biţită, Triveauă.

 

 

Intermezzo (Intermezzo)

 

Ah, Dumnidzale! Fă ca s-mi ştiu

Ună arîdzîtină, un cîrciliu!

Theamă sum soare mi treaţe -

Ca ună aradhă, ca ună boaţe,

Theamă s-mi-ansuni pri sum lună -

Ca ună cămbană, ca ună furtună!

(Doamne! Fă să mă ştiu -

Şi culme de munte, şi vrejul viu!

O clipă mă trece sub soare,

Ca o rază, o voce ce doare -

Şi să sun fă-mă, Doamne, sub lună,

Cum clopotul greu, ori o furtună!)

 


Biţire (Sfîrşit)

 

S-discl'ide pe-aghalea un ocl'iu

Stă lume. Chirolu-angîceat

Si-apleacă năheamă pri

Umirlu a meu vecl'iu -

Ca ună amurdzită di thimisiri

Ţe mi bat

Şi strunghilimea di ţercl'iu

A banăl'ei s-minuteadză nafoară

Ş-năuntru. Altă biţire

Cîte ună, cîte ună

Vin, tra s-u doară...

(Încet, se deschide un ochi

Peste lume. Timpul mustrat

S-apleacă puţin

Pe umărul meu cel bătrîn -

Ca un amurg de-amintiri

Ce mă cutreieră,

Şi rotunjimea cercului vieţii

Tot scade şi scade. Tot alte

Sfîrşituri vin

Pe rînd, cîte unul

S-o doară...)

 

Părăvulie biţită (Poveste încheiată)

Aroauă vilcindalui di nibănare!

Padea analtă di

Xirulivad şi

Tine - avigl'itorlu di zboare,

Zarathustra, Zoroastres,

Îni scrii cu alfa, cu

Omega

Părăvulia a lailu-ni,

Biţitlu a meu paradhis

Angîrlimat ca un castru

Pri dzeana a

Unlui ocl'iu încl'is.

(Rouă strălucind de dor de viaţă!

Şesul înalt din

Xirulivad şi

Tu - păzitorul de vorbe

Zarathustra, Zoroastres

Îmi scrii cu alfa,

Cu omega

Povestea bietului meu

Paradis terminat,

Căţărat ca un astru

Pe geana unui

Ochi care a fost.)

 

Triveauă (Răscruce)

Ninga nă drăşcl'eauă

Pri iarbă, pri-arouă,

Ninga nă pătună

Sum steale, sum lună.

(Încă un pas

Pe iarbă, pe rouă,

Mai o lăbuţă

Sub luna nouă)

Întindu 'nă mînă,

Ni-i bana ma psînă,

Aghunisescu ciciorlu,

Mi-aleapidă torlu.

(Întind o mînă,

Îs mai puţină,

Mă grăbesc oleacă,

Urmele-au să treacă...)

Cătră iu s-mi-alin

Tră un hir di sirin?

Cătră iu s-mi-alas

Tră un hir di-arăpas?

(Unde să m-aţin

După cer senin?

Unde să pornesc,

Să mă odihnesc?)

 


SURSA:

Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pp. 430-437.


Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required