Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Recenzii » A-C » Displaying items by tag: Eminescu
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

În 1985 apărea la editura Litera din Bucureşti volumul de poezii Cântări ş-suschirări armâneşţă (Cântări şi suspinări aromâneşti) al lui Gh. M. Merca.


Potrivit notei de pe ultima pagină este vorba de o ‘’Lucrare apărută în regia autorului’’.


Conform foartei scurte autobiografii de pe saitul Agonia, Gh. M. Merca este ‘’Născut în Cadrilater, deportat în timpul războiului, actualmente locuiesc în Bucureşti’’.


Cele 96 de pagini ale cărţii, pe care am găsit-o în biblioteca vărului meu Cristian Culeţu, cuprind 43 de poezii structurate în patru părţi: Di dor (De dor), Di vreari (De dragoste), ‘’Transpuneri din poezia clasică română’’ şi ‘’Versuri în daco-română’’.


Partea I include 17 poezii în aromână: Limba noastă, Aniversari, Munţîlli Paicu (Munţii Paicu), Tu hoara mea (În satul meu), Pădurli-a noasti (Pădurile noastre), Sumcheturlu la Livădzi (Sfântul Petru la Livezi), Siţirarea (Secerarea), Ni-aveam un dor di hoară (Mi-aveam un dor de sat), Ni-aveam un pondu doru (Mi-aveam un dor blestemat), Calea încllisă (Drum închis), Dispărţîri dit viaţă, După patrudzăţi di-ani, Livădzli – hoara mea (Livezi – satul meu), Amarea lai (Marea neagră), Ploai ş-suschiri (Ploaie şi suspinări), Mirliu (Bocet) şi Cara s-moru (Dacă voi muri).

Textele poeziilor Limba noastă şi Ni-aveam un dor di hoară sunt postate şi pe saitul ‘’Agonia’’.


În partea II au fost incluse 6 poezii în aromână: Feată cu-oclli chindisiţî (Fată cu ochii frumoşi), Cruşuveana (Fata din Cruşevo), Ştii la feată cînd zburamu (Ştii tu fată când vorbeam), Tu-amurgişu (În amurg), La numta ta şi Primveara cîndu trandafilli.


Cele 18 transpuneri din poezia românească au ca subiecţi următorii patru poeţi: Octavian Goga cu poezia La noi; Mihai Eminescu cu Auşlli (Bătrânii) , La Steaua, Ţi ti leadzîni (Ce te legeni), O armîni (O, rămâi), Ţi easti vrearea? (Ce este amorul?), Dorni!(Dormi!), Ca fciorucutriiram pîdurli (Fiind băiet păduri cutreieram), Noaptea, Rivideari (Revedere), După ţi ahînt dzîli (După ce atâta vreme), Singură s-duţea pit feriţ (Singură se ducea prin ferigi), Catrene, Seara pî dzeană (Sara pe deal) şi Mirachea (Dorinţa); George Coşbuc cu Noi vrem locu (Noi vrem pământ) şi Trei Doamne; Lucian Blaga cu Ulise.


În sfîrşit, poeziile în daco-română ale lui G.M. sunt întitulate La castelul de la Ciucea şi Burebista.


SURSE:

Gh. M. Merca, Cântări şi suschirări armâneşţă, Litera, Bucureşti.

http://agonia.ro/index.php/author/0010785/index.html?newlang=ron

http://www.poeziile.com/autori/Lucian-Blaga/ulise-13.php

http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/cosbuc.php

http://poeziisiversuri.com/poeti/mihai-eminescu/


Colimitra Constantin – Mozaic / 1994

Joi, 15 Septembrie 2011 14:22

Poetul aromân Constantin Colimitra (1912-2001) publica în 1994 în SUA volumul de poezii în limba română Mozaic, titlul cărţii fiind dat de titlul ultimei poezii.


Cartea este închinată soţiei sale, Evghenia Jurebie-Colimitra, ’’pentru a-i cinsti şi eterniza numele şi memoria’’. De asemenea, o fotografie alb-negru din tinereţea celor doi este inclusă în carte.


Volumul, găsit în biblioteca vărului meu Cristian Culeţu, are o dedicaţie scisă de mână a autorului: ’’Lui Nicolae (Coli) Pitu cu dragoste aceste rânduri la volumul meu de poezii ’’MOZAIC’’ pentru a cinsti memoria străbunilor lui care au fost celnici fărşeroţi. C. Colimitra. U.S.A. Dec. 1994’’.

Nasta Atanasie (editor) - Ecou de cîntec aromânesc / 1985

În 1985 apărea la editura Litera din Bucureşti antologia Ecou de cîntec aromânesc, realizată de Atanasie Nasta. Pe ultima pagină se preciza: ‘’lucrare apărută în regia autorului’’. A. N. semna şi Cuvîntul înainte, Nota şi ‘’portretele’’ poeţilor selectaţi, Postfaţa fiind semnată de Valeriu Rus.


În ‘’Cuvânt înainte’’, editorul începe prin a remarca faptul că ‘’Dintre toate dialectele graiului românesc, cel aromân îşi dovedeşte şi în prezent vitalitatea şi dîrzenia în a supravieţui.’’ În aceste sens, este citat marele filolog român Alexandru Philippide, care explica ‘’atîta vigoare’’ prin faptul că deşi aromânii au fost înconjuraţi de ‘’străini mulţi şi influenţi’’, ei au format ‘’un bloc numeros şi compact’’ la care ‘’limba şi cultura specific românească să fi prins cele mai adânci rădăcini’’.


A.N. explică vitalitatea lor şi prin tradiţia cântecelor specific, cu o ‘’linie melodică de origine orfeică’’.


Filologul german Gustav Weigand (1893) şi colegul său aromân Tache Papahagi (1922) constatau că în cazul aromânilor <Poeziile sunt aproape fără excepţie destinate cântecului> şi,respectiv, că poeziile poartă denumirea de ‘’cîntece’’.


Specificul acestor cântece, acompaniate doar de fluier şi cimpoi, s-a păstrat datorită faptului că ‘’nu convertesc muzical decât o anumită formă prozodică, în care predomină riguros ritmul pentru armonizarea polifoniei’’. Poezia este cântată de doi solişti susţinuţi prin ison de un numeros grup vocal, lirismului melodic dându-i-se prioritate în detrimentul fondului narativ al poeziei. ‘’Poetizarea obiceiurilor, cenzura morală şi simţul estetic au creat o lirică pastorală şi erotică deosebită, tradiţionalizând o moştenire traco-ilirică autentică’’, considera editorul.


În privinţa ritmului, T.P. observa: <Ca şi la daco-români şi aromânii au cunoscut un singur fel de vers şi anume trohaicul de două lungimi de 5-6 silabe şi 7-8 silabe>.


A.N. aprecia că unele aspectele pur estetice din imagini, comparaţii şi metafore din lirica populară aromână sunt la nivelul literaturii române şi universale: ‘’s-mistica noaptea cu dzua’’ (se amesteca noaptea cu ziua).


Apoi, în a doua jumătate a secolului XIX , ’’dialectul şi-a făurit o expresie cultă lirică şi epică de prestigiu’’ prin operele lui Mihail Nicolescu, Constantin Belimace, George Murnu, Nuşi Tuliu, Marcu Beza, Nicolae Batzaria, Leon Boga, Zicu Araia, George Perdichi.


Urmaşii acestor pionieri ‘’omagiază trecutul, închinându-i această modestă antologie, pornită dintr-o conştiinţă moral-patriotică, pentru a nu se aşterne ingratitudinea şi uitarea peste idealul lor de frumos şi poezie’’.


Prin îmbogăţirea vocabularului cu neologisme din ‘’poezia cultă naţională’’, ‘’poezia dialectală’’ a ajuns să cuprindă toate genurile de poezie. În acest sens este citat traducătorul homerid G. Murnu: <Dialectul posedă calităţi remarcabile, o tonalitate viguroasă, original de o profundă rezonanţă interioară>. Un   exemplu este sonetul său Tră Armăname (Pentru aromâni).


A.N. concluzionează că ’’poeţii dialectali contemporani se remarcă printr-o poezie în care reflecţia şi erotismul îmbracă o formă şi tonalitate influenţate de poezia naţională, fără ştirbirea originalităţii lor condiţionată de circumstanţe sociologice specifice’’. Ei au în comun ’’nostalgia plaiurilor natale, motivul mioritic, sentimentul originii şi al necesităţii luptei pentru păstrarea nealterată a structurii etnice.’’

 

În ’’Notă’’, A. N. explică adoptarea ortografiilor propuse de T.P. în 1922 şi de G.M. în 1931 prin lipsa unor norme oficiale şi prin ’’lipsa unui consens al filologilor dialectali’’. El preciza că în funcţie de ortografia adoptată de poeţii antologaţi, aceştia ’’şi-au făurit ritmul şi rima’’, fără a influenţa lectura poeziilor, deoarece ’’deosebirile nu sînt esenţiale’’.


Folosirea alfabetului latin a fost îndreptăţită, în opinia lui A.N., de tendinţele din scrierile lui Gheorghe Constantin Roja (1809, Budapesta) şi Mihail Boiagi (1813, Viena), împrumuturile din vocabularul grecesc fiind ulterioare ’’formării graiului românesc comun’’, care le-a asimilat.


Editorul îl citează pe Mihai Eminescu ’’în ceea ce priveşte rolul scrisului în dialect’’: <Limba română de aceea s-a depărtat şi s-a muiat aşa de tare pentru că aşa de lungă vreme nu a fost scrisă. CONSISTENŢA unei limbi începe cu scrierea ei.>


A.N. precizează că ’’Pentru facilitarea receptării valorii artistice, la unii poeţi am alăturat transpuneri în limba literară (română – n.n.)’’. De asemenea, ’’s-a impus folosirea unui glosar numai la poeziile în dialectul meglenit’’, iar ’’pentru unele cuvinte specifice din dialectul aromân, cititorul are la dispoziţie dicţionarul acestui dialect, opera lui Tache Papahagi.’’


În final, editorul îşi exprimă mulţumirea pentru faptul că ’’greutăţile materiale întâmpinate sînt recompensate de împlinirea unei îndatoriri faţă de unii înaintaşi care nu şi-au putut tipări frământările poetice’’.

 

Antologia cuprinde portrete şi creaţii a zece poeţi: Mihail Nicolescu (1835-1865) (3), Vasile Muşi (1895-1961) (5), Nicolae Babu (1901-1967) (6), Nicolae Caraiscu (1911-1969) (5), Theodor Minda (1911-1982) (7), Dumitru Pariza (1908-?) (7), Constantin Colimitra (1910-2001) (9), Atanasie Nasta (1912-1996) (12), Nicolae Caratana (1914-1992) (10), Costa Guli (1916-1985) (10), Chira Iorgoveanu (1948-) (9).

 

În postfaţă scrisă în septembrie 1984, V.R. observa ca ’’evident’’ faptul că în ultimele decenii aromânii ’’participă cu o ambiţie generoasă la viaţa ştiinţifică şi culturală generală românească’’ din România, ţările balcanice ’’în care trăiesc de secole’’ sau în alte ţări ’’unde i-a dus nestinsa lor sete de peregrinări, hrănită de drumurile de transhumanţă de odinioară’’.


În acest sens, sunt menţionate numele unor ’’distinse personalităţi’’ ale ştiinţei şi culturii româneşti: George Murnu, Elie Carafoli, Athanasie Joja, Th. Capidan, Pericle Papahagi, Valeriu Papahagi, Tache Papahagi, Toma Caragiu etc.


În particular este amintită şi editarea postumă a unor lucrări ale ’’eruditului’’ profesor al universităţii bucureştene Tache Papahagi, ’’unul dintre cei mai distinşi’’ elevi ai lui Ovid Densuşianu: Micul dicţionar folcloric (Minerva, 1979) şi volumele IV şi V din ’’Biblioteca naţională a aromânilor’’.


De asemenea, este menţionată activitatea Studioului de istorie şi literatură dialectală ’’George Murnu’’ de pe lângă Casa de cultură a sectorului 1 Bucureşti, condusă cu ’’pasiune, competenţă şi aleasă discreţie’’ de A.N. Acesta a avut ’’fericita idee’’ de a alcătui acest ’’florilegiu’’ de poezie aromânească din producţia literară a Studioului.


V.R. încheie subliniind că ’’POEZIA a fost una dintre cele mai durabile şi frumoase CETĂŢI ale românismului, prin care ne-am afirmat între popoarele lumii şi în constelaţia culturii şi civilizaţiei universale’’.

 

 

SURSE:

Nasta Atanasie (editor), Ecou de cîntec aromânesc, editura Litera, Bucureşti, 144 p.

Murnu George, Bair di cântic Armânescu, 1931, p. 6.

Papahagi Tache, Antologie aromânească

Papahagi Tache, Poezia lirică populară, E.P.L., 1967, p. 460.

Philippide Alexandru, Originea Românilor, vol. II, p. 564.

Weigand Gustav, Die Aromunen, Leipzig, 1894, vol. I, p. XII.

În 1980 poetul aromân Ioan Cutova (1919-1992) publica volumul ''M. Eminescu, Luţiafirlu, pri grailu armânescu di Ioan Cutova'', ''lucrare apărută în regia autorului'', după cum se precizează la pagina de final, şi pe care o am în bibliotecă.

În prefaţa Duaoă zboară el explică aceste demers literar al său:
''Iaste întînia oară cîndu s-tipusescu pri grailu armânescu un numir ma mare din stihurile aţîlui ţe-i cunsocut ca Luţiafirlu puiziil'ei armâneşti.
Vidzut ca un mare puet di Titu Maiorescu cîndu avea 20 di ani, după ţe pitricu la Convorbiri literare maşi trei puizii - Epigonii, Mortua est, Venere şi Madonă - el agiumse aghonia pri cama analtul cîrliciu a literaturii româneşti.
Muşuteaţa, măghia şi armunia stihurilor a lui, ahîndimea di minduire şi sâmţire îl feaţiră cunoscut naparte di sinurile Româniil'ei şi anamea lui si arăspîndzî tu lumea întreagă.
Ninga cîndu bîna şi apoaia după moarte, popul după popul si aghunisi s-l'i traducă puiziile, acşi că nu si află milete s-nu li citescă pri limba l'ei. Maşi pri grailu a străauşilor a noştri nu ptem s-nă hărsim di dulţeamea măghipsită a puiziilor lui Eminescu.

Di tinir aveam aestu parapun cari îni şidea ca ună penură tu inimă. Ştiam că iaste greu, că grailu nă iaste ftoh tra-s poţi s-lu nveşti pri cama marle puet român tu strane armâneşti... Ma-i nică iţi curbane cîndu-i zborlu di ună ahtare faptă.

Tră aestă îni pripuşu io lucrul anghisat di ună bană.

Tora, după multu tiraniu, s-tipuscaşte aestă carte cu un minucl'iu dit puiziile lui Eminescu pri grailu a nostru, ca ună aghişteare ţe u cîftam di multu, ca ună scumpă dhoară adusă armânamil'ei di totna şi di pri tut loclu.
''


Redau eu în româneşte prefaţa ''Două cuvinte'':
''Este pentru prima dată când se publică in graiul aromân un număr mai mare din versurile celui care este cunoscut ca Luceafărul poeziei româneşti.
Văzut ca un mare poet de Titu Maiorescu când avea 20 de ani, după ce a trimis la ''Convorbiri Literare'' doar trei poezii - Epigonii, Mortua est, Venere si Madonă - el a ajuns repede pe cele mai înalte culmi ale literaturii romăneşti.
Frumuseţea, farmecul şi armonia versurilor lui, profunzimea gândirii şi simţirii l-au făcut cunoscut departe de graniţile României şi faima lui s-a răspândit în lumea întreagă.
Încă de când trăia şi apoi după moarte, naţiune după naţiune au început să-i traducă poeziile, aşa că nu există popor care să nu-l citească în limba sa. Doar în graiul strămoşilor noştri nu putem să ne bucurăm de dulcea vrajă a poeziilor lui Eminescu.
Din tinereţe aveam această mâhnire care îmi stătea la inimă. Ştiam că este greu, că graiul ne este sărac ca să pot să-l îmbraci pe cel mai mare poet român în haine aromâne. Dar sacrificiul este mic atunci când e vorba de o astfel de faptă.
De aceea m-am angajat în lucrul visat de o întreagă viaţă.
Acum, după mult efort, se tipăreşte această carte cu un mănunchi din poeziile lui Eminescu în graiul nostru, ca o alinare ce o căutam de mult, ca un scump dar adus aromânilor din totdeauna şi de peste tot.''


Volumul cuprinde 23 de poezii eminesciene în aromână, traducătorul ataşându-le titlurile româneşti în paranteză: Mortua est (Mortua est); Noaptea (Noaptea); Bara (Lacul); Diparti hiu di tini (Departe sunt de tine); O, armîni (O, rămîi); Di câte ori, muşată (De cîte ori, iubito); Rigeaua unlui dac (Rugăciunea unui dac); Ahît di-arudhă (Atît de fragedă); Tricură anl'i şi ninga mulţ vai treacă (Sunt ani la mijloc); O, mumă (O, mamă); Luţiafirlu (Luceafărul); Şi macă (Şi dacă); Glossa (Glossă); Odă (Odă); Cu mîne dzîlile ţi-adavdzî (Cu mine zilele-ţi adaogi); Priste golne (Peste vîrfuri); Dit chimatle-a chirolui (Din valurile vremii); Ţe ti leadzini (Ce te legeni); Seara pri dzeană (Seara pe deal); La steaua (La steaua); Tră ţe nu-ni v'ini (De ce nu vii); Di zburîţ mi fac că nu-avdu (De vorbiţi mă fac că n-aud); După ţe ahît chiro (După ce atîta vreme).

I. C. nu dezvăluie criteriul după care a selectat aceste poezii din cele peste 270 scrise de marele romantic român.

În final, I.C. a redactat o scurtă notă în care redă modul  în care se citesc câteva litere care se scriu altfel decît în limba română:
*dh ca grecescul δ, Δ
dz ca italianul zz din ''mezzo''
gh şi ģh ca grecescul γ, Γ
l' ca italianul gli din ''figli''
ń ca italianul gni din ''ogni''
th ca englezul th din ''theatre'' sau grecescul  Θ
ν' ca grecescul γ la cuvintele care provin din latină. Ex.: ''aν'ine'' din ''vinea''*

În 1981 I. C. a contribuit la publicarea de către poeta aromână Kira Iorgoveanu la editura Minerva din Bucureşti a volumului întitulat Mihai Eminescu. Poezii/ Puizii (român-aromân).

 

SURSA:
Ioan Cutova, M. Eminescu, Luţiafirlu, pri grailu armânescu di Ioan Cutova, Litera, Bucureşti, 1980, 60 p.

 

Poezii de C. Colimitra în română

Vineri, 16 Septembrie 2011 14:54

În 1994 scriitorul aromân Constantin Colimitra publica în SUA volumul Mozaic cu 106 poezii în română, din care am selectat următoarele 30: Mozaic, Te caut, Sire Mihai, Eva, Părinte Sat, Prietenie, Statuia libertăţii, Americă, Venus, Galateia II, Prometeu, Iia, Smerită Tismană, Brâncuşi, Unire, Ţie, Ovidiu; Are papu, Hristos a înviat, Manol; Ţie, John Wayne; Crăciunul e, Prietene,Întâia temelie, Eu sunt Roşiorul, Plecat-am nouă, Mi-e Ţara cu mâinile- cătuşe, Ce-Ţi doresc, Cadrilaterul II, Frae Ioane, Balada Luceafărului.

 


Mozaic


Poezii – Mozaic, idei diferite

Aşa cum de muză au fost inspirate,

Apoi în cuvinte-n expresii î-mbrăcate

Şi-n stihuri cu rimă şi ritm, rânduite.

 

Poetul fiinţă de Domnul aleasă

Să umble cu capul prin nori, printre stele

S-asemuie-ndată cu una din ele

Iubita-i de suflet, iubita mireasă.

 

Tot lui hărăzit-îi să cânte din liră

Eroice fapte, viaţa în toate

Şi doruri şi vise, dar fără-a socoate

Că ei: muritorii l-admiră.

 

Păşeşte pe-o cale, pe-un drum care-ndreaptă

Spre cea ce se cheamă de mult veşnicie.

Divina scânteie din vreme, el ştie

Că e har şi e dată de-o minte-nţeleaptă.

 

Nu-i pasă de viaţă, nu-i pasă de soartă

La muza- icoană adesea se-nchină,

Să aibă în vers cât mai multă lumină

Ce şi-acest Mozaic cu fală o poartă.

(Sublinierea aparţine autorului – n. n.)

 

 

 

 

 

În 1980 poetul aromân Ioan Cutova (1919-1992) publica volumul M. Eminescu, Luţiafirlu, pri grailu armânescu di Ioan Cutova, care cuprinde 23 de poezii eminesciene în versiune aromână de I.C. Le-am postat parţial (linie punctată) sau total, cu versiunile originale româneşti luate de pe Internet între paranteze: Luceafărul; Mortua est; Noaptea; Lacul; Departe sunt de tine; O, rămâi; De cîte ori, iubito...; Rugăciunea unui dac; Atât de fragedă;Trecură anii şi încă vor mai trece; O, mamă; Şi dacă...; Glossa; Odă în metru antic; Cu mâine zilele-ţi adaogi...; Peste vârfuri; Din valurile vremii; Ce te legeni...; Sara pe deal; La steaua; De ce nu-mi vii?; De vorbiţi mă fac că nu aud; După ce atâta vreme.

 


Luţeafirlu (Luceafărul)

Fu ţe nu-şi fu cîndu si-adră.
Fi tu pîrmith nă dată,

Di soie mare di-amiră

Nă feată paramişată.

...............................
(A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată,
Din rude mari împărăteşti,
O prea frumoasă fată.
)

Saitul ETHNOS

Marţi, 17 Mai 2011 12:40

Revista ETHNOS a şcolilor din judeţul Tulcea în care se preda în limba maternă a fost coordonată de profesorul Nicolae Vicolov, inspector şcolar pentru Minorităţi la I.Ş.J.Tulcea.

 

Publicaţia a apărut şi on-line la adresa http://ethnos.xhost.ro/ în opt numere lunare, neregulat, în anii 2003-2005.

 

În numărul 2 din ianuarie 2004, redatorul-şef TEODORA IONELA SAMOILĂ (cl.a X-a la Liceul Teoretic „Gr.Moisil” din Tulcea) anunţa în editorial înfiinţarea unei secţiuni în aromână: ’’Spre deosebire de primul număr al revistei, in cadrul acestuia a fost introdus dialectul aromân, bogat in tradiţii şi viaţă spirituală; am introdus dialectul aromân indrumaţi de gandul că, astfel, dorinţa noastră – aceea de a sublinia frumuseţea culturii aromane, faptul că sunt oameni mandri că s-au născut şi crescut an spiritul tradiţiei acestei etnii – este devenită realitate’’. Din redacţie făcea parte Iancu Nicoleta Eleonora (clasa X la Liceul Teoretic “Gr.Moisil” Tulcea). În cele două pagini ale secţiunii ‘’Tradiţia aromână - Dialectul aromân’’ au fost incluse: poezia lui Nida Boga TU AVLIA A BISEARICĂL’EI şi varianta în aromână ÎN OGRADA BISERICII de IANCU NICOLETA ELEONORA; poezia DULTSI ARMĂNEASCĂ a lui Theodor Zuca; un scurt text despre ‘’ graiul românesc al aromânilor’’; 4 fotografii alb-negru cu tineri şi bătrâni aromâni în portul naţional.

 

În numărul 3 din aprilie 2004, cele 6 pagini ale rubricii ‘’DIALECTUL ŞI CULTURA AROMÂNĂ’’ cuprind: Doina lui Eminescu în aromână;La steaua de Eminescu ‘’transpunere de Ioan Cutova’’; articolul lui Ion Roşu EMINESCU,descendentul unor aromâni; poezia Lena şi Muntili de Steriuş Cristian (şcoala din Stejaru); poezia Armâne, frate! a lui Paris Şamata (şcoala din Stejaru); articolul DZUANOASTRĂ, ATUTURORU30 DI YINAR (Ziua noastră a tuturor 30 ianuarie); anunţul privind apariţia revistei ‘’Agapi mari’’ (Fericire mare) coordonată de profesoara de latină Tanţa Partnoi; articolul scriitorului Hristu Candroveanu Nu suntem o minoritate. Suntem români şi vrem să rămânem români, precedat de o scurtă prezentare a autorului; o scurtă biografie în aromână şi română a lui Gheorghe Hagi, însoţită de fotografii.

 

Numărul 4 din octombrie 2004 alocă 11 pagini ‘’Dialectului aromân’’: Seara pri dzeană (Sara pe deal) a lui Eminescu, ‘’Transpunere de Ioan Cutova’’; poezia Dumintză a Oanei Lucica Ilaş (clasa XI D la Liceul Grigore Moisil din Tulcea); Isturii cu shicăi (Poveşti cu glume) de Iancu Nicoleta Eleonora; 3 fotografii din spectacolul de la Cernica din 15 mai 2004 cu ocazia Zilei naţionale a aromânilor; Isturia gătunjiei (Povestea gutuii) de Zoia Masaca (clasa XI A la liceul Grigore Moisil Tulcea); Dzăcături

Armăneshtsă (Proverbe aromâne) de Mariana Trandafir (clasa X la liceul Grigore Moisil din Tulcea); articolul lui Hristu Cândroveanu Cine sunt aromânii?; fragment dintr-un interviu acordat de actorul Ion Caramitru ziarului ‘’Ziua’’.

 

În numărul 5 din februarie 2005, cele 6 pagini ale secţiunii ‘’Dialectul aromân’’ includ: articolul AROMÂNII ŞI SENTIMENTUL LOIALITĂŢII LINGVISTICE ŞI AL APARTENENŢEI LA COMUNITATEA BILINGVĂ al profesoarei Argentina Gherasim şi fotografii de la botezul Biancăi Peanci.

 

Rubrica ‘’Aromânii’’ din numărul 6 din martie 2005 prezintă: Ansamblul folcloric aromân „Dor“ din Sarighiol de Deal; Învăţăminte din tezaurul înţelepciunii aromânilor; Ghicitori aromâne; Câteva date despre aromânii din judeţul Tulcea; Hora la aromâni; Steagul de nuntă (hlambura) de Paşata George (cl.VI-a, Şcoala Sarighiol de Deal), Caimacan Cristina (cl. VIII-A, Şcoala Sarighiol de Deal) şi Iancu Eleonora Nicoleta.

 

Numărul 7 din mai 2005 reia la secţiunea ‘’Dialectul aromân’’ poeziile lui Steriuş Cristian şi Paris Şamata şi prezintă fotografii de la balul din 26 martie 2005, precum şi un text semnat neconvenţional ‘’Nicky din Constanţa’’ întitulat Vreţi să ştiţi cine suunt aromânii.


În sfârşit numărul 8 din decembrie 2005 nu prezintă nimic despre aromâni.


Toate articolele au fost înregistrate în secţiunile Bibliografie, Literatură şi Cronologie ale blogului meu.

 

În 1985 poetul aromân Atanasie Nasta a publicat o antologie de poezie aromână, în care a selectat 9 poezii de Constantin Colimitra (20.03.1912 Pleasa, Albania/Turcia – 2001 SUA ). Din aceste poezii, 4 sunt incluse în antologia H. Cândroveanu - K. Iorgoveanu din 1985 cu versiuni româneşti ale editorilor (vezi articolul de pe blog), iar pentru celelalte 5, versiunile româneşti îmi aparţin.


 

1.S-tind pădzili chilimuri (Se întind pajiştile ca nişte covoare)

 S-tind pădzili chilimuri aua, tu munţili Seţi,

 Lilici, iarbă grasă, cupii di oi ş-birbeţi

 Roiesc şi că si pari-n aistă tahina,

 Că Domnul loclu-l umpli cu beali, nu-alt ţiva!

 (Se întind pajiştile ca nişte covoare aici, în munţii Seci,

 Flori, iarbă grasă, turme de oi şi berbeci

 Roiesc şi că se pare-n această dimineaţă,

 Că Domnul pământul îl umple cu beali, nu altceva!)

 Un picurar le-angană, un altul ca ma-nclo,

 Mult aştiratu acaţă un căntic di caimo,

 Pădurili s’dişteaptă ca ditu un somn mult greu

 Cu un niho di-atumţea cîndu lă cînta Orfeu!

 (Un păcurar le cheamă, un altul mai încolo,

 Foarte liniştit începe un cântec de dor,

 Pădurile se deşteaptă ca dintr-un somn foarte greu

 Cu un ecou de-atunci cân le cânta Orfeu!)

 

La stani, drept căşarlu cu stumb di lemn tut bati

 

Un talar din nă suti ucadzi, ţe om tu ňiati!

 

Cu braţili cilechi, cu măni ţe poţi stricori

 

Şi chiatra sănătoasă şi ploaia dit niori!

 

(La stână, drept căşarul cu pisălog de lemn tot bate

 

O putină de o sută de ocale, ce om tânăr!

 

Cu braţele oţelite, cu mâini ce poţi să strecori

 

Şi piatra sănătoasă şi ploaia din nori!)

 

Ma-nclo un izvur cîntă niho dit altă lume,

 

Mărtie, ca-aist izvur nu-I om ca s’poartă nume.

 

Ma ţe ciudie s-veadi! Mutriţu-l, deadi capu

 

Un Soare belu-areate şe-arsari pisti trapu,

 

S-aducă maşi căldură ş’buneaţă: Hărios

 

S-hii tută eta, Soare, curat şi luninos!

 

Aua birbiļii căntă, ş’ma-nclo, pi fagu un cuc,

 

O,ma s’puteam şi-alantă primveară ca s-apuc!

 

(Mai încolo, un izvor cântă ison din altă lume,

 

Păcat, ca acest izvor nu-I om ca să poarte nume.

 

Dar ce minune se vede! Priviţi-l, apăru

 

Un Soare armăsar bălan ce sare peste vale,

 

S-aducă doar căldură şi binefacere: Bucuros

 

Să fii toată viaţa, Soare,curat şi luminous!

 

Aici privighetoarele cântă, şi mai încolo, pe fag un cuc,

 

O, dacă aş fi putut şi următoarea primăvară s-apuc!)

Uhtîndalui, analtu, tu sarică-alăcsitu

Gri Celnicul cu perlu alghitu, alghitu, alghitu.

Aua, di ună bană tut bagă stania elu

Si-n dzua aistă talie aţel mai graslu nielu

Tri picurari, tri oaspiţi, căşari, ti xeni tri toţi

Cînd trecu să s’fînătească la stăni di fărşeroţi!

…………………………………………………………………….

S’tindu pădzili chilimuri, aua, tu munţili Seţi

Iu, bana ma s’vrei niată ca s’faţ, aclo s-u treţi!

(Suspinând, înalt, în sarică îmbrăcat

Grăi Celnicul cu părul albit, albit, albit.

Aici, de o viaţă tot conduce stâna el

Şi în ziua aceasta taie cel mai gras miel

Pentru ciobani, pentru oaspeţi, căşari, pentru străini, pentru toţi

Când trec să se sature la stâni de fărşeroţi!

.........................................................................

Se întind păşunile, aici, în munţii Seci

Unde, viaţa dacă vrei frumoasă ca s-o faci, acolo să o trăieşti!)


 

2. Cărvanea (Caravana)

 

Di-ahîntă imnari pir padi

 

Cărvanea s’discurmă sub cale

 

E noapti, aveagli un lale,

 

Dorm soţli tu chip di vadi.

 

(De atâta mers pe jos

 

Caravana se odihneşte pe drum

 

E noapte, veghează un cărăuş în vârstă,

 

Dorm tovarăşii într-o livadă.)

 

Cu capu pri trast, pri tisagă

 

Ca foli anvărtiţ tru tîmbare

 

Cădzură ca morţi di curmare,

 

Maş suflitlu-n vis poati-alagă!

 

(Cu capul pe traistă, pe desagă

 

Ca foi înveliţi în manta

 

Căzură ca morţi de oboseală,

 

Doar sufletul în vis poate mai mişcă!)

 

Alasă-ňi-li, Doamne, lă-i seati

 

Scurtaţi sînt di doru şi di vreari,

 

Alghiră mulţi ocli di-aştiptari

 

Tu hoară, la-nveasti mărate!

 

(Lasă-mi-i, Doamne, le e sete

 

În zare sunt priviţi cu dor şi cu dragoste,

 

Albiră mulţi ochi de-aşteptare

 

În sat, ai nevestelor sărmane!)

 

Niurizma dit saţi, dit tisădzi

 

Se-adună cu-aţea di lilici,

 

I noapti; Flurie-nghilici

 

Luţeafiru piste livădzi!

 

(Mirosul din saci, din desagi

 

Se întâlneşte cu cel de flori,

 

E noapte; Auriu-străluceşte

 

Luceafărul peste livezi!)

 

Sub loc, ca la nuntă şi-u loară

 

Chirchinejli tuţi pi nă boaţi,

 

Îļi avid maş luna ţe toarţi

 

Luňina-li ma-nclo, tu muceară!

 

(Sub pământ, ca la nuntă începură

 

Greierii toţi cu o voce,

 

Îi aude doarluna ce toarce

 

Lumina-i ma încolo, în mocirlă!)

 

Mulărli-ncănesc, s’fînătiră

 

Di iarba păstrită şi grasă,

 

Nă livă licşoară ca miră

 

Tut s’primnă, pi aua, nu-ari casă!

 

(Catârii gem, s-au saturat

 

De iarba curată şi grasă,

 

O adiere uşoară ca ursitoare

 

Tot se plimbă, pe aici, nu are casă!)

 

Ma iaua ş-arada dit sone,

 

A treia cum easti curmată

 

Di-auşi, di la prota suţată,

 

U faţi adetea un gione!

 

(Dar iată şi rândul final

 

Al treilea cum este oprit

 

De bătrâni, de la prima tovărăşie

 

Îl face obiceiul un june!)

 

Nu se-avdi, ma, fudzi chirolu,

 

Năhiamă, o, ninca năhiamă,

 

Tuceňli afumă thimneană,

 

Aprinsi ţigarea Miti Dolu.

 

(Nu se aude, dar, fuge timpul,

 

Puţin, o, încă puţin,

 

Tăciunii afumă ca tămâia,

 

Aprinse ţigara Miti Dolu.)

 

Nu că-i di-alanţ ca mai mari,

 

I omu ţe dormi fureaşti,

 

‘Ngătani cărvanea el u-ari

 

- Sculaţi, Gălinuşa nă greaşti!

 

(Nu c-ar fi mai mare ca ceilalţi,

 

E omul ce doarme hoţeşte,

 

În grijă caravan el o are

 

- Sculaţi, Găinuşa ne grăieşte!)

 

Şi soţii dit somn s’diştiptară,

 

Vuţela lă toarnă să-speală,

 

Asboairă măňli-ncărcară,

 

Cunachea armâni dip goală…

 

(Şi tovarăşii din somn se deşteptară,

 

Din găleată îşi toarnă să se spele,

 

Lucrează mâinile, încărcară,

 

Popasul rămâne pe de-a întregul gol…)

 

Ş s’tindi cărvanea mult lungă,

-Pi cale-un soţ făr’ di moarti –

La s’hibă-mpăzarea diparti,

Eli ştiu că lipseaşti s-agiungă!

(Şi se întinde caravana foarte lungă

-Pe cale un prieten fără de moarte –

Las să fie târgul departe,

Ei ştiu că trebuie să ajungă!)

 Tamam cînd da cap dimineaţa,

Şi-s freacă la ocli cîsabălu,

Lă greaşte di sus Dumnidzălu:

Cărvanea v-aduţi buneaţa!

(Exact când vine dimineaţa,

Şi se freacă la ochi oraşul,

Le grăieşte de sus Dumnezeu:

Caravana vă aduce binefacere!)


3.  Stă paplu tu cohiu 

Stă paplu tu cohiu, ninga vatra cu foc,

Li-alghiaştri pri cap, un cair di lînă,

Cu orele lăi ţe treaţi prit mînă

Şi-anumiră anli di căndu-i pri loc.

(Sta bătrânul în colţ, lângă vatra cu foc,

Îi albeşte pe cap, un caier de lână,

Cu mărgelele negre care le trece prin mână

Îşi numără anii de când trăieşte pe pământ.)

 

Cu ňiata-li tricură hareili tuti,

 

Pi psarlu muşat-binec cu-arîvani –

 

Un cal tri ciudie, trăş cănd-avea peani,

 

Cu el cînd triţea pi căliuri di munti!

 

(Cu tinereţea-i trecură bucuriile toate,

 

Pe calul sur frumos-călăuz în buiestru –

 

Un cal minunat, parcă avea aripi,

 

Cu el când trecea pe cărări de munte!)

 

Cu ňiata s’tuchi şi-aumbra lui greauă,

 

Şi sborlu-i scump cît ună flurie,

 

Fă, Doamne, ma s’vrei nă mare ciudie,

 

Şi dă-li giumitate di bană di-ameauă!

 

(Cu tinereţea se topi şi umbra lui grea,

 

Şi cuvântulscump cît un galben,

 

Fă, Doamne, dacaă vrei o mare minune,

 

Şi dă-I jumătate din viaţa mea!)

 

S’lu vedu ca unoară, cu trup scuturat,

 

Mutrita-li di vulture ş’niorļi s’pitrundă,

 

S’li-ascapiră foc ţăruhea cu fundă,

 

Ca s’dzăcă duňiaua: Videm un bărbat!

 

(Să-l văd ca altădată, cu trup viguros,

 

Privirea-i de vulture şi norii îi pătrunde,

 

Să-I scapere foc pantoful cu fundă,

 

Ca să zică lumea: Vedem un bărbat!)

 

Să-li vedu ca altoară; chiusteca, hâmgic,

 

În sus s’lu-anvîrtească cum ştie maş el,

 

Va treambură psarlu, va s’facă dip ňiel,

 

Va treambură ş’ohtlu, va s’facă dip ňicu!

 

(Să-l văd ca altădată; lănţişorul, hîmgic,

 

În sus să-l învârtă cum ştie doar el,

 

Va tremura calul, se va face ca un miel,

 

Va tremura şi dealul, se va face foarte mic!)

 

Ma tuti aisti părmithi-ni si par,

 

Că paplu nu poati măratlu, nu poati,

 

Adiļi cu greu, dit chept, dit hicati,

 

Un nod tu gurmadzu-li si feaţi dip har!

 

(Dar toate acestea basme mi se par,

 

Că bunicul nu poate sărmanul, nu poate,

 

Respiră cu greu, din piept, din ficat,

 

Un nod în grumaz i se făcu chiar moarte!)

 

Nu s’mină trăş cănda-i căciub di cupaciu,

 

Cădzu sumfrăţeaua priochi, li-astupă,

 

Pi-anarga, pi-anarga s’guliaşte-a lui cupă!

 

- Iu eşti, miră-a paplui, cu tine s’mi-ancaciu?

 

(Nu se mişcă de parcă-i buturugă de stejar,

 

Căzu sprânceana pe ochi, îi acoperă,

 

Încet, încet se goleşte a lui cupă!

 

- Unde eşti, soarta bunicului, cu tine să mă lupt?)

 

4. Laclu Mari (Lacul Mare)

Aua, Laclu Mari cu fa'a ghilie.

Tut doarmi, tut doarmi, di c]nd, nu si ;tie,

Pi mardyin[-aveagle un fagu, 'nă fantazmă

Şi umbra şi-u aştearnă sum el, laie sazmă,

S-discurmă lumina cu caplu pi chiatră

Ma-nsus, pi la stani, un cîni alatră,

E oara a prîndzului; pirifan, cu boie

Un gioni cu turma di oi, vruta-li soie,

Dipună pi-anarga dit plaviu ca s-bea apă,

Di-ahântă căldură şi-un spân poati s-creapă;

Şi vine cupia biliuche-ndisată,

Li-aşteaptă el, laclu, cu apa-li curată.

Furutnă va vină urdhia di iapi,

Ma-nclo,  cătră seară şi agra zulapi...

Deapoia, când tuti va doarmă-n sihie,

Pi-aua treaţi ş-luna s-veadă-n lighie.

(Aici, Lacul Mare cu faţa ca oglinda.

Tot doarme, tot doarme, de când, nu se ştie,

Pe mal veghează un fag, o fantasmă

Şi umbra lui şi-o aşterne sub el, negră ţesătură de capră,

Se odihneşte lumina cu capul pe piatră

Mai sus, la stână, un câine latră,

E ora prânzului; mândru, înalt

Un june cu turma de oi, iubita-i familie,

Coboară agale de pe plai ca să bea apă,

De atâta căldură şi un spân poate să moară;)

Şi vine turma în rânduri strânse,

Le-aşteaptă el, lacul, cu apa-i curată.

Ca o furtună va veni herghelia de iepe,

Mai încolo, către seară şi sălbaticele fiare...

Apoi, cânt toate vor dormi-n sihie,

Pe aici trece şi luna să se vadă-n oglindă.)

  

5. Nilioara (Mioriţa)

Pi un plaghiu muşat

cu iarbă-aştirat,

pi-un surin desclis

cohiu di paradis,

pi-anarga dipună

‘nă cupie bună

di oi ş-di ňilioari.

Dininti, ca soari

pi frîntea-ļi di neauă

un birbec cu steauă

şi-nă ňilioară vrută

mînară-acriscută

ş-di nîşi mai tu soni

picurarlu gioni

vine dinăpoi

di ňilia di oi,

cîntînda-li dit fler

di se-avde la ţeru.

Ma că ţe tut zghiară

nilioara mânară

şi a ļiei zgirari

altă soie pari,

nu ca altă oară!

-Moi vrută ňilioară,

caleşe, muşată

ţe stai-nvirinată,

că ţe zghieri a jale

ca rîulu din vale?

-Domn, lăi domnu-a melu

cu suflit di ňielu,

angană-ţi la stani

oili, şi-ngătani

s-ai; pîn’ dimineaţă

somnu s-nu ti-acaţă,

că-aţel Grămustean

şi-lailu sărcăcean

tu minti ş-băgară,

ca pi ninga seară

s-ti vatîmă, frate,

di-ahîntă inate

că eşti mai muşatu,

că ai oi ca steali

surorli-a meali,

dip ca-nveasti nali

mai mult di ‘nă ňiļie

ş-cîni ca ti ciudie

ţe nu ştiu di frică

duşmaňli s-disică

s-nu se-aproache dot

di vîrn fărşerot!

Vruta mea ňilioară,

să-ţi spun doauă sboară:

ma s-hibă ca s-mor

di mina ţîlor

ţe ili ştii maş tini,

ţîne minte ghini,

că vreau s-mi-ngropaţi

sub aţeli trei fadzi

cu frîndza ţe cîntă

dulţe ca la nuntă

şi cu nîşi deadun

frîndza di alun,

izvuru araţe

cu muşata-li boaţe

cînd acaţă s-cîntă,

muşuteaţă-ahîntă

nu se-află iuva,

pi loc, ca aua!

O, ma s-vedzi că vine

şi-ntreabă ti mine

Dada mea mărată

tu lăi adărată,

dză-li

c-aflai’nă feată

Armână muşată

ş-nu-nsurăm, s-nu cheară

Armâneasca fară,

feaţim nuntă mari,

cîntiţe şi giucari,

feaţim nuntă bună

ş-avum luna nună.

Soarili cu hare

nă fu nunlu mare,

prefţi, aţeli trei fadzi

cuscri-amirăradzi,

psalţi, trei chiňi muşaţi,

pistimeni fărtaţi,

lumbărdzi cu tamteali

lu ňinli dit steali,

frîndza dit curii

tu loc di-avghilii,

cu nihou muşat,

ahînt aştirat

cînd trăţea s-u mină

liva-viulină;

cîntic ş-muşuteaţă

pînă dimineaţă;

ş-cîndu apiri,

nunta s-bitisi.

(Pe un plai frumos

Cu iarbă aşternut,

Pe o pajişte însorită

Colţ de paradis,

Încet coboară

O turmă frumoasă

De oi şi mioare.

Înainte, ca soare

Pe fruntea-I de nea

Un berbec cu stea

Şi o mioară dragă

crescută cu blândeţe

şi după ei mai încolo

păcurarul june

vine din spate

după mia de oi,

cântându-le din fluier

de se aude la cer.

Dar de ce tot behăie

Blânda mioară

Şi al behăit

Altfel pare

Nu ca altădată!

-Măi dragă mioară,

Oacheşă, frumoasă

Ce stai supărată

De ce behăi a jale

Ca rîul din vale?

-Domn, măi domnul meu

Cu suflet de miel,

Cheamă-ţi la stână

Oile, şi grijă

s-ai; până dimineaţă

somnul să nu te prindă,

că cel Grămostean

şi nenorocitul sărcăcean

în minte şi-au pus,

ca pe la înserat

să te omoare,frate,

de atâta ciudă

că eşti mai frumos,

cum nu se există altul,

că ai oi ca stele

surorile mele,

ca nişte mirese

ma mult ca o mie

şi câini minunaţi

ce nu ştiu de frică

duşmanii să-i sfîşie

să nu se apropie deloc

de vreun fărşerot!

Draga mea mioară,

Să-ţi două vorbe:

Dac-o fi să mor

De mâna acelora

Pe care îi ştii doar tu,

Ţine minte bine,

Că vreau să mă îngropaţi

Sub acei trei fagi

Cu frunza care cântă

Dulce ca la nuntă

Şi cu ei împreună

Frunza de alun,

Izvorul rece

Cu frumoasa-i voce

Când începe să cânte,

Atâta frumuseţe

Nu se aude nicăieri,

Pe pământ, ca aici!

O, dacă vezi că vine

Şi întreabă de mine

Biata mea mamă

în negru îmbrăcată

zi-i că aflai o fată

Aromâncă frumoasă

şi ne însurăm, să nu se piardă

Neamul Aromânilor

făcurăm nuntă mare,

cântece şi joc,

făcurăm nuntă bună

şi avurăm luna nună,

Soarele cu har

ne fu nun mare,

preoţi, cei trei fagi

cuscri împărăteşti,

psalţi, trei pini frumoşi

credincioşi fîrtaţi,

lumânări cu tamteali

luminile din stele,

frunza din păduri

în loc de viori,

cu ecou frumos,

aşa de liniştit

când trecea să-l împrăştie

vântul călduţ din sud;

cântec şi frumuseţe

până dimineaţă;

şi când veniră zorii,

nunta se termină.)


 

 

 

SURSA:

 

Nasta Atanasie (editor), Ecou de cântec aromânesc, editura Litera, Bucureşti, 1985, pp. 66-79

 

În 1985 poetul aromân Atanasie Nasta (02.11.1912 Grămăticova, Grecia - 1996 România) publica o antologie de poezie aromână, în care a inclus şi 12 poezii ale sale. Dintre acestea 3 sunt incluse în antologia H. Cândroveanu – K. Iorgoveanu (1985), cu transpuneri româneşti ale editorilor, 8 au versiuni româneşti care îmi aprţin, iar versiunea românească a poeziei Stanea aparţine autorului.

 

 

1.Patria (Patria)

Plaiurili a tale sunt ca suratea al Tati

ļiuri şi văļiuri

di trăpulici di lăcriňi săpati,

di bruma a toamnăļei,

di inatea apultusită,

că iar va chindurească la stani

ascherea ori furli,

lăvoasă păgani,

nifănătită di aică, di neļi şi pîră

şi cite unoară lailu dalac,

di armînea măratlu di Tati

fără cupie, dip fucără!

(Plaiurile tale sunt ca faţa Tatii

cărări şi văi

cu văgăuni de lacrimi săpate,

de bruma toamnei,

de supărarea apultusită,

că iar se vor opri la stână

armata ori tâlharii,

nenorocita poteră,

nesăturată de smântână, de miei şi bani

şi câte o dată şi iaurtul,

de rămânea sărmanul de Tata

fără turmă, sărac lipit!)

În 1985 scriitorii aromâni Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu au publicat Un veac de poezie aromână, antologie în care au inclus şi opt poezii ale lui Constantin Colimitra (1910/1912-2001), transpuse în română de K. I.: Eraţî, Limba, Pistusesc, Şaptili oahti, Vatră astimsă, Cînta un picurar, Stai drept! şi Eminescu, frate.

 

Eraţi(Eraţi)

Eraţi, când bânaţî,
Pârinţî alâvdaţî,
Di tuţî, e, di tuţî
Pârinţl'ii-a mei vruţî!
O, tate analt,
Ca tini, vîr alt
Tu sinur, aua!
Văhi apa durnea
Ma tini, ştiu. Nu!
Lãi tate, cît-iu,
Ntreb: Boia ţ-u porţî?
- Tu lumea di morţî!

(Eraţi, cînd trăiaţi,

Părinţi lăudaţi....

De lume cinstiţii

De mine iubiţi...

O, tată, înalt

Ca tine, nu-i alt

Aci,-n, lumea mea!

Poate apa dormea

Dar tu niciiodată!

Pe unde-acum, tată,

Bioiul ţi-l porţi?

- În lumea de morţi!)


 

O, dadâ livendâ;
Nâ vearâ, nâ tendâ
Scuteai dit râzboi
Ş-multi-alti, ti noi!
La dadâ, sâ ştiu:
Cât-iu, la, cât-iu
Buneaţa ţ-u porţî?
-Tu lumea di morţî!

(O, mama mea dragă,

O vară întreagă

Lucrai la război:

Strai, cergi pentru noi!

Vreau, mamă, să ştiu

În ce loc pustiu

Blîndeţea ţi-o porţi?

- În lumea de morţi!)

 

 

Stai drept! (Stai drept!)

 

Stai drept,analîţă frîmtea,ş-fă percea di nă parti,
Cum feaţiră pîpînil'ii ahîti nil'i di ani.
Sâ ştie lumea tutâ: şi oaspiţî şi duşmani
Că Fara-a tauă ş-Limba, surori sînt fără moarti!

(Stai drept, înalţă-ţi fruntea, dă-ţi părul într-o parte

Cum au făcut străbunii de-atîtea mii de ani,

Să ştie toată lumea: prieteni sau duşmani

Că Neamul tău şi Limba-s surori fără de moarte!)

 

Stai drept, analţă frîmtea şi scoati-u tu lunină,
Ni frică, ni-aruşini! Ca tini vedzî vîr alt?
Pîstreadzâ-ţî pirifania cît muntili di-analt
Ca s-poţî sâ spuni di-apoia: furtuna poati s-vină!

(Stai drept, înalţă-ţi fruntea şi ţine-o în lumină,

N-ai frică, n-ai ruşine! Fii drept cu celălalt!

Păstrează-ţi, dar, mândria cît muntele de nalt

Să poţi să spui apoi: furtuni, griji, pot să vină!)

 

Cu mintea la giuneaţa pîpînilor ţi bînară
Ca vulturil'ii, dip libri ş-cu cheptlu ca di her.
Pîpînil'ii ţi dit etă şi stealili dit ţer
Va s-li-angîna c-un şuir s-li facă niali-ambară,

(Cu gîndul la străbunii care trăiau sub soare,

Ca vulturii de liberi, cu pieptul ca de fier,

Străbunii ce, odată, şi stelele din cer

Puteau să le adune - ca turmă de mioare.)

 

Ascultă ţi va s-dzîcâ a Limbl'ei Dimîndari
Ţi vini di diparti ca apa di fîntîni
Şi l'ia-u s-ti cuminii, va facâ s-arâmîni
Cu iea pîn' la moarti! Ascultâ ş-nu ti-aspari!

(Ascultă ce-ţi grăieşte a limbii dimăndare

Ce vine de departe, ca apa de fîntînă -

Cuminecare-ţi fie! Şi-n veci o să rămînă

Cu tine pîn'  la moarte, şi scut şi apărare!)

 

Las s-dzîcâ ţi vrea xenlu, alasă-l ca s-alatră;
Curată ţîni-ţi limba ş-muşată cum u-aflaş!
Di-apoia s-ai tu minti FUMEAL'IL'EI s-u-alaşi,
Cu iea s-cîntâ, s-plîngâ di-avigîra di Vatră!!

(Să zică dar străinul - ce-o vrea - să clevetească...

Tu să-ţi păstrezi doar limba ta veche şi curată

Copiilor s-o laşi - comoară minunată -

Şi flacăra nestinsă în vatra părintească!)

 

 

Şaptili oahti (Cele şapte coline*)

 

Stau şaptili oahti cu lăi cucuvealii.

Măratli oarbi ş-dip surdi ş-dip muti.

Tu-aistă irnie, di ani două suti,

L-angreacă, ca pissa pişchirlu di jali.

(Stau şapte coline, precum cucuvele

Sărmanele, oarbe, şi surde, şi mute...

În astă pustie - de ani două sute -

Apasă-ntunericul - ca pînza de jele.)

 

Trec ş-noril'ii: mileti cu ţirili-arupti

Şi, fără ca s-nţeară cad chicuti greali.

Di ani două suti pi-aua nu s-ved steali,

Di frica pîngînilor si-ascumsiră tuti.

(Trec norii pe cer cu sitele sparte

Ce ploaie aduc, gînduri triste şi grele...

De ani două sute - pe-aici nu sînt stele -

De frica păgînilor - ascunse-s în moarte - )

 

Nu s-veadi ni luna s-u-ntreb: cîti-iu luară

Râmănil',avearea, Moscopolea-Steauă

D-amallîmă tută? Anathimă greauă

Ţ-arunc Soie-arauă: S-ti ţînă subsoară

Neavearea, lăieţli, să suschiri di-agiună,

La casili xeani s-aladzî-pirpirună!!!

(Nici luna nu este s-o-ntreb: unde-s toate?

Aromânii, averile, Moscopolea - stea

De-argint şi de aur? Ursita-a fost rea!

Te blestem în veci, păgînule neam,

Neajunsuri, suspin să te-ajungă

La case străine copiiii să-ţi plîngă!)

 

 

* N. ed.: Şapte coline, locul unde s-a ridicat Moscopolea.

 

 

Eminescu, frate (Eminescu, frate)

 

L'iau peana ş-trimburarea mi-acaţă, frate bun.

Ard steali, ardi luna ş-tu-avlie cadi-asimi.

Poetlu ţi vîr'n-oară să scrie, s-vrea ti tini,

Să sta, fără di altă, ună stîmînă-agiun!

(Iau pana şi nelinişti mă-ncearcă, dragă frate,

Ard stele, arde luna şi cad raze senine.

Cel ce va vrea vreodată un vers ca să-ţi închine,

Va trebui să stea în rugi fierbinţi, curate.)

 

Di-apoia la Icoana-ţî ţi lunineadză tut

Să-şi frîngă dip dzînucll'i ca s-l'ia cumnicîtură

Şi s-iasă pi nafoară că s-veadă ca chirură

Şi stealili şi luna! Maş un Luţiafir vrut

(Şi la Icoana ta, de dorul tău flămînd,

Genunchii să-şi îndoaie, în rugă adîncit,

Să iasă apoi afară, să vadă c-au pierit.

Şi stelele şi luna! Doar un Luceafăr blînd)

 

E sus: Cîluz di noapti, di dzuă ş-cînd lu vrei!

Alasă-ni heamă peana di la lunina-a tauă

S-s-aprindă (di-avîrliga scuthidhea iasti greauă!)

Ca s-ved ma ghini pluchil'i ş-ma-nclo muşaţl'i Tei,

(Mai străluceşte sus, pe cerul gol. De vrei,

Mă lasă doar o clipă s-aprind, dar, pana mea

De la lumina ta! (Că-n jur e beznă grea!)

Să văd mai bine plopii şi-nmiresmaţii tei!)

 

Ca s-ved Codrul di-aramă cu fadzl'i oarfîni mări,

Cîdzuţî pi minduiari, lăi Eminescu, frate;

Şi-arîuri niţî ţi-alagă ca iade aspîreate

Ş-mîrata Veronica, văhi s-primnă pi cărări.

(Să văd Codrul de-aramă, cu fagii-n zile sure

Căzuţi pe gânduri grele! O, Eminescu, frate!

Izvoarele-alergînd ca ciute speriate

Şi paote Veronica plimbîndu-se-n pădure...)

 

Ca s-ved cum tuti dzenili, aumbrili ş-li-ntind

Că va si-aproache seara ş-tălăndzili va bată.

Tu suflit va-ni pitrundă bîtearea lor curată

Ş-va-ni dzîc: dipună oili dit munti ca tu Pind.

(Să văd cum dealuri - umbre molatice-şi întind,

Amurgul cînd se lasă, tălăngile cînd bat,

Şi-n suflet îmi pătrunde ecoul lor curat

Să spun: coboară turme din munte, ca şi-n Pind...)

 

Aclo, iu dorm pîpînill'ii a tăl'i şi a mel'i mîraţî,

El'i, după ţi pi plaghiuri thimel'iu ti vatră nauă

Bîgară ca: chirură dit etă-a lor sireauă,

Cînd Soarta Tersă, Laie l'i-arupsi di Carpaţi!

(Acolo, unde dorm străbunii mei, ce-s fraţi

Cu-ai tăi, şi pus-au temei de vatră veche,

Îşi pierd, sărmaniii,-ncet originea străveche

Pe cînd o Soartă Crudă îi rupse de Carpaţi!)


 

SURSA:

Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pp. 369-379.


Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135
Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129 Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135
Pagina 1 din 2

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required