Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Recenzii » D-F » Displaying items by tag: Caragiale
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445 Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

La „Zilele Culturii Aromâne“

„Unâ noapti furtunoasâ“, „o frumoasă zburătăceală caragielească…“

Cum să vorbeşti despre aromâni şi să nu îl aduci în discuţie şi pe „nenea Iancu“? În cadrul celei de-a treia ediţii a „Zilelor Culturii Aromâne“, organizatorii au adus pe scena Teatrului Fantasio, o distribuţie de zile mari a naţionalului bucureştean într-un spectacol de excepţie – „O noapte furtunoasă“ sau „Unâ noapti furtunoasâ“ di Ion Luca Caragiale. Regizorul spectacolului, şi el un aromân, Toma Enache. Şi nici interpretarea nu putea sfida sărbătoarea celor trei zile de pledoarie pentru păstrarea şi promovarea tradiţiilor aromâne. Ziţa şi Spiridon, în interpretarea unor veritabili aromâni – Dana Pocea şi însuşi regizorul spectacolului Toma Enache, şi-au interpretat rolurile în aromână, pentru un public în exclusivitate aromân. Costumele, de asemenea, tradiţionale armâneşti.

„Acest spectacol este rodul unor întâmplări fericite şi Nenea Iancu ştie de ce!“, îşi prefaţează tânărul şi talentatul regizor spectacolul. „Este o bucurie să mă reîntorc la Constanţa, cu atât mai mult cu cât publicul din seara aceasta va fi numai armânesc, venit la «Zilele Culturii Aromâne» şi pentru care, special numai în această seară, voi juca Spiridon în armâneşte“, ne-a declarat înainte de spectacol regizorul Toma Enache. De ce totuşi un spectacol în care se vorbeşte în aromână? „Având în vedere că Nenea Iancu avea origini armâneşti, că eu sunt aromân şi că aromânii şi-ar dori să vadă aşa ceva dar şi că acum 100 de ani se jucau în şcolile româneşti din Balcani spectacole în aromână, cred că e ceva frumos… Suntem la al 30-lea spectacol. L-am mai jucat la Cluj, Iaşi, Timişoara, Sibiu şi deşi spre exemplu la Timişoara erau în sală doar doi aromâni, spectacolul a fost primit cu acelaşi entuziasm“.

„O propunere care îmbogăţeşte prin muzicalitate şi teatralitate tradiţia «nopţilor furtunoase»“, apreciază interpretul rolului Rică Venturiano, nimeni altul decât Claudiu Bleonţ. „A fost un demers pe care ni l-a prezentat la început Toma şi care ne-a cucerit pe toţi. Costumele, ideea, faptul că e acest joc între română – aromână, într-un fel se respectă ceva din adevărul de ADN al lui Caragiale şi partea cea mai frumoasă este lucrul în echipa aceasta de actori şi sub îndrumarea lui Toma. Un spectacol foarte liber, deschis, al momentului acestuia. Dintre cele 30 de spectacole doar unul s-a jucat în Bucureşti, în rest… este o frumoasă zburătăceală caragielească amoroasă de intrigă, mergând prin ţară“, ne-a declarat Claudiu Bleonţ cu câteva minute înainte a se ridica cortina.

Alexandru Georgescu, în rolul lui Jupân Dumitrache, Eugen Cristea, interpretul rolului Nae Ipingescu, Marcelor Cobzariu, Chiriac şi Maria Teslaru, în rolul Vetei au construit într-un stil cu totul original lumea extroardinară a lui Nenea Iancu. Una cu totul specială, de această dată. Armânească.


SURSA

Adina Bocai, ''Toma Enache'', 29.04.2010, http://www.tomaenache.ro/archives/398


1. EVENIMENTU EXTRAORDINAR CU ARTIŞŢĂ EXTRAORDINARI!Enache Caragiale Leonida

Sãmbãtã, pi 03 di Brumar, 2001, EVENIMENTU EXTRAORDINAR cu ARTIŞTĂ EXTRAORDINARI!
Scopia, la Teatrul-a naţionalităţlor “fu djucată“ piesa “Lali Nida s-ampuliseaşti cu strănghil’i” şi trădusã pi armãneaşti di actorlu şi rejiser Toma Enache di Bucureşti.
Echipa n’icã (Toma Enache – “Nida“, Aurica Piha – “Kira, nicuchira alui” şi Irina Paris – “huzmicheara“) u feaţiră publica, prota s-ciuduseascã, deapoaia s-hãrseascã şi dip tu soni egzaltatã sã ntreabã: cum?, ţi s-aştipta pãn tora?, va-s poatã iara?, va-s aibã nica?… ş-bãtea pãln’ili, nu dãnãsea niti cãndu reflectoarili s-asteasirã. Ma “biss“ nu-avu (ca nu putea s-aibã)! Vidzui ocl’i lãcãrmats di harauã, vidzui oamin’i (armãn’i) emotionaţ păn ti ciudii ma tut unã oarã pãnã actorl’i “djuca” pi stenã, ”contacta” cu el’i canda di totna şi di-aradã suntu la teatru pi armãneaşti.
Vidzum un mari talentu di artistu (Toma Enache) cu mãsturlãchi s-ti treacã dit un chiro tu altu şi s-tã si parã ca oara tutã eştă “aclo”, cu sensu şi puteari ti lişoară şi trãoarã transformari şi unã limbã curat armãneascã“ ca di un chiro“, canda cu an’i di dzãli cafi dzuã djoacã pi armãneaşti. (Avdzãi un di nigã mini cari nu paraputea s-aravdã cum comenta: “canda avdu auşlu a meu cum zburaşti cu dadã-mea…“).
Ş-cara s-nu hibã ti ciudii tu ti rolã l-vidzum Toma, nã ciudusim tut cari li şteam di ma ninti Irina Paris şi Aurica Piha (pãnã tora maş jurnalisti la Redactsia armãneascã di la Radio Romãnia Internaţional) di Bucureşti. Cu siguranţa cu cari călcarã pi stena di teatru shi lishureatsa cu cari “djucarã” prezentarã un nãu talentu.
Aurica Piha djuca pi sţenă ca dzãnã n-cor, tãsea pi-n casã canda cafi dzuã sã scoalã şi s-bagã tu stran’ili armãneşti. Rolja u-adusi cu mari siguranţă di actor profesional (ti ciudii!) şi tuţ noi nă dusi tu eta cãndu “buna nicuchirã armãnã“ avea maşi dulti zboarã ti nicuchirlu a l’ei. “Aşi soare, aşi soare…“ li avdzãi s-diftursea ahãnti ori dupu spectaclu di armãnili moderni di azã.
Şi s-nu fac alatusi, sã spun ca nu-u aduc aminti tu soni ca nu eara ahãt bunã ma ti-atea că rol’ia l’i-eara ma n’ică: Irina Paris!
Dumidzalim, ţi transformari! Irina mulaca, cu dulţi zbor, intră pi sţenă cu poala mplinã di leamni ma din gurã scutea foc ş-pirã. Mãtina ca cãcifoarticã (ca cum ş-l’i-undzeaşti-a unãl’ei huzmichearã) şi-l’i deadi nauã tonalitati şi dinamicã-a spectaclului (“pam-pam! pam – pam!“)
Ş-tu dipisitã: “S-bãneadzã Armãnamea!“
S-BANEADZĂ ACTORL’I CARI LU ANYEARĂ TEATRUL ARMÂNESCU!

Cu mari tin’ii şi vreari frãteascã! Santa Djica – Scopjie

 

2. Un spectacol – eveniment, în aromână

2002 – un centenar şi jumătate de la naşterea lui I.L. Caragiale, în acelaşi timp 90 de ani de la moartea dramaturgului. Intr-o seară de iulie, vechea şi de memorie stradă a Lipscanilor trăia sub felinare freamătul din adânc al aromânilor, care soseau la sala Rapsodia Română pentru un spectacol de teatru în limba lor: ”Lali Nida s-ampuliseaşti cu strânghil’ii”, “Conu’ Leonida fată cu reacţiunea” de I.L. Caragiale, piesă transpusă în aromână de scriitorul şi regizorul Toma Enache, căruia de asemenea îi aparţin regia artistică şi rolul titular. Transpunerea, de excepţie, inspirată, suplă, este făcută într-o deplină conştiinţă bilingvă, nealterând fidelitatea faţă de limba literară şi păstrând totodată prin expresiile idiomatice şi exprimările specifice, savoarea atât de proprie aromânei.
Toma Enache lucrează binenţeles tot cu comicul (gradat pe ironie şi umor) îndeosebi comicul caracteriologic şi de situaţie: chiar la momentele de spaimă ale eroilor, în nota râsului caragelian, grotescul emană duioşie. Lali Nida este un naiv, cu o excelentă părere despre sine în faţa consoartei, mai ales cănd îi explică actul poliţiei. Contrazis de realitate, se reechilibrează repede, neândurând penibilul. Cu o intuiţie familială desăvărşită, Toma Enache restituie discreţia caragialescă, creează portretul unui soţ poruncitor şi tandru, convins de calităţile sale spirituale, morale, care urmăreşte cu indulgenţă dar afectiv, stângăciile soţiei, întrutotul supusă lui.
Efimiţa, varianta aromână Chira, interpretată cu talent şi înţelegere ascunsă, fină, de Aurica Piha, respiră prin gândurile şi gesturile bărbatului ei. Când i se iveşte personalitatea şi vrea să-şi clarifice nişte idei în raport cu discursul lui Nida, eroina se retuşează urgent într-un comic de tipul ticului verbal: “dip aşi”, “cum dzăţ”, “aşi soare”. Scena de familie este adăugită de prezenţă Saftei, “huzmicheara”, interpretată cu umor, în reala cunoaştere a apariţiei sale în piesă de Irina Paris.
In scenografia Danielei Steriadis, în fluxul muzical ilustrat de Vasile Manta, piesa de I.L. Caragiale este o cortină deschisă la care însăşi genialul dramaturg s-ar simţi bine, în decorul de acasă s-ar simţi.Trebuie amintit că piesa a fost prezentetă cu mare succes pentru publicul aromân la Teatrul Naţiunilor din Skopje (Macedonia), Velingrad (Bulgaria), Mulovişte, Gopeş (Macedonia), Bucureşti, Constanţa, Tulcea, Arad (Romănia).

de Mariana Nuşi Vintilă


SURSE:

Santa Djica, Evenimentu extraordinat cu artişţî extraordinari, Skopje/Macedonia, 03.11.2001, ''Toma Enache'', http://www.tomaenache.ro/spectacole-regizate/aromana/lali-nida-s-apuliseashti-cu-stranghilj

Mariana Nuşi Vintilă, Un specatacol - eveniment, în aromână, Bucureşti, 07.2002, ''Toma Enache'',http://www.tomaenache.ro/spectacole-regizate/aromana/lali-nida-s-apuliseashti-cu-stranghilj




În 2003 criticul de artă constănțean Doina Păuleanu (1948 - ) a publicat lucrarea Constanța. Aventura unui proiect european.


În partea a IV a, intitulată Despre adminsitrație locală și protocoale regale, D. P. prezintă și activitatea Cercului literar ”Ovidius” întemeiat în 1897 la Constanța în de publicistul aromân Petru Vulcan* (Ghinu) (1866?1869 Târnova*Imperiul Otoman/Macedonia -1922 Constanța*România). Acesta se mutase chiar în acel an în orașul de la mării ca funcționar la prefectură.


<Istoria acestei pilduitoare initiative culturale, importantă în procesul recuperator pe care l-am conturat în repetate rânduri, este relatată chiar de Petru Vulcan în revista Ovidiu** sub titlul, Genesa și fasele Cercului literar Ovidiu: „O seamă de tineri, ce le vine într-o di, lansează un apel anonim, care glăsuia – ca să ne întrunim în ziua și ora hotărâtă la Școala Nr. 1 din strada Carol -  spre a pune basele unei societăți. Fire impresionată cum sunt de felul meu nu mi-am putut stăpâni curiozitatea de a nu mă duce unde glăsuia apelul anonim. Și la ora hotărâtă m-am dus să iau și eu parte la ședința convocată de d-nii anonimi la școala numită. Venit de curând în Constanța, necunoscut de nimeni încă personal, cu multă sfiiciune, am primit să presidez onorata adunare, care se compunea din vre-o 30 de inși” (152)

Într-un număr următor al revistei, informațiile, necunoscute, se succed sub același titlu: „La prima ședință a acestei adunări, atât de sfiicioase și de neîndrăznețe fiind-că nu venise decât a patra parte din lumea invitată, s-a hotârât să se ție o nouă ședință apropiată.

De și știam că are să aibă loc o a doua întrunire, tot în acel local (astăzi sediul Muzeului de Artă Constanța n.n.), totuși n-am putut lua parte de astă data, fiind ocupat cu alcătuirea unei societăți de cultură și binefacere, azi cunoscută țărei întregi.

O a treia convocare a avut loc la salonul birt Mira, cu condițiunea însă, că până la ora 6 să termine adunarea tote lucrările urmând ca de la 6 în sus să se evacueze sala, de ore-ce în acest timp a sosi abonații și sala se oferea gratuit pentru cele 2 ore maximale. Era ziua de 14 decembrie 1897.” (153)

(…) Aceeași sursă*** informează asupra unei reprezentații teatrale a cercului literar, desfășurată la Constanța în luna martie cu piesele Duelul – comedie în trei acte de Petru Vulcan urmată de Arvinte și Pepelea, comedie într-un act de Vasile Alecsandri. „Sera s-a început cu declamation și cântări” (155).

Atentă la evoluția asociației locale, revista Familia subliniază în numărul său din 31 mai/12 iunie 1898 desemnarea ca „președinte onorar” a lui Grigore Tocilescu****, chiar în lipsă. „Alesul mulțumește Cercului printr-o scrisoare călduroasă din Paris, anunțând totodată că la 16/28 august va începe săpăturile sale arheologice în Constanța sau Cernavoda. Cu acea ocaziune va ține la Constanța în cercul „Ovidiu” o serie de conferințe” (156).

Cercul literar nu s-a sfiit să-și desemneze un număr important de președinți onorifici care au fost, în ordinea sursei din care citez, I.P.S.S. Iosif Gheorghian*****, mitropolitul primar al Ungro-Vlahiei, care-i urmează lui I.P.S.S. Ghenadie******, deținător al aceleiași înalte poziții ecleziastice, Zoe D. Sturdza, Elena dr. Turnescu*******, Spiru Haret********, în calitatea de ministru al instrucțiunii publice, prefectul Luca Ionescu, I. L. Caragiale (conducerea nu avea inhibiții), Ion (Iancu) Kalinderu colecționarul administrator al domeniilor regale, implicat mai târziu în organizarea muzeului regional, locotenentul M.D. Ionescu, magistrul evocat cu necesitate în atâtea rânduri (157). Adăugăm acestor nume, cele invocate chiar de președinte, în cel de-al treilea și ultim articol intitulat „Genesa și fasele cercului literar Ovidiu”: M.S. Carmen Sylva*********, B.P. Hasdeu**********, Gr. Ștefănescu***********, Culianu, V.A. Urechia************, Titu Maiorescu, Gr. Sturdza*************, Dimitrie Sturdza**************, P. Poni**************, N. Xenopol****************, Tache Ionescu*****************, B. Șt. Delavrancea, G. Coșbuc, Iulius Zane (158).

(…) Petru Vulcan (…) a dus o luptă inegală cu mentalitățile; astfel G.I. Petraru constată o diminuare a interesului initial: „Observând starea spiritelor în epoca dintre 22 Decembrie 1897 și aceea care precedează prima serată dată de Cercul literar Ovidiu în Salonul Panaioti (hotelul cu acest nume de pe strada Ovidiu n.n.) constat slăbirea entusiasmului din primele ședințe.

S-a alcătuit un program al seratei literare despre care am pomenit, s-au tipărit bilete de intrare cu prețul de 2 lei și un leu, s-au lansat inivitațiuni special către elita intelectuală din Constanța, s-a desemnat și un juriu de onoare și pentru tote acestea s-au lipit pe zidurile stradelor afișe uriașe. Sala Clubului comercial de sub Hotel Panaioti s-a împodobit cu fundă și flori natural în glastre, s-a luminat a giorno iar d’asupra unei tribune atheniane domina divul poet Ovidiu patronul nostru, pictat pentru acea ocazie și de jur împrejur asortat cu o fundă de brad.”

Nici alegerile din 1898 pentu birou nu i-au făcut pe constănțeni să lupte pentru acest tip de funcții: în seara de noimebrie cu pricina, după o repriză de chiciură, temperatura a scăzut brusc, iar străzile au devenit alunecoase. „Cunoscând pe antreprenorul hotelului „România” de pe strada Carol, i-am făcut o rugăminte călduroasă să ne ofere pentru seara amintită salonul acestui hotel, iluminat și încălzit, având grija a-i explica necesitatea ce aveam de a ține o întrunire intimă spre a pune bazele unei societăți.

Antreprenorul, mândru de a-mi fi îndatorat, mi-a satisfăcut  cererea. Și pe o vreme atât de îndărătnică, cu multă precațiune să nu rămân în mijlocul drumului m-am îndreptat spre Hotel România.

Acolo am așteptat până la ora 10 sosirea membrilor din ședința precedentă, dar din sumedenia acea de lume, de astă dată numai 11 inși își făcuse apariția și cu mine 12.

Conform decisiunei luată în ședința Consiliului permanent de la 25 Ianuarie a. c., care a avut loc în casele Schitului de la Sf. Munte cu învoirea părintelui David Schimonachu s’a hotărât închirierea unui local, pentru care se alesese o comisiune să caute un asemenea local. Eu propun încă de la acea ședință să alcătuim în colaborare un album al Dobrogei în care să se coprindă diferite schițe și peisagii de pe lângă mare și port, iar ca text scrierile și autografele scriitorilor de seamă români și străini” (167). Albumul s- a realizat.>


În partea I, în capitolul „Despre seriositate”, D. P. se referă și la conferința ținută de I. L. Caragiale la cercul ”Ovidius” la invitația lui Petru Vulcan.


„Păstrând proporțiile, vom aminti înainte de a face o comparație cu edificiul în cauză, un episode consumat la Constanța în zorii veacului trecut, în legătură cu care trebuie evocată întotdeauna, deși s-a petrecut cu câțiva ani mai devreme, conferința lui Caragiale susținută în data de 22 octombrie 1897. Invitat de Petru Vulcan, după ce acesta reușise, tenace, să-i smulgă acceptul de a face parte, onorofic, din comitetul de conducere al Cercului literar Ovidiu, I.L. Caragiale susține, în sala cazinoului de atunci, o conferință: Despre seriositate. Începând cu anul 1903, în legătură cu construcția definitive, existent și astăzi, a cazinoului communal, dar pe locul în care „ilustrul” (apelativ refuzat categoric de Caragiale în prezentarea pe care i-a făcut-o atunci Petru Vulcan) vorbise în parabole grele de consecințe (…)”

 

NOTE D. P.

(152) Petru Vulcan, Genesa și fasele Cercului literar Ovidiu, ”Ovidiu”, Constanța, an I, nr. 3, 15 octombrie 1898, p. 48

(153) Idem, nr. 4, 1 noiembrie 1898, pp. 61-62.

(155) ”Familia”, Oradea, an XXXIV, nr. 10, 8/20 martie 1898, p. 144.

(156) Idem, nr. 22, 31 mai/12 iunie, p. 360.

(157) Constantin Cioroiu, Marian Moise, Litoralul românesc la 1900, Europolis, Constanța, pp. 164-165.

(158) ”Ovidiu”, Constanța, nr. 7-8, 15 decembrie 1898 – 1 ianuarie 1899,  pp. 110-112.

(167) ”Ovidiu”, Constanța, an I, nr. 1, 15 septembrie 1898, p. 1.>


 

SURSA

Doina Păuleanu, Constanța. Aventura unui proiect european, Ex Ponto, Constanța, 2003, pp. 44, 397-399, 401-402.

 

 

NOTE M. T.

*Vulcan – Numele literar pe care Petre Ghinu și l-a luat după ce a venit în România în 1880.

**Ovidiu – Revista Cercului literar ”Ovidiu”.

***Revista ”Familia” din Oradea, oraș aparținând atunci Austro-Ungariei.

****Grigore Tocilescu (1850 Prahova -1909 București) – Istoric, arheolog, epigrafist și folclorist. Academician din 1890.

*****Iosif Gheorghian (1829 Botoșani – 1909 București) – Mitropolit-primat al Bisericii Ortodoxe Române în 1886-1893 și 1896-1909.

******Ghenadie Petrescu (1836 București -1918 Căldărușani) – Mitropolit-primat al Bisericii Ortodoxe Române în 1893-1895.

*******Elena Turnescu – Filantrop al epocii.

********Spiru Haret (1851Iași – 1912 București) – Profesor universitar de matematică și academician. Ministru al educației în anii 1897-1899 și 1901-1904, perioade în care a pus în aplicare o politică de reformă a învățământului.

*********Carmen Sylva – Pseudonimul literar al reginei Elisabeta (1843-1916), soția regelui Carol I Hohenzollern al României.

**********Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838 Hotin/Basarabia*Imperiul Rus /Ucraina – 1907 Câmpina*România) – Jurist, lingvist, folclorist, istoric, publicist, academician și om politic.

***********Grigoriu Ștefănescu (1836 Ialomița – 1911 București) – Geolog și paleontology, exploratory și academician.

************V. A. Urechia (1834 Piatra Neamț – 1901 București) – Istoric, scriitor, parlamentar și ministru liberal, membru fondator al Academiei Române

*************Grigore Sturdza (1821-1901) – Membru al străvechii familii boierești moldovene Sturdza. Fiul lui Mihail Sturdza, domnitor al Moldovei în anii 1834-1849.

**************Dimitrie Sturdza (1833 Iași – 1914 București) - Membru al străvechii familii boierești moldovene Sturdza. Președinte al Academiei Româneîn 1882-1884 și secretar permanent al acesteia. Lider al Partidului Național Liberal în anii 1892-1909. Prim-ministru în anii 1895-1896, 1897-1899, 1901-1905 și 1907-1909.

***************Petru Poni (1841 Iași – 1925 Iași) – Chimist, fizician, mineralog, profesor universitar la Iași, academician, parlamentar și de trei ori ministru liberal al învățământului.

****************Nicolae D. Xenopol ( 1858 Iași- 1917 Tokyo*Japonia) -  Frate mai mic al istoricului Alexandru D. Xenopol. Ministru al Industriei și Comerțului în anii 1912-1913.

*****************Dumitru (Tache/Take) Ionescu (1858 Ploiești – 1922 Roma) – Avocat și mare orator. Ministru conservator. Întemeietor al Partidului Conservator-Democrat în 1912. Ministru de externe în 1917-1918 și 1920-1922. Prim-ministru în 1921-1922.

În 1940 istoricul și criticul literar român Șerban Cioculescu (1902-1988) a publicat lucrarea Viața lui I. L. Caragiale. În primul capitol, referitor la obârșia scriitorului clasic român, el comentează și teoria scriitorului aromân Nicolae Batzaria (1874 Krușevo * Imperiul Otoman – 1952 București * România) asupra originii numelui său.


<(…) Nu demult, N. Batzaria a atacat problema numelui de Caragiale, înclinînd către ipoteza derivării din caragiali, pe turcește oglindă neagră și în grecește caraghiali (8). Un correspondent din Constanța i-a propus apoi o altă etimologie din carațali (pe turcește spin negru), nume grecesc de familie, adeseori întâlnit la grecii de pe țărmul European al Mării Negre și din Asia Mică. La aceasta Batzaria a răspuns arătînd adevărata rostire turcească și semnificația acestui nume, cara-ceali (mărăcine negru) și precizând că în Macedonia sînt numeroase familii, de origine română sau albaneză,Țali și derivatele lor cu prefixe (9). În același articol, d-sa respinge părerea unui alt correspondent, care relevase că numele de familie Caragea, cu particular sufixă li, ar însuma pe cite un membru al familiei Caragea, și arată că această particular se adaugă la locul de naștere sau la o particularitate fizică, dar nu și la un nume neturcesc. Verbal, Batzaria ne-a mai propus etimologia carîngea (pe turcește furnică) – li, cu înțelesul toponimic de localitate bîntuită de furnici: Furnicești. Derivarea numelui de Carageali din Carîngeali prezintă însă dificultăți, prin alterarea sau căderea cîte unui sunet. Așadar, studiul conjugat al onomasticii și toponimiei, adeseori positive, iscă tot atît de frecvent nedumeriri, opunînd o serie de probabilități în locul certitudinii, care este una.>

 

SURSA

Șerban Cioculescu, Viața lui I. L. Caragiale, Minerva, București, 1986, pp. 28-29.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required