Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Recenzii » P-S » Displaying items by tag: grai
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

În anul 1992 Tipografia Universităţii Bucureşti publica lucrarea Texte aromâne din comuna Nea-Zoi , jud. Tricala (Grecia).


Lucrarea fusese discutată în cadrul Catedrei de limba română a Facultăţii de litere şi este destinată studenţilor din anii II – III din facultăţile cu profil filologic.


Cele 54 de pagini ale lucrării includ:

  • Notă asupra volumului
  • Precizări preliminare:

1.Date asupra comunei şi a locuitorilor ei

2. Date asupra subiecţilor şi a anchetei

3. Date asupra graiului din Nea-Zoi

  • Transcrierea fonetică
  • Texte

Conform Notei redactate în decembrie 1989 de conf. dr. Liliana Ionescu Ruxăndoiu, textele au fost culese de absolventa Maria Kokka în comuna sa natală. Ele au fost anexate lucrării de diplomă cu tema Observaţii asupra schimbărilor la nivelul vocabularului în graiul aromânesc din comuna Nea-Zoi (jud. Tricala, Grecia), susţinută în ianuarie 1988 sub îndrumarea L. I. R.. Textele au fost înregistrate pe casete în august 1986 – septembrie 1987 şi au fost transcrise fonetic conform sistemului utilizat în lucrările de dialectologie sud-dunăreană, în prelucrarea materialului studenta beneficiind de suportul conf. dr. Matilda Caragiu Marioţeanu. Importanţa textelor era dată de faptul că reflectau aspectul contemporan al aromânei vorbite într-o zonă care nu se afla sub influenţa românei şi că aduceau la zi materialul didactic dialectologic care folosea încă antologiile lui Pericle Papahagi din 1900 şi 1905. Textele au fost ordonate în funcţie de informatori şi li s-au ataşat glose pentru împrumuturile din neogreacă.


Datele asupra subiecţilor şi anchetei arată că textele au fost obţinute de la 16 subiecţi. Subiecţii I – XIII aparţineau la trei familii: KOKKAS (rude din partea tatălui autoarei), ROSSIOS (rude din partea mamei autoarei) şi KOLIŢAS, în timp ce subiecţii XIV –XVI aparţineau familiilor BABANI, GIANIS şi PAILA. Subiecţii erau reprezentativi pentru 3 generaţii: părinţi, copii şi nepoţi. Textele conţin relatări pe trei teme: o zi petrecută acasă, o zi petrecută în oraş (lucru, şcoală) şi întâmplări, bătrânilor cerându-li-se şi povestirea unui basm.


Datele asupra graiului din Nea Zoi arată că graiul textelor are un caracter mixt: atât fărşerot originar, cât şi pindean şi grămostean. Vocabularul folosit indică faptul că (î), absent din graiul fărşerot, apare ca rezultat al închiderii unui (ă) neaccentuat (fîţemu), dar în poziţie nazală este prezent (căni). Ca şi în graiul fărşerot, (u) final este asilabic. Spre deosebire de graiul fărşerot, apare închiderea vocalelor neaccentuate de apertură medie prin trecerea lui (e) la (i) în (triţea) şi (o) la (u) în (upurii ’’opării’’). În consonantism se observă prezenţa fricativelor împrumutate din greacă (θ, δ, γ), explicabilă prin bilingvism şi reducerea unor grupuri consonantice la o consoană simplă (leami ‘’lemne’’). Există de asemenea un aspect comun al graiului fărşerot cu meglenoromâna: palatalizarea labialei (f) cu dispariţia acestei consoane (s-ibî), faţă de (s-h’ibî) în celelalte graiuri aromâne. Litera (u) apare ca marcă a formei articulate la singularul masculinelor şi neutrelor nu numai la cazurile nominative şi acuzativ, ci şi la genitive şi dativ (Al lupu i dzîţea lali Cola – ‘’Lupului îi zicea unchiul Cola’’), aspect regăsit în Liturghierul aromânesc din secolul XVIII. Puternica influenţă neogreacă în lexic este explicată prin ‘’contextul geografico-politic’’ în care este folosit graiul.

 

Transcrierea fonetică:

á, é, ó, í, ú (vocale accentuate)

- ĭ, - ŭ (vocale finale asilabice)

Ќ, ģ (occlusive paletale)

ľ, ń (sonantele lichidă şi nazală înmuiate)

h’ (fricative paletală rezultată din paletalizarea lui f)

θ, δ, γ (fricativele împrumutate din limba greacă)

ç (africata dental sonoră)

ĉ, ĝ (africatele prepalatale)

 

 

Cele 36 de texte revin subiecţilor astfel: I / 1 -2, II / 3, III / 4-5, IV / 6-9, V / 10, VI / 11, VII / 12, VIII / 13-15, IX / 16-17, X / 18-21, XI / 22-24, XII / 25-27, XIII / 28-30, XIV / 31-34, XV / 35, XVI / 36.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Maramureşul istoric datorează mult unui savant de origine aromână, Tache Papahagi, prin publicarea în 1925 a studiului fundamental “Graiul şi folclorul Maramureşului”, teza lui de doctorat. A rămas una dintre monografiile model, clasice în dialectologia românească şi o lucrare de referinţă asupra uneia dintre cele mai interesante graiuri daco-româneşti. Cu un trecut atît de semificativ pentru istorica politică şi culturală a românilor de pretutindeni. Asta o spun savanţii. Eu m-am aplecat asupra cercetării de teren pe care Tache Papahagi a făcut-o în condiţii grele, deplasîndu-se pe jos aproape în toate satele maramureşene. A făcut şase călătorii în Maramureşul istoric, însumînd 115 zile. A fost găzduit la preoţi şi protopopi, la dascăli de ţară, dar şi la directorul Şcolii Normale din Sighet, Dumitru Simon. Sînt amintiţi în prefaţa lucrării nume ospitaliere: Balea din Săpînţa, Coman din Moisei, Dragoş din Vad, Timiş din Borşa. Prezentarea istorică şi geografică a Maramureşului, numeroasele texte redate într-o transcriere riguroasă, date privind toponimia şi onomastica, muzica maramureşeană, precum şi glosarul care însoţeşte monografia constituie documente de mare preţ, reflectă puterea creatoare a maramureşenilor. Cercetătorul, ajuns în Maramureş imediat după Marea Unire, va înregistra o seamă de fenomene sociale şi naţionale, din acea perioadă, într-o provincie românească etalon de la marginea ţării.
Cercetarea Maramureşului istoric îi oferă lui Tache Papahagi posibilitatea să sublinieze în mai multe rînduri afinităţi şi concordanţe între românitatea nord şi sud dunăreană.
Maramureşanca, spune eruditul profesor, face ţesături, cum sînt cergile, care prezintă mare asemănare cu cergile pe care le ţes femeile aromâne din munţii Pindului.
E locul să spun că Tache Papahagi s-a născut în 1892 în Avdela, Pind şi s-a stins din viaţă în 1977 la Bucureşti. Cu o biografie ştiinţifică impresionantă, avîndu-l ca mentor pe Ovid Densuşianu, rămîne primul savant care priveşte Maramureşul printr-o lentilă ştiinţifică. M-am întrebat de ce a ales Maramureşul istoric ca teren de studiu? Multe răspunsuri am avea, dar unul mi se pare convingător: descoperirea unui ţinut cu rezonanţă istorică, unde s-au conservat date esenţiale ale poporului român. Savantul era îngrijorat de soarta aromânilor. Credea că secolul care s-a încheiat va fi secolul stingerii aromînilor, a graiului acestei populaţii romanice care a îndeplinit misiuni în evoluţia generală a popoarelor balcanice. Se pare că emeritului profesor nu i s-a adeverit neliniştea deoarece limbile şi dialectele dispun de o mare forţă de rezistenţă în istorie.
Tache Papahagi rămîne un aromân pentru Maramureş.


SURSA

Anca Goja, Un aromân pentru Maramureş, ''Graiul'', Baia Mare, 23 august 2010

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required