Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Recenzii » T-V » Vulcan Petru – Armăna / 1904
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
14-06-2011

Vulcan Petru – Armăna / 1904

Rate this item
(0 votes)

Romanul Armăna a fost publicat de Petru Vulcan în 1904 la Constanţa. De asemenea, a făcut o prezentare a acestei opere în revista ’’Ovidiu’’, editată de cercul literar ’’Ovidiu’’, instituţii culturale înfiinţate de el în oraşul de pe malul mării.


Romanul preia subiectul piesei de teatru Furlji (Hoţii), publicată de P.V. în revista ’’Pindul’’ din Bucureşti pe parcursul anului 1899. Piesa urma să aibe trei acte, dar au fost publicate doar actul I şi prima scenă din actul II, publicarea piesei încetând în momentul în care revista şi-a încetat apariţia.


Într-o anumită măsură, personajele romanului diferă de cele ale piesei: fiul de 20 de ani al fărşerotului Chendra (Andrei) se numeşte Tuliu şi nu Tegu, fiica de 18 ani a grămosteanului ’’grecoman’’ Lala se numeşte Mia şi nu Nuşa, mama acesteia Maria şi nu Bia, baciul grămostean al ciobanilor lui Lala se numeşte Simu Biruna şi nu Sima, nu mai apar nepoţii lui Lala, Hristu şi Petrachi, nu mai apar Şcreta, Guşu şi Tuli, prietenii lui Tegu/Tuliu, apar ciobanii fărşeroţi ai lui Lala şi anume uriaşul Bucovală, fraţii Ianula, fraţii Şcreta etc.


Partea I a romanului, a căreia acţiune are loc în primăvara-vara anilor ’80 ai secolului XIX, este identică cu actul I al piesei, fiind centrată pe refuzul jignitor al lui Lala de a o mărita pe fiica sa cu fiul lui Chendra. Tuliu trimisese o scrisoare tatălui său în care-l anunţa de terminarea cursurilor la liceul românesc din Bitolia (fostul Monastir) şi iminenta întoarcere în satul Magarva ca profesor numit de ministerul învăţământului din România. În scrisoare Tuliu îi dezvăluie părintelui vechea sa dragoste pentru Mia, pe care o cunoştea din copilărie, şi legătura pe care au ţinut-o în Bitolia, unde ea urma cursurile şcolii greceşti, la dorinţa părintelui ei. Aici Mia căpătase porecla ’’armăna’’ pentrru că îşi afirmase identitatea la şcoala grecească, iar Tuliu, care se afirmase ca lider ai cauzei aromânilor, scrisese poezia Zâna din munţii Piristeri, în care se recunoscuse. În scrisoare,Tuliu îi cerea tatălui său, care locuia în satul vecin Târnova, să o peţească pe fată pentru a-şi întemeia o familie. ’’Mai bine o turcesc decât să o mărit cu un fărşerot!’’ fu răspusul lui Lala. Chendra, care-şi călcase pe inimă de dragul fiului său, îl avertizează pe Lala: ’’Ţine minte, că Chendra nu va uita aşa uşor ziua de azi’’.


Speriat, Lala îi cere lui Simu să fie pregătit pentru un eventual atac al lui Chendra împotriva stânei sale. Apoi se ceartă cu fiica sa care îşi afirmă identitatea aromână: ’’Cum m-a făcut mama, ce vrei să fiu? Şi ce să nu vrei să-mi fie ruşine să-mi spun aromână?’’ El concluzionează: ’’De aceea te-am trimis să înveţi în Bitolia, ca să râzi de mine’’. În conflict intervine şi mama Miei, Maria, cu origini moscopolitane ’’o obârşie mult mai nobilă faţă de orice neam’’, în opinia fetei. Maria ia partea fiicei, care-şi mărturiseşte planul de a se căsători cu Tuliu, şi atunci Lala în culmea furiei iese din casă aruncând pe uşă: ’’Cu Simu, şi dacă îi voi da şi toată averea, trebui să scap de fărşeroţii care vor să-mi distrugă casa’’. Tuliu, care ajunsese acasă şi aflase de la părintele său rezultatul cererii acestuia, apare pe neaşteptate în casa lui Lala, pentru a aranja el chestiunea, dar o găseşte doar pe Mia. Scurta lor întrevedere este întreruptă de Lala, căruia i se spusese că Tuliu fusese văzut acasă la el, şi vrea să-l împuşte pe tânărul fărşerot. Acesta se dovedeşte mai puternic , iar când Mia se interpune între cei doi, reuşeşte să-i smulgă părintelui arma din mână. În faţa intenţiei criminale a lui Lala de a-i ucide pe amândoi, Tuliu îi cere să aleagă între căutarea iertării şi acordarea binecuvântării pentru căsătoria lor, pe de o parte, iar pe de cealaltă parte în războiul deschis. Cum Lala alesese ’’sau eu sau voi’’, Tuliu conchide: ’’Domnul Lala este conducătorul duşmanului nostru. Erou va fi cel care-l va ataca’’ şi apoi pleacă, lăsând-o pe Mia ’’copleşită de atâtea necazuri pe care le presimţea’’.


Capitolul II începe cu vizita făcută la stâna lui Lala de către Simu şi avertismentul dat de acesta că urma să aibă loc un atac din partea lui Chendra. Dar Bucovală îşi propune să vorbească cu Chendra, pentru a lămuri situaţia. Pe de altă parte, Chendra doreşte să afle de la Tuliu ce rezolvase în problema căsătoriei, dar Tuliu îndreaptă discuţia în problema naţională, în care cade de acord cu tatăl său. Noul profesor îşi pregătise toată noaptea discursul cu ocazia sărbătorii de sfârşit de an şcolar şi discută pregătirea acestui ’’eveniment naţional ’’cu colegul profesor Sărmacheş. Dimce morarul este tocmit de Simu, căruia Lala îi promisese bani, să-i urmărească pe Chendra şi pe Tuliu, dar aceştia nu-i acordă importanţă.Bucovală reuşeşte să aibă o discuţie deschisă cu Chendra şi află adevăratul motiv al duşmăniei lui Lala împotriva lui Chendra.


La serbare a fost invitat şi reprezentantul ministerului otoman al învăţământului. După ce elevii au cântat un imn al sultanului improvizat de Tuliu, au intonat şi Trăiască Regele, strigând apoi ’’Trăiască România!’’.


Bucovală ia cuvântul şi încheie în forţă: ’’Aromâni suntem, aromâni să rămânem! Acela care-şi schimbă neamul pentru nişte interese care nu fac doi bani, este un păcătos, un blestemat, care fuge de Dumnezeu. Noi ne-am născut aromâni, ne închinăm lui Hristos, îl ascultăm şi-l cinstim pe Măria Sa Sultanul şi iubim cu tot focul inimii noastre statul nostru mamă, îi iubim pe fraţii noştri din regat şi mândrul lor regat. Să trăiască aromânii, să trăiască Măria Sa Sultanul, să trăiască Regele Carol!!’’.


După puternicul Bucovală, ’’a cărui voce fu ca un clopot de deşteptare’’, urmă Sărmacheş care arătă că şcolile primare româneşti din Macedonia au aceeaşi programă ca cele din România, sublinie importanţa unei calificări practice la încheierea acestor şcoli şi atrase atenţia asupra încercării de a greciza femeia aromâncă: ’’Dar această încercare nu va reuşi, pentru că ea este oţelită, este granitul de care s-au frânt mereu apele duşmane înspumate’’. Mia, care venise doar cu mama ei la serbare, la aceste vorbe ’’simţi un curent până în oase...’’

Tuliu luă cuvântul şi porni de la faptul că ’’ai noştri sunt împărţiţi în două, că se mănâncă între ei ca lupii’’’. El ceru celor câteva sute de persoane prezente ’’Să ne sculăm cu cu mic şi mare, să ne curăţim trupurile, să ne îmbărbătăm sufletele şi dacă ne vom alătura sentimentele, să ne dăm mâna fraţi cu fraţi să ne jurăm pe un Dumnezeu că vom rămâne ceea ce suntem: aromâni!’’. Apoi el face o incursiune în istorie, mergând la anul 27 î.H. când consulul roman L. Mummius, în fruntea legionarilor Cetăţii Eterne ai căror urmaşi sunt cei prezenţi, a cucerit oraşul grec Corintul, pe carel-a transformat în provincie romană. Apoi Traian i-a spus pe ’’dacii, care erau fraţi cu tracii’’ şi au apărut românii şi aromânii la nord şi la sud de Dunăre , care au crescut ca ’’doi brazi din acelaşi trunchi’’. Părăsirea Daciei romane de o parte a coloniştilor în 270-275 în timpul împăratului Aurelian a ajutat romanizarea Peninsulei Balcanice. Latinizarea în timpul lui Constantin cel Mare în 330 era atât de însemnată încât grecii şi-au uitat neamul spunându-şi romei, adică romani. Schisma bisericii creştine nu a fost favorabilă aromânilor care nu înţelegeau greaca folosită în lăcaşurile de cult, dar în pofida acestui context neprielnic ei şi-au păstrat limba şi cultura. Dinpunct de vedere politic au înfiinţat state ca cel al lui Ioniţă sau ca cele din Tesalia, Epir şi Macedonia, respectiv Vlahia Mare şi Vlahia de Sus. Apoi în epoca modernă au luptat împotriva otomanilor pentru libertatea creştinilor, de fapt a grecilor, care se mândreau cu numele unor eroi ca Marcu Boceari, Diacu, Odisea Andruţu, Veruţiu,Palaşca, Bajdechi, Dracu, Giavela, Griva, Bucuvala. Tuliu încheie cu părerea de rău pentru faptul că existau ’’renegaţi’’ printre aromâni. Deşi acest final privea şi familia ei, Mia găseşte puterea să-i strângă mâna lui Tuliu, pentru a-l felicita pentru discurs.


Tot acum Tuliu primeşte o scrisoare de la Caraia, secretarul liceului românesc din Bitolia. Acesta-l vesteşte că preotul Petre Dima, care-şi săpa via pe dealul Bucovalei, dăduse peste un sarcofag roman din vremea Paulus Aemillius. Toţi aromânii din oraş, chiar şi alte etnii, veniseră să vadă descoperirea şi intenţionau să ţină un Te Deum , ca simbol al unui eveniment naţional. În oraş erau prezenţi şi aromâni din Perivole, Avdela, San Marina, Cruşova, Neopoli, Gopeş, Aminciu şi Resen, dar şi ’’grecomanii’’ intenţionau o contramanifestaţie. Ca urmare Tuliu era chemat să participe la eveniment.


După ce preotul îşi încheie slujba la monumentul roman, Tuliu îşi începu discursul dar fu întrerupt de detaşamentul grecomanilor, care cereau în aromână – ’’ce ironie a sorţii!’’ - moartea celui care ’’cuteza să înşele poporul’’. Filoelenii, care se prezentară ca ’’fii ai Eladei’’, le cerură aromânilor să părăsească locul numindu-i ’’cuţovlahi’’, ’’murdaro-vlahi’’, deşi aceştia replicaseră că monumentul se afla pe locurile strămoşilor lor. Lupta începu între cele două tabere, Tuliu fu rănit la mână de un cuţit şi salvat de Bucovală. Intervenţia soldaţilor turci stopă confruntarea care se soldă cu câţiva morţi şi răniţi, iar după câteva zile de arest, combatanţii fură eliberaţi, instituţiile statului otoman considerând că fusese doar o dispută între ghiauri.


Capitolul se încheie cu o întrevedere între Simu şi Dimce, în care primul îi aminteşte celui de-al doilea discuţia avută şi faptul că Chendra urma să meargă la stână.


Capitolul III începe cu convalescenţa dureroasă a lui Tuliu. Apoi, în timp ce se întorcea de la stâna lui Lala unde ciobanii se interesau de starea fiului, Chendra fu ucis prin împuşcare în păpdure. Bucovală, care-l însoţise o bucată drum, aude împuşcătura, îl găseşte pe bătrânşi reuşeşte să-l prindă pe asasin, în care-l recunoaşte pe morarul Dimce. Acesta este dus la stâna lui Lala unde recunoaşte crima şi dezvăluie pe autorii ei morali. Bucoval decide să-l ţină captiv la stână pe Dimce şi să comunice acest lucru doar lui Tuliu.


Cum lumea vorbea de autorul necunoscut al crimei, Lala îi plăteşte lui Simu un avans în lire turceşti de aur. La înmormântarea lui Chendra participă toată suflarea aromânilor din Târnova şi Magarva. Mia vine şi ea cu mama sa, care îi spune lui Tuliu pe marginea mormântului: ’’Pe cel care l-a ucis să-l ajungă blestemele noastre’’. Sărmacheş ţine un scurt discurs în cinstea ’’celui mai inimos, cel mai însufleţit aromân, bătrânul fruntaş renumit în viaţa sa.’’


Pe de altă parte, Lala şi Simu începeau să se îngrijoreze de absenţa lui Dimce. Bucovală îl trimite pe unul din ciobani la Lala pentru ca acesta să-l trimită pe Simu la stână, sub pretextul că nu mai au făină şi că Dimci nu trecuse pe la ei să-i aprovizioneze. Ciobanii îl reţin şi pe Simu şi un tribunal format din 12 dintre ei îi judecă pe cei doi priizonieri în prezenţa lui Tuliu. Ce doi recunosc crima şi semnează un proces verbal al procesului. Juriul ad-hoc îi condamnă la moarte, fiind executaţi prin împuşcare de doi dintre ciobani.


Dispariţia celor doi îl îngrijorează şi mai mult pe Lala, dar începe să provoace gânduri negre şi soţiei şi fiicei acestuia. Mia, măcinată de gânduri, pleacă în pădure unde se întâlneşte din întâmplare cu Tuliu. Acesta, neputând să-i dezvăluie comanditarul crimei, îi dă să citească procesul verbal al procesului. Apoi spune că scopul unui proces al lui Lala va fi acceptarea de către acesta a indentităţii aromâne şi binecuvântarea sa pentru căsătoria celor doi tineri.


Romanul se încheie cu evenimentele ocazionate de sărbătoarea Sfintei Marii, când Lala, ca fruntaş al grecomanilor, primea vizite. În finalul acestor vizite se prezintă şi fărşeroţii de la stână, în frunte cu Bucovală. Acesta începe amintindu-i că nu fost prezent la înmormântarea lui Chendra, apoi prezintă adevărul faptelor, cerându-i să-şi spună punctul de vedere. Mia intervine reprosându-i gravitatea faptei, iar Lala îşi recunoaşte vina în hohote de plâns. Apoi îi binecuvântează pe Tuliu şi pe Mia şi anunţă că va pune la locul crimei o cruce de marmură cu inscripţia ’’Celnicului Chendra, iertare pentru o viaţă. Aromânii din ambele sate, în frunte cu aromânul Lala’’. Bucovală îi comunică că i se acordă iertare, iar Lala anunţă că toată averea lui o transmite lui Tuliu. Iar Bucovală concluzionează: ’’Voi tineri, să nu uitaţi niciodată că triumful iubirii voastre este şi triumful aromânilor la noi, în Pind’’.

 


SURSA:

Petru Vulcan, Armăna, Transpuniri tu limba armănă: Dina Cuvată, Cartea aromână, Fayetteville, NY, SUA, 144 p.


Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required