Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Recenzii » W-Z » Neologismele editurii Cartea aromână din SUA
A+ R A-
Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
11-06-2011

Neologismele editurii Cartea aromână din SUA

Rate this item
(0 votes)

Editura considera că problema neologismelor în aromână este una dificilă,dar cum publicarea cărţilor nu putea aştepta realizarea unui acord pe această temă, instituţia a adoptat propriile reguli. Aceste reguli fuseseră prezentate într-o comunicare la cel de al III lea Congres de Limbă şi Cultură Aromână desfăşurat în localitatea germană Freiburg în 20-23 iulie 1993 şi publicate în ’’Rivista di Litiratură shi Studii Armănj’’, tomul II din octombrie 1994. Această comunicare a fost prezentată pe scurt în introducerea la romanul Armăna de Petru Vulcan, publicat de editură în 1996.


Se punea problema dacă această categorie de cuvinte să fie transplantată aşa cum sunt ele în română sau să fie modificate după cum o cere aromână. Ca exemplu erau date cuvintele gimnastică, generatsii, agentsii/agentu,origină, religii, poezii/poet, judecată, special, oficial, serios/seriozităţi, care puteau fi preluateîn această formă sau în formele: ghimnastică/dzimnastică, gheneratsii/dziniratsii, aghentsii/adzintsii, aghentu/adzentu, orighină/urighină/uridzină, relighii/rilidzii, puizii/puet, judicată/giudicată, spitsial, ufitsial, sirios/siriuzităţi.


Dacă pentru aromânii educaţi în şcolile româneşti prima variantă părea să fie naturală, editorii au înţeles cu timpul că unele neologisme trebuie modificată la preluarea în aromână. S-a început cu derivatele, aşa cum a fost cazul pluralului la substantivele critic, diacritic, al căror plural românesc este critici, diacritici, dar al căror plural aromân este critits, diacritits, deoarece în aromână nu există cuvinte care să se termine la singular cu c şi să aibă pluralul încheiat cu ci, pluralul la masculin fiind ts, iar la feminin fiind tsi. Analog derivatul verbului transport, nu trebui conjugat ca verbul românesc port, ci ca cel aromân portu: mini transportu, el transpoartă (nu transportă), mini transpurtam (nu transportam), transpurtari (nu transportari).


Apoi în timp multe neologisme s-au transformat într-o formă apropiată de ’’caracterul’’ aromânei. Astfel cuvintele poezii, clasic/clasici, serios, succes, derivativă, literă, special, proces, perioadă au devenit în aromână clasic/clasits, sirios, suctses, dirivativă, litiră, spitsial, prutses, pirioadă.


Această problemă a devenit ’’acută’’ pentru editură când a primit trei cărţi pentru transpunere din limba română în limba aromână. Aceste cărţi au fost Locurli a Făntănjilor de T. Mihadaş, transpusă de Ilie Ceara, Golgota-a Farăljei, de N.Tulliu şi Armăna de Petru Vulcan,ambele transpuse de Dina Cuvata. În aceste volume au fost găsite sute de cuvinte din română, fapt ce a determinat pe editori să facă un ’’studiu profund’’, care, deşi neterminat, a fost prezentat la Freiburg.

Studiul a recomandat patru reguli de citire a neologismelor, referitoare la despărţirea în silabe şi accentuarea vocalelor.


Regula I spunea că sunetul o care se găseşte într-o silabă cu accentă, rămâne o,iar când se găseşte într-o vocală fără accent se transformă în u. Această regulă urmează vechile cuvinte aromâne por-tu (accent pe o)/pur-ta-ri (accent a), dor-mu (o)/dur-nji-ri, coc (o)/cu-tsea-ri (a), A-pos-tul (o)/A-pus-tolj (o), mor-tu (o)/mu-rit. Ca urmare avem neologismele: for-mă (accent pe o)/trans-fur-ma-ri (accent pe a), a-cor-du (o)/a-cur-da-ri (a), cun-trol (o)/cun-tru-la-ri (a), doc-tur (o)/duc-tu-ri-i (i). Există şi excepţii în cazul cuvintelor compuse din două cuvinte cu două accente: pro-tu-zbor (o şi o), mo-no-si-la-bă/mo-nu-si-la-bă (o şi a) etc.


Regula 2 spunea că sunetul e care se găseşte într-o silabă accentuată rămâne e, iar când se găseşte într-o silabă fără accent se transformă în i. Această regulă urmează vechile cuvinte aromâne pref-tu (e)/prif-tea-să (a), ve-glju (e)/vi-gljedz (e), ăn-dreg (e)/ăn-dri-dzear-ri (a), grec (e)/gri-cu-man (a). ca urmare a acestei reguli neologismele următoare se scriu astfel: dis-prets (e)/dis-pri-tsu-i-ri (al treilea i), i-xa-min (a), ma-ni-fes-tu (e)/ma-ni-fis-ta-ri (al doilea a), u-fi-tser (e)/u-fi-tsi-ri-mi (al treilea i). Existau şi patru excepţii: când e este la începutul cuvântului avem amândouă variantele cu e şi i; când prefixele di/ni/pri aflate în faţa cuvintelor care încep cu a se transformă în de/ne/p; când cuvintele compuse pot fi considerate ca două cuvinte cu două accente ca internaţional/in-ter-na-tsiu-nal (al doilea a), interbelic/in-ter-be-lic (al doilea e); câteva derivate de la conjugarea verbelor, tratate după regulile de conjugare.


Regula 3 spunea că sunetul gi/ge când este transplantat în limba aromână se transformă în: dzi/dze, când originea cuvântului este latină; ghi/ghe, când originea cuvântului este grecească şi albaneză; rămâne ge/gi când originea cuvântului este turcească. Această regulă urmează vechile cuvinte aromâne dea-dzit (accent pe a), dzi-nu-clju (primul u), dzi-niri (primul i), vîr-ghi-ră (primul i), gea-ba (primul a), gi-lat (a) etc. Ca urmare avem neologismele: a-dzin-tsi-i (primul i)/a-dzen-tu (e), dzes-tu, dzi-ni-ral (a), i-xa-dzi-ra-ri (al doilea a)/e-xa-dzi-ra-ri (al doilea a), i-ma-dzi-ni (a), li-dzen-dă (e)/li-dzin-dar (a), ri-dzim (al doilea i), vi-dzi-tal (a), fi-lulu-ghi-i (al doilea i)/fi-lu-log (o)/fi-lo-lug (o), ghim-na-ziu (a), ghim-nas-ti-că (a), lo-ghi-că (o) etc.


Regula 4 spunea că sunetul ci/ce când este transplantat din limba română în limba aromână: se transformă în tsi/tse cînd originea cuvântului este latină; se transformă în chi/che când originea este grecească sau turcească; rămâne ci când originea cuvântului este turcească sau bulgărească. Această regulă urma cuvintele de origine aromână din dicţionarul lui Tache Papahagi: tsea-pă (accent pe a), tser (e), tsi-ta-ti (a), tsi-ri-mo-nji (o), che-fal (e), chi-li-mi (al doilea i), chif-te (e), chi-mi-ri (al doilea i), ci-bu-chi (u), ceap-căn,cer-gă (e), ciz-mă (i), ci-rac (a). Ca urmare a acestui reguli următoarele neologisme se scriau astfel: tsi-clop (o), ac-sen-tu (e), suc-tses (e), suc-tsi-si-u-ni (al doilea u), bi-tsi-cle-tă (e), cu-mir-tsi-al) (a), dis-tsi-pli-nă (al treilea i),li-tsi-ta-tsi-i (a), ci-tes-cu (e)/ci-ti-tor (o), li-tseu (e)/li-ceu(e), stse-nă (e), gri-tsi-za-ri (a), pri-fa-tsi-ri (a), di-tsi-zi-i (al doilea i), sa-cri-fi-tsiu (al doilea i), spi-tsi-al (a).


La aceste 4 reguli generale editorii au adăugat alte reguli de mai mică suprafaţă. Astfel se schimba j cu gi în cuvinte ca cu-ri-gen-tu (accent pe e)/cu-ri-gedz, giug (u)/ăn-giu-gat (a), mi-ragi (a), pi-i-sa-giu (a)/pi-i-sa-gis-tu (al treilea i), shan-tagi (a)/shan-ta-gedz (e).

Se schimba pi în chi în cuvintele: ăn-chi-li-tsat (a), cu-chi-lă-ri-i (al doilea i), tul-chi-nă (i).

Se schimba fi în hi în cuvintele: hi-or (o)/ăn-hi-u-rat (a), hir-bin-ti (al doilea i).

Se schimba z în dz în cuvintele a-dzi-mă (a),a-dzur (u)/a-dzu-riu (i), a-shi-dza-ri (a), cu-ti-dzan-tsă (a), ni-pri-vi-dzut (u), ni-ti-dzăt , pau-dză (a), ri-ti-dzat (a), vi-dzu-al (a).

Se schimba chi în clji în neologismele trun-clju (primul u), u-cljos (o)/u-clji-lari (a).

Se schimba ghi în glji în neologismul pri-ve-glju (e).

Se schimba i în lji în cuvântul u-mi-ni-lji (al doilea i).

Se schimba ni în nji în cuvintele du-me-nju (e), ge-nju (e)/dze-nju (e).

Se schimba mi în nji în cuvintele mul-tsu-njes-cu (e)/mult-tsu-nji-ri (primul i)/mul-tsu-njit (i), ui-njes-cu (e)/ui-nji-ri (al doilea i).

Se schimba bi în ghi în cuvintele al-ghi-i (a), ab-sur-ghit, mi-croghi (o).

Se schimbă uneori a în ă ca în cuvântul ăn-dă-tu-răm.

 

Editura considera ca dezavantaje în aplicarea acestor regulii necesitatea de a şti pe ce literă cade accentul şi care este originea cuvântului în cauză, precum şi faptul că în multe cazuri cuvintele s-au ’’consacrat’’ într-o anumită formă (general, liceu) şi nu mai urmează aceste reguli. Pe de altă parte se considerau avantaje fidelitatea faţă de ’’caracterul limbii aromâne’’, care se află în ’’subconştientul’’ celui care o cunoaşte bine, şi faptul că se putea reda înţelesul cuvântului, ca de exemplu timpurile prezent/trecut ale verbelor: trans-for-mă/trans-fur-mă,ma-ni-fes-tă/ma-ni-fis-tă, cun-tes-tă/cun-tis-tă, scri-i (primul i)/scri-e (e).


Editorii concluzionau că trebuie aleasă una din următoarele patru alternative:

I.Scrierea şi pronunţarea neologismelor aşa cum sunt ’’adaptate în limba soră română’’, cu mici transformări cerute de declinări şi conjugări. Avantajul era că transplantrea era uşoară, iar dezavantajul că forma românească putea să nu fie deloc în acord cu caracterul aromânei sau să nu urmeze regulile de declinare şi conjugare din aromână.


II. Scrierea neologismelor în forma lor românească şi citirea lor după caracterul limbii aromâne, aşa cum vine ’’ natural’’ pentru cititor.Ca exemplu să scrie Florica şi să se citească Flurica. Avantajul era că transplantarea se făcea uşor, în timp ce dezavantajul era că se abandona principiul fonetic de scriere şi că multe cuvinte nu s-ar fi pronunţat aşa cum se scriau sau că nu s-ar fi pronunţat la fel de toată lumea.


III. Transplantarea neologismelor să se facă după cum o cere caracterul aromânei. Avantajul era fidelitatea faţă de limba aromână şi scrierea fonetică aşa cum se pronunţa, iar dezavantajul anticipat era că ar fi fost mult de lucru şi ar fi existat multe divergenţe de opinii. De exemplu, cuvântul general, folosit tradiţional în această formă, putea fi transformat în ghiniral sau dziniral?


IV. Lăsarea pe seama timpului să cearnă forma în care se vor impune neologismele, editura călăuzindu-se în activitatea sa de regulile menţionate mai sus. Astfel, în cazul cuvântului general putea fi lăsat în această formă în care este cunoscut sau să fie scris gheneral, care nu este mult schimbat. Se poate observa că acest cuvânt este pronunţat jeneral în franceză, general în română,generale în italiană, general în engleză, heneral în spaniolă, gheneral în germană. Ca urmare editura seîntreba de ce aromânii să nu-l pronunţe dziniral, aşa cum pare că o cere aromâna?

 


SURSA:

Vulcan Petru, Armăna, Transpuniri: Dina Cuvata,editura Cartea Aromână, SUA, pp. VII-XII.

Marius Teja

Marius Teja

M-am născut în 1969 în Constanţa, dintr-un tată fărşerot şi o mamă cipană (Nurciu). Am absolvit în 1997 Facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti. Am lucrat în Bucureşti în învăţămîntul preuniversitar şi în presă. În prezent sunt pensionat şi locuiesc în Constanţa.

Website: www.aromanul.ro

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated.
Basic HTML code is allowed.

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required