Aromânul Istorie şi Cultură Aromână

Login Register
Acasa » Site-uri » M » Items filtered by date: August 2011
A+ R A-

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445

Warning: Creating default object from empty value in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/components/com_k2/models/item.php on line 445
Items filtered by date: August 2011

Constantin Colimitra s-a născut la 20 martie 1912 (cf. Atanasie Nasta) în satul fărşerot Pleasa din sudul Albaniei otomane, tatăl său fiind Chendra Colimitra. În prefaţa volumului Mozaic, apărut în 1994 în SUA, scriitorul precizează că are 82 de ani. Criticul Hristu Cândroveanu dă greşit 1910 ca an de naştere.


Pleasa este situată la extremitatea sudică a lacului Prespa, în apropierea râului Devoli, unde se întâlnesc munţii Morava, Gramos şi Tomor. Satul se află într-o zonă în care mai sunt situate localităţile aromâne Moscopoekl, Gramoste, Şipca, Gabrova, Niceaşi Deniscu. Despre impactul regiunii natale, pe care a străbătut-o în copilăriie cu oile şi caravanele,  asupra operei lui C. C., H. C. observa: ''Locuri măreţe, nu numai încîntătoare prin natură, ce i-au sădit şi lui Constantin Colimitra - prin însăşi istoria lor în furtună - sentimente patriotice sublime, ce transpar din belşug în poezia sa.''


C. C.a studiat la şcoala primară din Pleasa şi apoi la gimnaziul la Şcoala Superioară Română din Sărună/Sîrunî (Salonic, Grecia), ambele instituţii de învăţîmânt finanţate de statul român.


În 1928 a venit în România cu familia şi majoritatea locuitorilor satului. Aici a urmat liceul din Silistra, judeţul Durostor (Cadrilater) şi a freeventat, fără a absolvi, cursurile Academiei de Înalte Studii Comerciale.


Fiul său Andrei a emigrat în SUA în 1969, unde a fost urmat de C. C. în 1977. A încetat din viaţă în America în 2001.


În 1982 a publicat în SUA volumul Primveri cu soare (Primîveri cu soare), în prefaţa căruia îlşi face o autoprezentare.

În antologia publicată de H. C. şi Kira Iorgoveanu în1985 i-au fost selectate opt poezii din volumul american, cu transpuneri în româneşte de K. I.: Eraţi (Eraţi), Limba (Limba), Pistusesc (Cred), Şaptili oahti (Cele şapte coline), Vatră astimsă (Vatra pustie), Cînta un picurar (Cînta un păcurar), Stai drept! (Stai drept!) şi Eminescu, frate (Eminescu, frate).

În antologia publicată de A. N. în acelaşi an, i-au fost selectate nouă poezii: pe lângă Eminescu, frate, Stau şaptili oahti / Şaptili oahtii, Stai drept şi Cînta un picurar  , au mai fost incluse Stă paplu tu cohiu, Laclu mari, Nilioara, S-tind pădzili chilimuri, şi Cărvanea.

În anul următor publică în SUA monosgrafia Fărşeroţii.

Poeziile Stai drept şi Eraţi sunt postate pe saiturile ''Karavahos'' şi ''Giony''.


Saitul ''Aromanii'' îl include în categoria poeţilor aromâni moderni.


În ceea ce priveşte limba utilizată în creaţiile sale lirice, C. C. recomandă excluderea lexicului străin din aromână, cum ar fi grecescul caimo, tradus de H. C. cu mai multe sensuri prin ''dor, suferinţă, durere, frumuseţe fără pereche, care te face să pătimeşti cumplit''. În acest sens, H. C. îl caracterizează ca un ''poet pînă în măduva oaselor'', care dă lecţii altora, deşi el însusşi foloseşte ''străinisme'', cum ar fi pistusesc în loc de cred. Mai mult chiar, aceste prezumţii îl integrează pe deplin în lumea poeţilor, ''care nu pot să nu fie orgolioşi, şi naivi (uneori9, cum este şi Constantin Colimitra''.


Poezia sa este caracterizată de H. C. ca fiind ''copleşitoarea obsesie a unei lumi care a fost'' (subl. ed.), realizată, comparativ cu alţi poeţi aromâni, ''cu atîta ruinător caimo''. Mai mult, lumea liricii lui C. C. este ''o lume ce nu poate să moară, un univers aşadar agonizînd în perpetuitate în sufletul şi inima şi conştiinţa autorului''. H. C. concluziona astfel: ''El este bolnav de doruri-de-acasă de care nu se va vindeca niciodată, pentru că de asemenea doruri nu se vindecă, se moare cu ele. De aceea, poemele lui îmi par un plîns neîntrerupt, un bocet fără sfîrşit printre ruine. Ce ciudat însă: ruinele necontenit plînse, deplînse - par a învia, reînvia în versurile lui Constantin Colimitra, care ştie a melancoliza existenţial, sfîşietor existenţial! Aceste obsesionale stări din poezia lui, inculcate cititorului, sînt semnul neîndoielnic al harului scriitoricesc de excepţie, chiar dacă, acesta, mai mult nativ decît strunjit cumva prin cultură.''

 

Poetul aromân Atanasie Nasta i-a inclus înatologia sa lirică din 1985 nouă poezii: Eminescu, frate (Eminescu, frate), S-tind pădzili chilimuri, Cărvanea, Stau şaptili oahti, Stai drept (Stai drept), Stă paplu tu cohiu (Stă bunicul în ungherul casei), Laclu. A.N. îl considera pe C. C. ca ''darul fărşerotesc al iliriei străbune'', alături de Vasile Muşi şi Nicolae Babu. A. N. observa că poezia sa şi transpunerile din Eminescu dezvăluie ''un talent viguros în expresie, adînc în meditaţie''. Poeziile de ''o perfectă formă clasică'' sunt străbătute ''melodios'' de ''ecoul orfeic'' în pasteluri montane ''bucolice'', deoarece C.C. a purtat cu sine ‘’imaginea şi nostalgia’’ peregrinărilor cu turmele şi caravanele pe drumurile Balcanilor.. Pe de altă parte, adaptarea motivului mioritic în aromână relevă posibilităţile sale creatoare de inspiraţie populară.

 

 

SURSE

Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Buucreşti, 1985, pp. 367-368, 482.

Atanasie Nasta (editor), Ecou de cîntec aromânesc, Litera, Bucureşti, 1985, p. 66.

Constantin Colimitra, Primveri cu soare, regia Andrei Colimitra, Bridgeport, SUA.

Constantin Colimitra, Fărşeroţii. Monografie, regia Andrei Colimitra, SUA, 1986.

***, Literatura, ''Aromanii'', http://www.aromanii.ro/arte/literatura.html

În 1985 Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu publicau Un veac de poezie aromână, antologie în care au inclus şapte poezii ale lui Teohar Mihadaş (1918-1996), cu transpuneri în română de H. C.

 

Cale-ambar (Drum bun)

Mi duş tu munte,
S-nji aflu punte -
Ta s-trec didinde,
Tu Analta Mirinde!

(M-am dus în munte,

Să dau de-o punte -

Să trec de-acie

În Marea Chindie!)


 

Naparti s-trec,
Tu soare s-mi-anec;
Tu-a soarelui apă, -
Cu hare s-mi-adapâ!

(Să trec prin vad,

În soare să cad,

În sfintele-i ape, -

Cari să m-adape!)

 

 

Cîntic di sărmănitsă (Cîntec de leagăn)

Aide, hil'ilu-nji ali dade,

Dorni tu geaeili di flori!

S'ni acreşti, s-ni prucupseşti

Tr-a ta fară, nil'i di ori!

(Haide, hai, feciorule,

Nani, tu - odorule,

Creşte-mi mare, ca din apă,

Neamul de obidă-l scapă!)

 

Daşlu-a meu, daşlu-ali mumă,
Bană-ţ ded ş-cu hare numă, -
Du-le tine pîn-l-Aţel
Ţi sta naparte di ţer,
Floare albâ cu anel!

(Dragul meu cel drag pe lume,

Ţi-am dat viaţă, ţi-am dat nume, -

Tu le nalţă pîn' la Cel

Ce stă dincolo de cer,

Floare dalbă de inel!)

 

 

Căntic di vreari (Cîntec de dragoste)

 

-  Dzî-nji, muşeată, tine -
Ocl'i cundil'eaţă,
Tră ţe tindiline
Lăcrini ai pi faţă?

(- Flloare-sunătoare,

Cu ochi de atlaz,

De ce-ţi curg şiroaie

Lacrimi, pe obraz?)

 

Pi cari tine-aştepţă -
Di nu vrei s-nă l'iiai,
Şi-ahănţ gioni alepţă
Di-ună parte l'i-dai?

(Pe cine iubeşti -

De-i dai deoparte

Pe cîţi i-întîlneşti,

Cine ne desparte?)

 

- Eu, gione-giuneale -
Alt aştept, nişane,
Amărtiile-a meale...
Un gione dit xeane!

(- Fecior, măi fecior,

Ştiu eu pentru cine

Mă macină dor...

Şi el nu mai vine!)

 

Ca s-nu vină mîne -
Va s-vină pîimăne...
Dorlu va lu-avină,
Aghonea va vină!

(De nu vine mîine,

Veni-va poimîine...

A să-l poarte dorul

Şi-a veni, feciorul!)

 

Dorlui va-l'ii da-arugă,
La mine va s-fugă,
Pi vimtu ş-pi ploaie,
Pi Amarea Laie,
Pi niori ş-neauă,
Ninga vrearea meauă,
Pi soare ş-pi steale,
La neatile-a meale!

(Dorul l-o împunge,

La mine-a ajunge,

Pe vînt şi pe ploaie -

Peste Amarea Laie*,

Pe nor şi pe nea,

La dragostea mea,

Pe beznă, lumină,

Şi tot o să vină!)

*Amarea Laie - Marea Neagră

 

 

Afrnăsiri (Vedenii)

Purtam cupiile tu arniu,

Cu greale neguri piste noi.

Cînil'i alătrau - cătră nu ştiu

Ţi-azlape azvarna după oi...

(Urcam cu turma spre iernat,

Cu grele neguri peste noi.

Lătrau dulăii nceurmat

După jivinele-strigoi...)

 

Tu pădz ş-păduri - ca tu grăpnii,

Ca prfeţ - bureţl'i acrescu -

Di-n dzeană, di Carailii,

Pînă tu Vucufescu!

(În pajişti, codri - ca la denii,

Ciuperci - cît popii, rotofei,

De sus de la Carailenii

Pînă-n moşie-aci, la ei!)

 

Mi-acăţă frica, ţi si-allna,

Dit laia iadlui moară!

Zghilii atumţea di handa:

''O, lai Stamuli, Stamuli -

Aurlă vîrnă oară!''

(Ce frică m-a cuprins urcînd

Ca dintr-o gură de infern!

Şi cum m-am pomenit ţipînd:

''Stamuli - hăi,

Ci urlă, măi!)

 

 

Remember (Remember)

 

Ţerlu di altoară -

Di soarle ţi-arsare ancinsu!

Vrearea-ni atumţea

Bate tu loc - mută cămbană

Tu florle dit agru

Ardu neastinse cîndil'e,

Dit altă 'nă bană...

Aclo,

Aclo - pi dzenile aţeale

Adrai mine-atumţea prota mărtie...

Aduţerea aminte - di steale

Ş-di lăcrini easte, furtie.

(Bolta de atunci -

De soarele zbucnind încinsă!

Dragostea-mi veche -

Şi-acum e clopote, cumva...

în flori de cîmp,

Tot candele de altcândva...

Acolo, sus,

Pe măgurile acele

Trăii întîiul meu păcat...

Povara mea de lacrimi şi de stele,

Remember neîncetat.)

 

 

Măghistra (Măiastra)

 

Ună măghiastră dit Cl'mări,

Lucrînda cu daraclu -

Amăghi ni-adră, şi-am maş cripări, -

Ş-cu tastrulu ş-cu saclu!

(De prin Cl'imări, o vrăjitoare,

Soră cu dracul,

Îmi face într-una

Urgii - cu sacul!)

 

Tr-aestă trag eu maş fîrmaţe -

Ş-ca grindina chiderle,

Tr-aţea duşmanili'i-ni sunt soaţe

Grochi cu năpărţit, serile!

(Şi-mi cad aşa pe cap

Necazuri, fel şi chip,

Şi duşmani veninoşi!

Cum să mi-i ţip!...)

 

Scoală-ni-ti mumă di tu loc,

Cărbuni tu phiat s-astindză,

Arde-ni amăghile lăi tu foc,

Dizleagă-mi dit chindză!

(Scoală-te mamă, din moarte,

Stinge pe tavă cărbuni,

Arde tu vrăjile toate,

Fă-le tăciuni!)

 

Si creaplă draclu, s-creapă ş-ea,

Măghistra, măscăronea,

S-ancalic murgul făr di şea,

S-azboir di aua avonea...

(Alungă-l pe drac. şi pe ea -

Măiastra nebună,

Să mă avînt călare pe murg,

Că nu e a bună...)

 

 

Tu chipită (Pe culme)

 

Singur - la Toacă

Ţerlu disupră ni-easte curună

Di steale-plătite,

Tu mese cu lună...

(Singur - la Toacă,

Cerul deasupră-mi cunună,

Cunună de stele,

La mijloc cu lună...)

 

Apile-nghios, di-avărliga -

Zghilescu handa,

Cum după  hil'i-a lor miorţă,

Mumîni dipiră...

(Apele toate în jur

Urlă-n zăpor,

Ca o mumă-ngropînd

Un fecior.)

 

Singur - la Toacă, sum lună:

Munţăl'i tu mine s-aliină -

I eu mi fac ună

Cu laila-lă cheatră ş-arină?

(Singur, pe culme:

Munţii se urcă în mine,

Ori eu mă topesc

În steiuri alpine?)

 


SURSA

Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editor), Un veac de antologie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pp. 423-426.


Teohar Mihadaş s-a născut la 9 noiembrie 1918 în comuna Turia din Grecia.


Turia este situată într-un grup compact de aşezări aromâneşti din munţii Pindului, la egală distanţă de centrele culturale Grebena şi Aminciu (Meşovo).


T.M. este fiul Vasilenei, născută Cunduiani, şi al păstorului Mitri (Dumitru) Mihadaş.


Şcoala primară o face în comuna natală, iar cele patru clase gimnaziale la liceul din Grebena (1932-1935), instituţii de învăţământ finanţate de statul român.


În 1935 vine în România, unde urmează liceul la ''Timotei Cipariu'' în orăşelul Dumbrăveni, de pe Tîrnava Mare şi îşi ia bacalaureatul la Blaj în 1939. Ajunge în Ardeal întâmplător, ca urmare a birocraţiei de la Ministerul Învăţământului, deşi ar fi dorit să studieze în Bucureşti.


Ca poet a debutat în 1938 la „Universul literar" şi mai publică în „Gândul nostru". În 1941 îi apare prima carte, Ortodoxie păgână, despre care saitul ''Crispedia'' susţine că '' e cartea unui poet trecut prin şcoala lui Blaga, Barbu şi Arghez''i . Îşi ia licenţa în Drept (H. C.) sau la Litere şi filosofie (''Crsipedia'') în capitală, în 1943.


Urmează în acelaşian Şcoala de Ofiţeri de Rezervă de la Bacău, participând la campania împotriva Germaniei hitleriste.


După întoarcerea de pe front este numit referent de presă la Departamentul Naţionalităţilor (1944-1945), motiv de acuzaţii ulterioare din partea autorităţilor comuniste.


Revine în Ardeal ca profesor de limbile română şi franceză la Bistriţa (1945-1947), apoi de română şi latină la Năsăud (1947-1948).


Este suspectat pentru activitate de subminare a regimului, arestat şi închis în primăvara lui 1949 la Bistriţa. Eliberat, trece printr-o grea perioadă de „reintegrare socială", încercarea de a-şi relua locul în învăţământ (trei luni, în 1956) fiind sortită eşecului, din cauza revoluţiei anticomuniste din Ungaria şi este din nou suspectat. Va fi nevoit să lucreze ca muncitor sezonier, culegător de fructe de pădure, săpător de fântâni, ajutor de tâmplar, paznic, şef de coloană auto, manipulant de mărfuri, om de serviciu etc., ocupaţii pe care le continuă şi după stabilirea sa la Cluj, în 1961.


Abia în 1964 este primit ca secretar literar la Teatrul Naţional din Cluj, iar din 1970 până în 1973, când se pensionează, va face parte din redacţia revistei „Steaua". După o lungă perioadă de interdicţie a semnăturii, revine în presa literară, colaborând mai ales la presa clujeană: „Steaua" şi „Tribuna". Volumul Elegii din 1975 a câştigat premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj.


După decembrie 1989 intră în primele structuri democratice ale Clujului, rămânând până în ultimele clipe un apărător al democraţiei. Este primit în redacţia revistei „Atlas. Clujul cultural", .şi colaborează la „Clujul liber"şi „Nu".


Locurile în care atrăit vor fi prezente în poeziile sale. Astfel, tumultoasa apă a Bistriţei de lângă Grebena o va evoca în Tărâmul izvoarelor, iar anii de liceu de la Dumbrăveni în Frumoasa risipă, ambele poezii fiind scrise în româneşte.

Tot în româneşte vor apărea vplumele de versuri Ţărâna serilor, Reminescenţe, Trecerea pragurilor, Elegii şi În lumina înserării. Scriitorul aromân Hristu Cândroveanu aprecia că T. M. ocupă ''un loc inconfundabil în lirica românească de după război, bucurîndu-se de preţuirea unanimă a criticii noastre literare'' şi că T. M. este ''cel mai de seamă poet pe care l-a dat lliteraturii române frîntura noastră de neam sud-dunăreană''.


Despre lirica aromână a poetului, acelaşi H. C. consideră că aparţine ''unei spiritualităţi de mistere ancestrale şi de neliniştitoare premoniţiii ce ne-au păstrat fiinţa naţională distinctă''. Aceste poezii, în care autorul ''cîntă şi suferă, plînge şi se bucură'', sunt ''mărturie a unei limbi de prospeţime şi vigoare totodată, revelată în metafore de o mare frumuseţe şi profunzime''. Numai după ''stăruitoare insistenţe'' ale lui H. C. şi Kira Iorgoveanu, T. M. a acceptat să le pună la dispoziţie, ''cu ''atâta zgîrcenie'', şapte din numeroasele sale poeme în aromână pentru antologia publicată de ei: Cale-ambar (Drum bun), Afirnăsiri (Vedenii), Remember, Cîntic di sărmăniţă (Cîntec de leagăn), Cîntic di vreare (Cîntec de dragoste), Măghistra (Măiastra) şi Tu Chipită (Pe culme).


Saitul ''Crispedia'' caracterizează astfel opera poetului: ''Exponent al unei comunităţi străvechi din Munţii Pindului, Mihadaş poartă încrustată în efigia sa nobleţea şi puterea de rezistenţă a strămoşilor săi viforoşi. O lume solemnă şi gravă, ocrotită de zeii locului domină confesiunea poetului, care se simte chemat, ca altădată Orfeu, să oficieze un cult al cuvântului ca pe un ritual cu virtuţi sacerdotale: . O protoistorie fabuloasă, aşezată sub semnul unor zeităţi antice, purtătoare de puritate şi de har, îi populează încă de la debut lirica, aflată în prelungirea lirismului gândirist.''

Volumul Frumoasa risipă are ca temă anii de elev şi student la Dumbrăveni şi Bucureşti, precum şi perioada de profesorat la Bistriţa şi Năsăud, marcată de ofensiva proletcultismului şi a stalinizării. Aceleaşi din urmă aspecte sunt evocate de romanul În colţ lângă fereastră, în care autorul îşi exprimă speranţa ''într-un fel de justiţie divină a istoriei'', conform ''Crispedia''.

Pe muntele Ebal, Steaua câinelui şi Străinul de la miezul nopţii, sunt dedicate perioadei cele mai zbuciumate - detenţia şi trecerea prin închisorile morţii de la Aiud, Canalul Dunăre - Marea Neagră, Mărgineni şi Piteşti, De asemenea, Steaua câinelui este romanul fostului deţinut politic în detenţia mai largă a „lagărului socialist", cu umilinţele la care este supus de politrucii regimului, care îl tratează ca pe un lepros, refuzându-i şi dreptul la muncă. Un episod important pentru istoria literară este relaţia sa cu poetul Constant Tonegaru, implicat fără voia sa în arestarea lui T. M., din cauza faptului că regimul a considerat realitatea poezia de ficţiune Pistolul lui Werther. ''Crispedia'' apreciază că ''Literatura gulagului şi a detenţiei îşi găseşte în memo­rialistica lui Mihadaş o reuşită de excepţie''.


în ceea ce priveşte personalitatea sa, H. C. îl caracteriza ca ''o apariţie insolaită, impunătoare şi pitorească în acelaşi timp, cuceritor prin farmecul volubilităţii lui, afectuos şi prietenos cu toată lumea şi îndeosebi cu tinerii, pe care îi cultivă cu generoziitate''. Acest ultim aspect, editorul îl explica prin faptul că ''tînăr a rămas el însuşi, în ciuda anilor-tăvălug ce au trecut peste sine.'' Amintirile din munţii Pind, revigorate de călătoriile în munţii Apuseni,''îi mai săgetează inima şi acum, adumbrindu-i, cînd şi le împărtăşeşte, ochii cu luciri de oţel, peste care tronează, ca o streaşină de pădure, sprâncenele lui stufoase şi asprite de vreme''.

Astăzi, în Cluj-Napoca, un cenaclu litearar îi poartă numele lui T. M.

 

SURSE:

Hristu Cândroveanu şi Kira iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pp. 421-422.

***, Teohar Mihadaş. ''Crispedia'', http://www.crispedia.ro/Teohar_Mihadas

Ortodoxie păgână, Bucureşti, 1941;

Ţărâna serilor, Bucureşti, 1967;

Tărâmul izvoarelor, Bucureşti, 1968;

Reminiscenţe, Bucureşti, 1969;

Trecerea pragurilor, Bucureşti, 1972;

Elegii, Bucureşti, 1975;

Nimburi, Cluj Napoca, 1977;

Pâinile punerii nainte, Iaşi, 1979;

Frumoasa risipă, Cluj Napoca, 1980;

În lumina înserării, Bucureşti, 1982;

Înstelatele oglinzi, Cluj Napoca, 1984;

Înaltele acele vremi, Cluj Napoca, 1987;

Orfica tăcere, Cluj Napoca, 1988;

Pe muntele Ebal, Cluj Napoca, 1990;

Steaua câinelui, Cluj Napoca, 1991;

Pinii de pe Golna, Cluj Napoca, 1993;

Crepuscularele vitralii, Cluj Napoca, 1993;

Chemări spre nicăieri şi niciodată. Poezii 1985-1995, Bucureşti, 1996;

Străinul de la miezul nopţii, Cluj Napoca, 1996;

Catrene, Cluj Napoca, 1999;

În colţ lângă fereastră, Cluj Napoca, 2000.

Alex Ştefănescu, ''Memoria'', http://www.memoria.ro/?location=view_article&id=984

 

În 1985 Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu publicau Un veac de poezie aromână, în care au inclus nouă poezii de Zicu A. Araia (1877-1948), transpuse în româneşte de K. I. (6) şi H. C. (3).

 

Calea (Calea)

Ascăpăm di iarna greauă,
Sus tu munţ nu-armase neauă;
Cresc lilice, tindilina,
Es armânil'i Samarina.

(Ne-am înseninat pe frunţi,

Neaua s-a ascuns în munţi.

Din nou florile, sulfina -

Potopiră Samarina!)


Ncarcâ casili pri cărvane,
Cal'i tuţ imnă rivane,
Un spri un, - ti l'ea haraua
Mor cu el'i tută duneaua.

(Iarăşi am împachetat,

Iar pe cal, în pas săltat -

Caravană în şirag,

Doamne, cît îmi e de drag!)

Cilnicadzl'i trag năinte
Si-află loc muşeat, cum prinde,
Tra s-nu-l'i află vîrnu-arău
Pristi noaptea-al Dumnidzău.

(Şi tot vorbă, şi taifas,

Pînă la ultimul popas -

Bine-ales de gospodarii,

La fereală de tîlhari.)

Di pri cal'i dipun hîrăile,
Ia, că ndreapsiră ş-purăvile.
Soarile-ascăpită; si-aproache,
Tută lumea-i tu cunache.

(Taca-paca, taca-pac1...

Se înalţă ş-un conac -

Corturi tainice, să ţină,

Pentru somn, pentru hodină.)

Featile cu bucla-n mînă
S-duc s-l'ea apă la fîntînă,
S-duc bârbaţ şi s-duc ficiori
S-mulgă oili plicători.

(Fete şi femei dau zor

După apă, la izvor.

Oile, la cîte-o strungă -

Merg bărbaţii să le mulgă.)

Tuţ durniră. Easte noapte.
Maşi un cloput di oi bate.
Poate domnu-su li-adună
S-doarmă tute dipriună.

(Ş-apoi noapte. Nici un şopot.

Cînd şi cînd - cîte un clopot,

Hăt departe, mai răsună:

Vreun păstoir turma şi-adună...)

Cărvănarl'i gresc dadoara,
Trî ncărcare vine oara.
Ncarcă cal'i tuţ ca ieri,
Gionl'i-armâni fîrâ ghideri!

(Mame, taţi, fete, feciori -

Toţi visează pînă-n zori,

Cînd e duhul nopţii-nvins!

Gata! Iar la drumul întins...)

El'i tut fug 'nă sîptâmînă,
Gioni cu feati s-ţîn di mînă,
Calea tută imnă ş-cîntă,
Canda-i Paşte, canda-i numtă...

(Şi aşa, cu săptămîna,

Haida-haida, lume,-ntruna,

Fără of şi vai , prin munţi,

Ca-n petreceri, ca la nunţi...)

Cum di mira nu n-alasă
S-neardzim tu loc-nă acasă,
Tra s-bînăm ca tuţ armânli'i,
S-murim ş-noi ca tuţ pîpînl'i?

(Ehei, vreme de poveşti,

Fuşi aievea?...Unde eşti?

De te-ai îndura de noi,

Să faci drumul înapoi!)

 

 

Toamna-n Pind (Toamna-n Pind)


Pîrjilit di vearã-i loclu.
Nu vedzã iarbã, maşi chingheri;
Zboarã frîndzîli di meri;
Pisti nîse-arucã brumã
Lundzi seri.

(Pustiit arată plaiul!!

Doar ciulini. Şi eii - stingheri;

Pică frunzele din meri,

Poleite şi brumate

Seri de seri.)

Seaţirã dimneaţa vimtul.
Nu poţ s-vedz afoarã om.
Niţi-
un puil'iu nu vedz pri pom;
Maşi fîntînle ţe-abureadzã
Cînd az
vom.

(Vîntul şuieră tăios.

Stăm prin case - numai gînd.

Păsări?... Au plecat pe rînd;

Iar fîntîniler-aburesc,

Izvorînd.)

Negura pri munţ s-priimnă,
Ţerlu-i
pestru di niori;
Soarile
slab lu-arupusudori
Pîn' s-dizgl'eaţã gl'eţlu marmar
Di la mori.

(Negura coboară-n văi,

Cerul e cîrpit cu nori;

Soarele - îl trec sudori,

Parcă-ar sta şi el să-ngheţe

Uneori.)

Vini toamna. Nu s-ma şeade.
Fug armãnil'i tuţ tu-arniu.
Şeade
muntile irniu,
Maşi cu cionile ţe caftã

Neauă-anghiu.

(Toamna-i pe sfîrşit. Păstorii -

Vin la şes, pentru iernat;

Munţii prea s-au încruntat,

Prevestind omături grele

De îndat'.)

Vini,-agiumse ş-nîsă, neaua,
Hil'ea brumãl'ei şi-al vimt;
Ea va ngroapã lailu Pind,
Ca un mort - aclo s-l'i hibã - 
Tru murmint...

(Poate mîine chiar, va ninge

Potopind şi troienind,

Şi-o să-ngroape-ntregul Pind

Ca pe-un mort, sub o hlamidă

De argint...)

 

 

Dor şi jale (Dor şi jale)

Pri ţer, la noi, tu lăi niori
Az soarle
si-ascunde,
inima s-bate-arău
Ca mal bătut di unde.

Pe cer, la noi, în negri nori

Azi soarele se-ascunde...

Şi inima ne este azi

Ca ţărm bătut de unde.)


Prit munţ si-aştearnă negura
Ş-pri-arîurlie cu spume,
Ş-pri-a nostru
suflit sîndzinat
Virinlu-amar s-dipune.

(Se-aşterne negura pe munţii

Pe rîuri înspumate,

Durerea-amară se coboară

Pe suflete-ntristate.)


Un puil'iu
nu cîntă cum cînta
Ş-birbil'ilu-
n plaiu nu bate,
muma-armase făr' di hil'iu
Ş-că sora-i
făr' di fratie

(Pivighetoarea-n plaii tăcu -

Să cînte nu mai poate;

Căci mama este fără fiu

Şi sora fără frate.)

 

Tacute-s dzenile di fluieri,
Ca-n noapte ntunicată,
feata-armase oarfănă
Ş-ficiorlu
făr' di tată.

(Colinele-s pustii de cînt

Ca-n noaptea-ntunecată.

Căci fata singură-a rămas,

Copilul fără tată.)

 

Fîntînile maşi ţi murmură
Ş-vîzesc
di vimt tuţ ponil'i
Di lăcrinile-a niveastilor
Care ş-chirdură gionil'i.

(Izvoare doar mai murmură,

Se pleacă pomii-n vînt,

De lacrima nevestelor

L-all soţilor mormînt.)

 

L'i-avea cl'imată patria
Si s-ducă si si-alumtă.
Şi s-dusiră
tuţ hărioşi,
Cîntînda
ca la numtă.

(Căci patria-i chemase-atunci

Să intre-n greaua luptă

Şi au plecat toţi bucuroşi

Cîntînd ca la o nuntă.)


Diparte,-aclo
iu soarile da,
Tu sinurile duşmane,
Ş-tră
albă -albastră flambură
Cădzură
tuţ curbane.
(Şi unde soarele răsare

Peste duşman pămînt

Pentru al neamului stindard

Toţi şi-au găsit mormînt.)

 

Voi steale, cari dislăchiţ

Din ţer în nopţ sirine

Ş-tu lumea-a suflitlor nirdzet

Ca chicutie di-asime.

(Voi stelelor, ce lunecaţi

Pe cerul -mărgărint

Şi-n lumea sufletelor mergeţi

Ca picurii de-argint,)


Spuneţ un zbor la-a noştri morţ:
flambura albastră
Mutreaşte cu-ocl'iu multu-
arău
Pri dulţea limbă-a noastră.

(Voi morţilor le spuneţi doar:

Cinstire peste fire!

Căci s-au jertfit pentru-al lor neam

Şi-a limbii lor cinstire!)

 

 

SURSA:

Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pp. 178-191.


Zicu A. Araia s-a născut la 1 iulie 1877 (H. C.) sau 1 augiust 1877 (saitul ''Crispedia''), în comuna aromânească Samarina din munţii Pindului, cea mai înaltă aşezare din Balcani.


Urmează şcoala primară din comuna natală, gimnaziul din Ianiuna pînă în 1894 şi liceul din Bitolia, tioate insituţii de învăţământ finanţate de statul român în Macedonia otomană. În 1897 vine în România, unde în 1898 începe Facultatea de Litere din Bucureşti, pe care o abandonează din cauza problemelor financiare. Devine bursier la Şcoala Superioară de Agricultură din capitala României, dar nu o termină.


Revine în Macedonia în 1900, în funcţia de inspector (H. C. ) sau institutor (saitul ''Crispedia'') în Aminciu (Meţovo) şi apoi la Pretori. Ulterior va funcţiona ca institutor-director în Samarina şi institutor la Vlahulani. Din 1924 are o catedră la liceul din Grebena În această parte a vieţii a cutreierat numneroasele aşezări aromâneşti din Pind.


Se stinge din viaţă în Macedonia în 1948 (H. C.) sau 1949 (saitul ''Căntitsi shi poezii armâneshti'') sau în 1945 (saitul ''Crispedia'').


Este singurul scriitor aromân care s-a întors în Macedonia.


Saitul ''Aromanii'' îl include în categora poeţilor clasici aromâni.


A colaborat la revistele aromâneşti din România şi din Balcani: „Lumina" (liceul din Grebena), „Calendarul aromânesc", „Lilicea Pindului", „Flambura", „Peninsula Balcanică", „Almanahul aromânesc «Frăţia»", „Revista aromânească", o altă „Lumină" (1936-1937), precum şi în „Dimândarea", „organ de luptă românească".


Poeziile sale au apărut pentru prima dată după cum urmează: Fudzi haraua di la noi (dedicată lui Tache Papahagi), Calea şi Toamna-n Pind în Antologia aromânească a lui Tache Papahagi (1922); Armânescul sîndză strigă şi Mailu şi Pindul în Almanaul aromânesc. Frăţil'ea (1928); Dor şi jale şi Nă cunache al Hagigogă în ''Peninsula Balcanică'' (1926 şi 1924); Vanghiliţa şi Samarina în ''Lumina'' (1907). Toate aceste poezii au fost publicate şi în 1985, în antologia lui Hrsitu Cândroevanu şi Kira Iorgoveanu, având ataşate transpuneri româneşti ale celor doi editori şi o biografie redactată de H. C.


T. P. îl va publica şi în 1932, în volumul Poeţii Z. A. Araia şi Tache Caciona. Este inclus şi Antologie lirică ariomână, publicată în 1975. În 1993 editura Cartea Aromână din SUA îi publică volumul Fudzi haraua di la noi.


Poeziile Calea şi Toamna-n pind (fişier audio) au fost postate pe saitul 'Căntitsi shi poezii armâneshti'', iar cea de-a doua şi pe saitul ''Giony''.


Tematica păstorească, observată la faţa locului, este reprezentată de poeziile: Toamna-n Pind (caracterizat de H. C. ca ''un pastel viu, trăit parcă şi de cititor, în timp ce-l parcurge''), Calea (caracterizată de H. C. ca ''o spendidă Transhumanţă de fapt poate chiar scrisă sub influenţa lui D. Bolintineanu, desigur, cu mult mai mult simţ al realului decît acesta'') şi Nă cunache-al Hagigogă.

Acelaşi H. C. apreciază că în aceste poezii, precum şi în Fudzi haraua di la noi şi Mailu şi Pindul , Z.A.A. ''este de o specificitate de-a dreptul desăvîrşită, pe care doar Nuşi Tulliu a mai realizat-o, cu o voce lirică mai plină şi mai profundă, e adevărat''. În unele versuri ale sale, Z. A. A. ''pare a scrie cu penelul pe pînză, pictînd peisaje aromâneşti recognoscibile''. dovedind ''migală artistică, la îndemîna numai a celui ce, dinclo de talent, este şi un perfect cunoscător al lumii explorate de el''.


T. P. susţinea că poetul ''rămîne şi mai aproape de inspiraţia modestă şi neafectată a poporului''. Această afrimaţie, destinată în a reduce proproţiile poetului faţă de N. T. şi George Murnu, este considerată ''nedreaptă'' de H. C. Acesta chiar remarcă faptul că inspiraţia poporului a produs creaţii valoroase: ''caracterul folcoric al unei literaturi - şi este şi cazul celei aromâneşti - nu înseamnă servitute, nici mimetism, ci implinire şi vitaliitate.'' Este dat ca exemplu din literatura română celebrul Luceafărul lui Eminescu.


Saitul ''Crispedia'' îl caracterizează astfel: ''În dispoziţie elegiacă, melancolia găsindu-şi un spaţiu de rezonanţă în decorul autumnal, samarineanul cântă de , atent la ritmuri şi chiar la muzicalitatea rostirii. Îşi împărtăşeşte mâhnirile, iar alteori revolta, în versuri ce mărturisesc hotărât influenţa lui G. Coşbuc (...) Creionând, cu stângăcii şi asperităţi, pasteluri în care încearcă să dea contur unor crâmpeie senine, idilice din viaţa păstorească, punând, răzleţ, câte un accent satiric, Araia nu uită nici o clipă că . Biruindu-şi de­primarea, el îşi aspreşte glasul, vrând să se exprime cât mai energic, mai răspicat. Numai că, temperamental, gesticulaţia combativă nu i se prea potriveşte. Samarineanul rămâne un poet strict dialectal.''


H. C. consideră că poetul traduce ''admirabil'' din poezia lui G. Coşbuc, realizînd ''echivalenţe artistice uimitoare'' după Nunta Zamfirei, Moartea lui Fulger şi El Zorab.

De asemenea, probează prin traduceri ''exxpresivitatea nelimitată a graiului în care scria'', cum ar fi Enoh Arden de Alfred lord Tennyson, cîntăreţ aristocrat al epocii victoriene a Marii Britanii.


Numele poetului  a fost dat unei colecţii a editurii Unia ti cultură-a armânjlor dit machidunii din capitala Republicii Macedonia, Skopje.

 

SURSE:

Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pp. 176-177

Hristu Cândroveanu (editor), Antologie lirică aromână, UVPA, Bucureşti, 1975.

***, *Aromanii'', http://www.aromanii.ro/arte/literatura.html

Tache Papahagi, Antologie aromânească, Bucureşti, 1922, pp. 155-158.

''Peninsula Balcanică'', II/1924, pp 110-111.

''Peninsula Balcanică'', IV/1926, p. 53.

''Luminiţa'', V/1907, pp. 184, 224.

Almanahul Aromânesc. Frăţil'ea, 1928, pp. 110-111, 113-115.

Alfred Tennyson, Enoh Arden, traducere Z.A.A., Monastir (Bitolia), 1911

Zicu A. Araia, Fudzi haraua di la noi, editura Cartea Aromână, SUA, 1993.

Florin Fafier,l, ''Convorbiri literare'', decembrie 2003, http://convorbiri-literare.dntis.ro/FAIFERdec3.html

http://toread.bjbraila.ro/opac/bibliographic_view/121202;jsessionid=3BADBF6BC40E480C82E8C249059B4761


În 1985 Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu publicau antologia Un veac de poezie aromână, în care au incluzs şapte poezii ale lui George Perdichi (1913-1957), transpuse în româneşte de K. I.


După cumu s-veadi (După cum se vede)

După cumu s-veadi,
Vruta u chirui;
Inima ş-u deadi
Cari ştii a cui.
(După cum se vede,
Draga o pierdui,
Inima şi-a dat-o
Cine ştie cui.)

Eri, mi-aflai cu nîsă,
'N calea mea işi,
Zbor nu ni-ari dzîsă,
Poati s-mi-agîrşi.
(Ieri am întâlnit-o
Chiar pe drum, în sat,
Dar nimic nu-mi zise,
Poate m-a uitat.)

Cu-a l'ei dulţe zboară
Ea mi disnirda;
M'necă ''bună seară''
Tora s-nu-ni ma da!
(Cu dulcele-i grai
Cum mă dezmierda!
Azi nici ''seară bună''
Nu mai vrea să-mi dea.)

Canda di vîr oară
Nu nă cunuscum....
Ni vini s-crep: tri oară
Vrearea s-feaţi scrum?!
(Parcă niciodată
Nu ne cunoscum...
Nu-nţeleg: Iubirea
Chiar ajunse scrum?)

Estă vream si-u ştibă...
Tri ea? nu-i ţiva;
Mi-agîrşi? as s-hibă
Iara va mi va!
(Vreau atît să ştie:
Iarăşi voi zîmbi.
M-a uitat? Dar, lasă,
Iar mă va iubi.)


Mulţî gioni tri tini s-da (Mulţi flăcăi în jurul tău...)

Mulţî gioni tri tini s-da
Tra s-ti l'ianiveastă.
Nu ştiu dada-ţ ca s-ti da...
Ş-gianlu a meu ti-adastă.
(Mulţi flăcăi în jurul tău...
Mulţi te vor nevastă.
Nu ştiu mama mi te-o da...
Sufletu-mi adastă.)

Mulţî gioni pi tini vor
Că hii mşeată armână,
Arna ş-eu tri tini mor
Tra s-ti bag tu mînă.
(Mulţi flăcăi mi te-au cerut
Mîndră aromână...
Dar şi eu de cînd aştept
Să te iau de mînă!)

Mulţî gioni tu ocl'iu ti-au
Tra s-ti l'i, bugdană,
Arna ş-eu tri tini ni-dau
Nvirinata bană!
(Mulţi flăcăi mi te privesc
Ca icoană, fată....
Dară eu îţi dăruiesc
Viaţa, - averea-mi toată.)

Mulţî gioni, draclu si-l'i l'ia,
Tuţ tri tini alagă.
Va videm: cari va ti l'ia
Ş-corlu cari va-l tragă?
(Mulţi flăcăi, la dracu toţi,
După tine-aleargă.
Vom vedea cin' te va lua
Şi cui vei fi dragă.)

Mulţî gioni cu inini: foc,
Că ti vor, şi-avdzîră;
Ma bînedz ş-eu pisti loc,
Nu ti-alas la vîră!
(Mulţi flăcăi cu inimi: foc
Te doresc, ştiu bine,
Dar nici unul nu te-o lua
Fată, de la mine!)

Mulţî gioni nicaţ di dor,
Asândzî ti-alavdă;
Macă l'ini cărarea lor,
Gianlu-a meu nu-aravdă:
(Mulţi flăcăi, arşi de-al tău dor,
Te laudă, fată;
De-ai s-apuci cărarea lor
Nu te iert vreodată.)

Cîţ ti vor, pi tuţ va-l'i bat,
Loclu s-nul'i ancapă
Ş-va ti-arap ca un turbat
S-mor cu tini în groapă!
(Cîţi te vor, cu toţi m-oi bate,
Nimenea nu scapă!
Te-oi răpi şi am să mor
Doar cu tine-n groapă!)


SURSA:
Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pp.391-402.

 

George Perdichi s-a năcut în 1913 (H. C. şi K.I.) sau la 22 mai 1912 (''RLSA'' 1996) în satul Perivole din munţii Pindului, în nordul Greciei de azi.


A învăţat la şcoala finanţată de statul român în satul natal. Apoi a trecut la gimnaziul din Grebena devenit ulterior liceu, la revista căruia - ''Lumina'' - a coloborat. La Bucureşti va absolvi cursurile facultăţii de litere şi filosofie.


Emigrează în SUA, la New York, unde va muri sărac şi bolnav în 1957 (H. C. şi K. I.) sau în 1964 (N. S. Balamaci: ''Farsarotul'') sau la 10 decembrie 1966 (''RLSA'' 1996), cu nostalgia meleagurilor natale şi a celor româneşti.


Poeziile Dupu cumu s-veadi (După cum se vede), Mulţî gioni tri tini s-da (Mulţi flăcăi în jurul tău), Icoana vislui murărrescu (Icoana visului morăresc), Cîndila vrearil'ei (Candela iubirii), Xeanili (Străinătăţile), O, vulture! (O, vulture!) au apărut pentru prima dată în 1939, în volumul Grailu a gianlui.Grai di moarti (Graiul fiinţei.Grai de moarte).
Tot în timpul vieţii în România i-a apărut volumul de poezii Luţiafirlu şi numta al Şumbă.
Aceleaşi poezii şi fragmente din poezia Ciceroana (Ciceroana) au apărut în 1985, în antologia lui Hristu Cândroveanu şi a Kirei Iorgoveanu, cu transpuneri în română de K. I.

În SUA a editat pe cont propriu volumul de poezii Poemili a Hoară-ljiei di Pri-Vali.

 

În 1991, Pascal Marcu, vărul său primar căruia îi lăsase manuscrisele, publică volumul Poezii alepti. După moartea lui P. M., sora acestuia, Chia Marcu Mihai descoperă în manuiscrise piesa de teatru în trei acte Shula picurarlu.
În 2000 îi apare Izvuri di bană în trei volume.
N.S.B. î-a postat pe saitul ''Farsarotul'' poezia Dipărtarea, cu o traducere în engleză.
Saitul ''Aromânii'' îl include în categoria poeţilor aromâni moderni.

 

H. C. îl caracteriza ca ''temperamental'', ''entuziast'' şi ''chiar exaltat'', observând că ''a aspirat să devină un alt Eminescu - în grai aromân'' şi că nu a reuşit să fie ''decât ceva din Coşbuc şi Alecsandri''. Influenţe din cei trei mari clasici români se remarcă în Icoana vislui murărescu (o idilă adolescentină), Dupu cumu s-veade (un gazel în intenţie) şi Mulţî gioni tritine s-da (accente erotice coşbuciene) şi, respectiv, Ciceroana (poem lung de exaltare patriotică de tipul Gintei latine).
H. C.  recunoaşte în opera lui G. P. ''adevărate texte de substanţă'', cum este Xeanile, poezie de ''înstrăinare'', în care poetul ''ştie să dea glas unui complex şi înfiorat sentiment de frustrare'' al celor nevoiţi să plece pe alte meleaguri departe de casă şi familie.
H. C. consideră că G.P. are ''simţul limbii'' şi o ''mare dexteritate în a versifica'' tipică lui Alecsandri, fără a scăpa ânsă de ''o anume uşurătate a scrisului'', poemele sale în aromână fiind simţite la lectură ca ''imperfecţiuni de expresie''.
Acelaşi H.C. aprecia că în transpunerile în aromână din Eminescu, G. P. ''se depăşeşte  pe el însuşi, izbutind admirabile echivalenţe'' ca în Luceafărul, O, rămâi, Sara pe deal, Lacul, Pe lângă plopii fără soţ, La steaua, Cu mîne zilele ţi-adaugi, Mortua est, Melancolie, O, mamă..., Şi dacă.... Mai am un singur dor, Glossă, Scrisoarea I. Cititorul aromân parcurge aceste poeme eminesciene ''cu sentimentul că se află în faţa unor creaţii din capul locului scrise în dialect''.


 

SURSE:
Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pp. 389-390, 482.
George Perdichi, Grailu a gianlui.Grai di moarti, Tiparul universitar, Bucureşti, 1989.
Georgte Perdichi, Shula picurarlu, ''Rivista di Litiratură shi Studii Armăni'', Editura Cartea Aromână, an III, nr. 1, tom V, aprilie 1996, pp.  58-96.
***, Notă di la Ridactsii, ''Rivista di Litiratură shi Studii Armăni'', Editura Cartea Aromână, an III, nr. 1, tom V, aprilie 1996, pp. 97-98.
George Perdichi, Izvuri di bană, editura Cartea Aromână, 2000, I Pirmitili a Hoarãljei di Pri-Vali: Pirivolea, II - Cãntitsi di Vreari shi Alti Puizi, III - Mãrilja-al Eminescu shi Alti Transpunir.
 ***, Literatura, ''Aromânii'', http://www.aromanii.ro/arte/literatura.html
Nicholas S. Balamaci, CULTURAL FORUM: The Poet George Perdichi, ''Farsarotul'', http://www.farsarotul.org/nl5_6.htm
 

 

George Perdichi s-a năcut în 1913 (H. C. şi K.I.) sau la 22 mai 1912 (''RLSA'' 1996) în satul Perivole din munţii Pindului, în nordul Greciei de azi.
A învăţat la şcoala finanţată de statul român în satul natal. Apoi a trecut la gimnaziul din Grebena devenit ulterior liceu, la revista căruia - Lumina - a coloborat. La Bucureşti va absolvi cursurile facultăţii de litere şi filosofie.
Emigrează în SUA, la New York, unde va muri sărac şi bolnav în 1957 (H. C. şi K. I.) sau în 1964 (N. S. Balamaci: ''Farsarotul'') sau la 10 decembrie 1966 (''RLSA'' 1996), cu nsotalgia meleagurilor natale şi a celor româneşti.
Poeziile Dupu cumu s-veadi (După cum se vede), Mulţî gioni tri tini s-da (Mulţi flăcăi în jurul tău), Icoana vislui murărrescu (Icoana visului morăresc), Cîndila vrearil'ei (Candela iubirii), Xeanili (Străinătăţile), O, vulture! (O, vulture!) au apărut pentru prima dată în 1939, în volumul Grailu a gianlui.Grai di moarti (Graiul fiinţei.Grai de moarte).
Tot în timpul vieţii în România i-a apărut volumul de poezii Luţiafirlu şi numta al Şumbă.
Aceleaşi poezii şi fragmente din poezia Ciceroana (Ciceroana) au apărut în 1985, în antologia lui Hristu Cândroveanu şi a Kirei Iorgoveanu, cu transpuneri în română de K. I.

În SUA a editat pe cont propriu volumul de poezii Poemili a Hoară-ljiei di Pri-Vali.
În 1991, Pascal Marcu, vărul său primar căruia îi lăsase manuscrisele, publică volumul Poezii alepti. După moartea lui P. M., sora acestuia, Chia Marcu Mihai descoperă în manuiscrise piesa de teatru în trei acte Shula picurarlu.
În 2000 îi apare Izvuri di bană în trei volume.
N.S.B. î-a postat pe saitul ''Farsarotul'' poezia Dipărtarea, cu o traducere în engleză.
Saitul ''Aromânii'' îl include în categoria poeţilor aromâni moderni.
H. C. îl caracteriza ca ''temperamental'', ''entuziast'' şi ''chiar exaltat'', observând că ''a aspirat să devină un alt Eminescu - în grai aromân'' şi că nu a reuşit să fie ''decât ceva din Coşbuc şi Alecsandri''. Influenţe din cei trei mari clasici români se remarcă în Icoana vislui murărescu (o idilă adolescentină), Dupu cumu s-veade (un gazel în intenţie) şi Mulţî gioni tritine s-da (accente erotice coşbuciene) şi, respectiv, Ciceroana (poem lung de exaltare patriotică de tipul Gintei latine).
H. C.  recunoaşte în opera lui G. P. ''adevărate texte de substanţă'', cum este Xeanile, poezie de ''înstrăinare'', în care poetul ''ştie să dea glas unui complex şi înfiorat sentiment de frustrare'' al celor nevoiţi să plece pe alte meleaguri departe de casă şi familie.
H. C. consideră că G.P. are ''simţul limbii'' şi o ''mare dexteritate în a versifica'' tipică lui Alecsandri, fără a scăpa ânsă de ''o anume uşurătate a scrisului'', poemele sale în aromână fiind simţite la lectură ca ''imperfecţiuni de expresie''.
Acelaşi H.C. aprecia că în transpunerile în aromână din Eminescu, G. P. ''se depăşeşte  pe el însuşi, izbutind admirabile echivalenţe'' ca în Luceafărul, O, rămâi, Sara pe deal, Lacul, Pe lângă plopii fără soţ, La steaua, Cu mîne zilele ţi-adaugi, Mortua est, Melancolie, O, mamă..., Şi dacă.... Mai am un singur dor, Glossă, Scrisoarea I. Cititorul aromân parcurge aceste poeme eminesciene ''cu sentimentul că se află în faţa unor creaţii din capul locului scrise în dialect''.

SURSE:
Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pp. 389-390, 482.
George Perdichi, Grailu a gianlui.Grai di moarti, Tiparul universitar, Bucureşti, 1989.
Georgte Perdichi, Shula picurarlu, ''Rivista di Litiratură shi Studii Armăni'', Editura Cartea Aromână, an III, nr. 1, tom V, aprilie 1996, pp.  58-96.
***, Notă di la Ridactsii, ''Rivista di Litiratură shi Studii Armăni'', Editura Cartea Aromână, an III, nr. 1, tom V, aprilie 1996, pp. 97-98.
George Perdichi, Izvuri di bană, editura Cartea Aromână, 2000, I Pirmitili a Hoarãljei di Pri-Vali: Pirivolea, II - Cãntitsi di Vreari shi Alti Puizi, III - Mãrilja-al Eminescu shi Alti Transpunir.
 ***, Literatura, ''Aromânii'', http://www.aromanii.ro/arte/literatura.html
Nicholas S. Balamaci, CULTURAL FORUM: The Poet George Perdichi, ''Farsarotul'', http://www.farsarotul.org/nl5_6.htm
 

În 1985 Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu au publicat antologia Un veac de poezie aromână, în care au selectat nouă poezii ale lui Costa Guli, transpuse în româneşte de K. I.

Un singur dor (Un singur dor)

Cu alba-ni tisagă di visi pi umir
Scări tu lunină alin fîrî numir.
(Cu alba-mi desagă de vise pe umăr,
Doar scări în lumină mai urc, fără număr.)

Greu tu imnari-i anifurlu ş-lungu,
Ma eu nă singură minti-am, s-agiungu.
(Ce greu e urcuşul acuma şi lung,
Şi numai un gînd mă încearcă: s-ajung.)


Maşi ună minti ş-maşi un singur dor:
Tu a meu suflit s-nu-am niţi-un nior.
(Am numai un gînd şi numai un dor:
În sufletul meu să nu am vreun nor.)

Aclo, pi creşticlu nai cama mari
Easti lunină maşi, nu ntunicari.
(Acolo, în vîrfu-i nălţat pînă sus,
E numai lumină, nicicînd nu-i apus.)

Pi umiri ărchili cari ni-l'i-adusi
Di ni-si par cipitli ahît apusi?
(Şi cine îmi puse aripe de vulturi,
De-mi par aşa-aproape înaltele vîrfuti?)

Cari tu suflit îni toarnă luninili
Şi-ni tindi-n cali dipusi nîlţinili?
(Şi cine în suflet îmi toarnă lumini
Şi-n cale-mi întinde atîtea-nălţimi?)

Cari ni-l'i umpli cu soari cîrărli
Şi ni-l'i aproachi ahît dipîrtărili?
(Cine-mi aşterne cu raze cărările,
Cine-mi apropie-atît depărtările?)

Ţi foc s-apreasi tu suflitu-a meu
Şi-arucă piri pi culni, curcubeu?
Ce foc s-a aprins în sufletul meu,
S-arunce pe culmi, vrăjit curcubeu,)

Ş-pi-albili creasti, tu-analtul sirin,
Di-i maşi harauă-aclo, fîrî nvirin?
(Pe naltele creste, în naltul senin,
S-aducă lumină, s-alunge suspin?)

Vrearea a mea mşeată di malîmă ş-vis,
Fă-ni-ti paradhis ti mini dişcl'is.
(Iubire, scăldată în aur şi vis,
Fii pentru mine deschis paradis.)

Neauă (Neaua)

Neauă, neauă, neauă pisti lumi cadi,
Peanili di neauă s-dhplusescu-mpadi.
(Neauă, neauă, nea cade peste lume,
Fulgii se aşează ca file-n albume.)

Neauă, neauă, neauă cadi tu sucăchi,
Peanili di neauă ngreacă pi lumăchi.
(Neauă, neauă, nea cade-alb veşmînt -
Fulgi de nea apleacă crengile-n pămînt.)

Neauă, neauă, neauă-acoapirî cîrări,
Peanili di neauă fac pi poni tîmbări.
(Neauă, neauă, nea cade pe cărări,
Fulgii-mbracă pomii-n negrele tămbări*)

Neauă, neauă, neauă cadi pisti casi,
Peanili di neauă-arîdhîpsescu plasi.
(Neauă, neauă, nea cade peste case
Totu-i îmbrăcat în straie sticloase.)

Neauă, neauă, neauă tu nival'i-adună,
Peanili di neauă ună cîti ună.
(Neauă, neauă, nea în nămeţi adună
Fulgi strălucitori, ca raze de lună.)

Neauă, neauă, neauă da ş-nu ş-curmă oara,
Peanili di neauă anvîlescu hoara.
(Neauă, neauă, nea cade din zenit
Fulgii albi de nea - satu-au învelit.)


Aclo (Acolo)

Aclo, iu tserlu shi-ari cu loclu-andâmâsita
Iar soarili t-ună-amari di focu âshi kiari torlu,
Aclo, iu.i caplu sh-nitsi nu easti bitisita,
I sinur nău.Aclotsi, pi scamnu sta Nizborlu. 

(Acolo, unde cerul pămîntul întîlneşte,
Iar soarele-ntr-o mare de foc îşi pierde avîntul,
Acolo este capăt, dar totul nu sfîrşeşte...

E nou hotar. Acolo tronează Necuvîntul.)
 

Aclo, iu tserlu ncljidi a ocljilor videari
Sh-anangâsea nu treatsi didinindi di citie,
Aclo, iu s-dânâseashti a vimtului puteari,
I altu nomu.Aclotsi-i irini shi-armunie.
(Acolo, unde ochiul nu poate să mai vadă
Şi gîndul nu străbate peste-nălţimi, şi tace....
Acolo, unde vîntul nu poate să mai bată
E-o altă lege. Acolo, e linişte şi pace.)

Aclo, iu tserlu mpadi dipuni sh-bashi loclu
Sh-tu malamă di piri anoatâ-ascâpitatlu,
Aclo, iu-i isihie sh-tâtserli-ascundu-agioclu,
(Acolo, unde cerul sărută tainic locul,
Şi-n flacără de aur înoată asfinţitul -
Acolo e odihnă, tăcerile/ascund jocul.)

I altu locu.Aclotsi, tacu plângul shi uhtatlu,
Sh-nu poati mintea s-treacă di sinurljilji di focu:
Aclo, umutea nji-easti ta s-ni-aflu shi-eu un locu. 

(Acolo/i altă lume. Nici plînsul, nici jelitul
Acolo nu/s. Și gîndul nicicînd nu/l arde focul -
Acolo am nădejde să-mi aflu locul.)




Nimintimenă inimă (Necugetată inimă)


Tsi inimă nimintimenă am!
Nu va s-akicâsească nica glara,
tora cându mini dipun scara

Nu-i ca atumtsea cându u-alinam. 

(Ce inimă necugetată am!

Nu vrea, să înțeleagă, și-i dă zor...

C-acum, cînd scara vreau să o cobor,

Nu-i ca în anii-acei ce o urcam.)

Di câti ori nu u-acâtsai, di cara

Tricurâ anilji, cum s-hârsea, sh-u-avdzam
Cum bati ayonea cându diznjirdam
Cu oclji vârnâ mushuteatsâ iara.
(De cîte ori l-a dragostei chemare
Nu tresărea! Și-atunci o auzeam
Cum bate tare, doar cînd dezmierdam
Cu ochii, frumuseți nemuritoare!)

Ea nu mutreashti la tâmpli-am neauă

Sh-pirifan nu imnu ca tu njeată,
Ma va aleapta-a vreariljei mâiauă

(Nu-i pasă că la tîmple strîns-am nea
Că nu mi-e boiul mîndru ca-n junețe,
Dar vrea iubirea cu lumini de stea,)

Cu proaspita-lji anjiurizmă s-mi mbeată.
Nimintimenă inimă tsi eshti,
tse nu ai nâieti s-ausheshti?

(Să mă cuprindă, iar, să mă răsfeșe,
Necugetată, inimă, mai ești!
Nu ai de gînd odat să-mbătrînești?)

 

SURSA:
Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Româneasscă, Bucureşti, 1985, pp. 414-420.

 

Costa Guli s-a născut la 21 februarie 1916 în comuna Livădz (Livezi) din nordul Greciei.


Livezi este aşezarea aromânească cea mai răsăriteană din Peninsula Balcanică, fiind situată la 50 km de fluviul Vardar. Livezenii sunt urmaşii grămostenilor stabiliţi, în zonă după ce Gramostea a fost distrusă la sfârşitul secolului XVIII de albanezii musulmani. Livezi este aşezată într-o regiune deluroasă împădurită, cu altitudinea maximă de 1600 m, ce reprezintă ultimele ramificaţii ale munţilor Macedoniei. Pământul şi clima favorizează crerşterea pomilor fructiferi, a oilor şi a caprelor.


Şcoala primară o urmează în satul natal, iar liceul la Silistra (jud. Durostor - Cadrilater - România), unde emigrase familia sa. S-a înscris la facultăţile de litere şi drept din Bucureşti, absolvind-o pe ultima şi practicând avocatura.


A încetat din viaţă în 1985 la Bucureşti.


A publicat puţin în timpul vieţii: transpuneri de M. Eminescu în volumul editat de Kira Iorgoveanu, nouă poezii inedite în antologia editată de K.I. şi Hristu Cândroveanu şi zece poezii în antologia lui Atanasie Nasta.


Cele nouă poezii selectate de K.I. şi H. C., cu transpuneri în română de K.I., sunt: Un singur dor (Un singur dor), Neauă (Neaua), Cîntic (Cîntec), Aveai hrisusita neată (Erai în uorii tinereţii), Aclo (Acolo), Nimintimenă inimă (Necugetată inimă), Mutream pit geam (Priveam prin geam), Nvisam niscîntiori (Visam cîteodată) şi Cubairu (Cuib).
Cele 10 poezii alese de A.N. sunt: Aclo (Acolo), Curbani, Poetlu (Poetul), Citinda-ni stihurli (Citindu-mi versurile), Ti caftu (Te caut), Ni-u inima (Îmi e inima), Cubairu (Adăpostul), Idhvea cîrari (Aceeaşi cărare), Mîvii (Vrăji) şi Cîntic (Cântec).

Saitul ''Aromânii'' îl include în categoria poeţilor români moderni.

Era un obişnuit al cenaclului ''George Murnu'' de pe strada Barbu Slătineanu din Bucureşti.

A.N. îl caracterizează ca fiind ’’orgolios’’ pentru rigoarea în respectarea graiului grămostean. În sonetele selectate ritmul şi rima sunt ’’perfecte’’, ca expresie a ’’exigenţei sale poetice’’ şi a potenţialului aromânei de a aborda toate genurile de poezie. Editorul consideră că poezia lui C.G. se remarcă printr-o ’’notă de interioritate’’ şi o ’’originală notă de desmărginire’’.

H. C. aprecia că C. G. scria o ''poezie sacerdotală'' cu ''o limpede aspiraţie spre clasicitate''. Realiza un ''vers strict prozodic'', cu ''apel neexcesiv la matefaoră'', ''cultivând armonia - la care nu întotdeauna accede însă, din cauza unui idiom greoi şi cam împovărat de un lexic pestriţ etimologic''. În plus, îl caracteriza o ''prea pronunţată provincializare a graiului'', tipică poeţilor grămosteni şi parţial celor fărţeroţi, care, cu ''orgoliul lor fantastic'', acceptă cu greu respecatrea tradiţiei scrierii în aromână impusă de poeţii avdil'aţi (Avdela), pionierii literaturii aromâne.În acest sens, H. C. îl caracteriza ca ''uşor debusolat de avatarurile scrisului lui în dialect, greu răzbătînd la lumina tiparului''. Poezia lui C. G. omagiază iubita şi sentimentul iubirii, ''în cadenţe grave'', dar şi cu ''simpatice accese de <boem> şi de şlagăr de <inimă albastră>'', fără a aluneca în sentimentalism idilic, ca în Nimintimenă inimă (Necugetată inimă). ''El pare a sculpta în cuvînt nu numai trupul, dar şi relieful de suflet al femeii venerate.'' Pe de altă parte, C. G. a scris şi poeme de reflecţie existenţială, ''de senină aspiraţie la integrarea, reintegrrarea cosmică'', precum Aclo (Acolo) şi Mutream pit geam (Priveam pe geam). O altă categorie de poezii sunt cele ce descriu meleagurile Macedoniei natale, ''cu lumea lor tronînd neşters în fiinţa sa''. De asemenea, se poate recunoaşte influenţa lui G. Bacovia în Neauă (Neaua) sau a lui M. Eminescu în Cubair (Cuib).

În ceea ce priveşte persoana poetului, H. C. îl caracteriza astfel: ''Chip de aristocrat de altădată. Vorbă blajină, fără amplitudine, gesturi domoale, riguros controlate, deşi par spontane. (...) Înalt, dar nu masiv, cu umerii uşor aduşi înainte, cu un veşnic şi aproape imperceptibil zîmbet pe buze - poate cald, prietenesc, poate distant...Mustaţă tunsă scurt, ochii vii, sfredelitori, scrutînd totul: strada, lumea, prietenii şi părînd a spune, îndoindu-se de tot şi de toate: <De la cine să mai aştepţi ceva? Eh!...> Şi totuşi, acest om nu şi-a pierdut şi nu-şi va pierde nădejdea niciuodată! E prea filosof, ca s-o facă...''


SURSE:
Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pp. 412-413, 482.
Kira Iorgoveanu (editor), M. Eminescu. Poezii (român - aromân), Minerva, 1981.
Atanasie Nasta (editor), Ecou de cîntec aromânesc, editura Litera, Bucureşti, 1985, pp. 112-124., ''Aromânii'', http://www.aromanii.ro/arte/literatura.html

Poetul Nicolae Caratana s-a nascut la 23 ianuarie 1914 (''Nicolae Caratană'') sau la 14 iulie 1914 (H. C. şi K. I.) în localitatea Horopani din Macedonia grecească. Este fiul Lambrei și al lui Gheorghe Caratană, care era cărvănar conform DGLR 2004.

Horopani este situata pe drumul roman Via Egnatia, între orasele Veria si Naoussa, într-o regiune de sate aromâneşti compacte: Doliani, Seala de Sus, Seala de Jos, Xirulivad,  Maruşea, Neaguştea, Grămăticova, Cândrova, Fetiţa, Paticina. Din informatiile pe care le-a obtinut de la bunicul in linie materna, era convins ca familia sa este originara din partea Albaniei si ca, ulterior, odata cu migratiile de populatie din Albania catre Macedonia centrala, s-au stabilit in localitatea Horopani, dupa ce mai intai, au locuit o perioada de timp si pe Muntele Viciu (o ramificatie a Muntelui Gramos). În copilărie, în transhumanţa familiilor de păstori, a călătorit pe trasee situate între vîrful Caimaccealan (2500 m) de la graniţa greco-iugoslavă şi Peninsula Calcidică de la Mareea Egee.

 

S-a nascut intr-o familie saraca. Tatal sau era muncitor forestier, lucra departe de casa. O perioada de timp a lucrat si in America. La varsta de opt ani, fara ghiozdan si rechizite s-a prezentat singur la scoala cu predare in limba greaca din sat, unde nu exista şcoală de predare în limba română. La inceput nu intelegea nimic, dar avand o memorie foarte buna a facut mari progrese in insusirea limbii grecesti si a cunostintelor elementare, in ultimii ani ajungand premiantul clasei. I-a citit şi i-a învăţat pe dinafară în copilărie pe marii poeţi greci, unii de origine aromână: Zalocostas, Valaoritis, Kostas Palamas (''Noua şcoală ateniană''), Vlahoyannis, Sikelianos, Cariotakis, Kavafis, Cristalis. Despre muntele Olimp, lăcaşul zeilor antici greci, pe care l-a văzut în copilărie după ce citise despre mitologia greacă, avea să mărturisească mai tîrziu dezamăgit: ''Nu era decât un munte ca toţi munţii, pe care păşteau oile şi caprele, ca pretutindeni...''

 

In urma schimbului de populatie intervenit intre Grecia si Turcia, statul grec a fost nevoit sa expropieze ternurile, astfel ca pastorii romani nu mai gaseau locuri pentru turmele de oi si o mare parte dintre ei au obtinut aprobarea de la statul roman de a se stabili in Cadrilater (judeţele Durostor şi Caliacra). Inainte de a emigra in Romania (Cadrilater), pentru o scurta perioada, s-a stabilit cu familia in satul Gramoticova, intr-una din casele parasite. In aceasta localitate exista scoala cu predare in limba romana. Tot aici a intalnit si copii care urmau cursurile Scolii superioare comerciale romane din Salonic. A avut unele promisiuni de a continuie studiile la Salonic, dar in cele din urma a fost refuzat si a fost nevoit sa-si continuie studiile tot in limba greaca in satul Horopani. La maturitate isi amintea cu nedumerire afirmatia enigmatica a invatatorul grec Reppos "invata limba greaca si franceza. Ti-am dat Noul Testament... baza culturii tale va fi greaca". Probabil ca era uimit de dorinta ce o manifesta pentru citit si de puterea sa de memorizare.

 

La Gramoticova a reusit sa obtina unele manuale in limba romana pe care le-a studiat singur. Era nemultumit ca nu a fost primit la o scoala romaneasca. Din dorinta de a-si continua studiile si-a influientat familia sa emigreze cu totii in Romania în 1935, asa cum facusera multe alte familii de aromani cu cativa ani inainte. Implinise daja 14 ani cand au sosit în Cadrilater.

 

S-au stabilit in satul Matlimchioi. Aici au urmat alte greutati. Era nevoit sa lucreze in gospodaria proprie pentru a supravetui, datorita faptului ca tatal sau era bolnav de tuberculoza. S-a imprietenit cu Musin, un adolescent tatar, care cunostea si turca dar vorbea greu limba romana. Pentru a se intelege mai usor, Caratana a invatat limba turca vorbita de Musin. Desi era nevoit sa lucreze la munca campului, era mereu cu gandul la scoala, sa studieze. A descoperit "Biblioteca pentru toti" si din micile economii isi cumpara carti la un pret accesibil unui adolescent sarac.

 

Tristetea il coplesa pe viitorul poet. Nici in Romania, unde si-a pus atatea sperante ca va putea urma o scoala, nu si-a putut realiza visele. Ca orice tanar isi faurea vise. Isi aducea aminte de gandurile din copilarie. Uneori s-a visat o fatza mare bisericeasca, un luptator pentru biserica lui Hristos, dar treptat, treptat a ajuns sa nu mai creada in Iisus si acest lucru il durea cumplit. Alte ori a visat, in zadar, sa devina un mare om de stat grec, care sa repare rusinea infrangerii din Asia Mica si sa intinda hotarele Greciei, spre rasarit pana la Kokkini Milia. In final i-a ramas numai visul de a continua scoala dar si acest vis parea irealizabil. Implinise deja 20 ani. De multe ori lasa treburile gospodariei pentru citit, desi era neinteles de familie. Este perioada cand au aparut si primele poezii.

 

Era constient ca ramanand izolat in satul Matlimchioi nu-si va putea insusi corect limba romana. Apreciindu-i talentul, cativa cetateni din Bazargic, l-au ajutat sa ajunga in Bucuresti pentru a urma o scoala la cursuri serale. O persoana, cu stare, urma sa il ajute sa primeasca o bursa la liceul seral, dar a uitat repede de promisiune. A cerut ajutorul altor personalitati aromane, dar totul a fost in zadar. In cele din urma, prin Societatea de cultura Macedo-Romana, ajunge la Scoala de arte si meserii din Oltenita. Si aici a intampinat multe greutati deoarece nu avea certificat de nastere, de absolvirea a scolii primare etc. Era apreciat insa pentru talentul lui literar si pentru dorinta lui pentru studiu. Avea acces permanent la biblioteca personala a directorului scolii. Continua sa citeasca. Citea orice, dar s-a apropiat mai mult de poezie. De multe ori, la maturitate, se intreba de ce a cautat poezia, chiar de cand a inceput sa citeasca, dar niciodata nu a gasit un raspuns la aceasta intrbare. In aceasta perioada cateva din poeziile sale au aparut in revista Cele trei Crisuri. Era chemat sa recite din poeziile sale la diverse festivitati organizate in orasul Oltenita. Unul din profesori a remarcat: "Caratana nu a venit aici sa invete meserie. El a venit sa invete carte".

 

Ca autodidact si-a însusit temeinice cunostinte din literatura universala, în special din literatura româna si greaca, dar si cunostinte de filozofie si istorie universala. Tanar fiind cunostea limbile greaca, franceza si turca. Chiar daca urma o scoala de meserii, viitorul poet era multumit deoarece avea posibilitatea de a se instrui. Din literatura română, i-a citit pe poeţii M. Eminescu, T. Arghezi, L. Blaga, Ion Barbu, G. Bacovia, pe care îi înscria  printre marii creatori de limbă şi universuri lirice.

 

Publică târziu şi sporadic în revistele literare româneşti interbelice, la insistenţele prietenilor, fiind străin de mirajul publicităţii (''gloriolei'' cum îi spunea el), cu un orgoliu controlat faţă de tendinţa de afiirmare cu orice preţ a unor literaţi lipsiţi de consistenţă.

 

In primavara anului 1937 si aceasta posibilitate de a-si completa cultura a luat sfarsit. A primit ordin de incorporare pentru satisfacerea stagiului militar. Poezia voia sa dea divort de persoana Caratana, insa el nu va accepta acest divort. Desi este nevoit sa cunoasca rigorile vietii de militar pentru care nu avea nici o inclinatie, in armata va continua sa scrie cantece de mars, poezii pentru diverse festivitati (depunerea juramantului, serbari nationale, etc.)

 

Anul 1940 il gaseste in armata. Urmeaza o perioada cu mari framantari politice in tara, dar si cu probleme grave pe plan extern , printre care si cedarea Cadrilaterului. Pentru a-si muta gospodaria din Cadrilater a primit un concediu de cateva luni, perioada in care si-a stabilit familia in localitatea Cogealac, in judetul Constanta.

 

In aceasta perioada a fost contactat de catre un membru al Miscarii legionare, dar l-a refuzat sub pretxtul ca el nu are veleitati politice si ca este lipsit de spirit revolutionar. Recunoaste ca in primii ani de dupa emigrarea in Cadrilater, citind ziarele vremii, s-a simtit atasat de ideile Codrenilor si se ruga pentru reusita in alegeri a lui Zelea Codreanu, dar niciodata nu a depus o activitate politica, deoarece nu-si formase o convingere politica precisa.

 

Din cauza evenimentelor concediul militar a fost suspendat si a fost nevoit sa se prezinta din nou sub arme.Facea parte din Regimentul 4 graniceresc, folosit in interiorul tarii pentru paza zonei petrolifere din Valea Prahovei si putea sa ramana in spatele frontului. I-a incoltit, insa, ideea sa plece pe front pentru eliberarea Basarabiei, un act de natura donquijoteasca. In acest sens a cerut sa fie varsat la Batalionul 6 vanatori de munte, dar pentru a se realiza transferul a fost nevoit sa declare, in fals, ca este mai tanar cu un an. In aceasta perioada a vazut multe nedreptati, multe aranjamente, pentru ca cei cu relatii sa nu plece pe front. Sefii lui s-au opus transferului si au vrut sa-l retina dar el fiind un idealist, nu a renuntat la ideea sa de a se jertfi pe front.

 

A plecat la razboi, in directia Crimeia. Din tren a cunoscut mizeriile razboiului, vazand o multime de cadavre de soldati sovietici, intrate in putrefactie, tunuri si tancuri abandonate pe teren. Urmeaza marsuri zilnice, inoptari sub cerul liber,in frig, la inceput fara a se intalni cu inamicul. Dar aceasta situatie nu a durat mult si impreuna cu camarazii sai a avut parte de multe lupte crancene, cu multe pierderi de vieti omenesti de ambele parti. Mai tarziu va descrie, cu multa sensibilitate, in poeziile sale luptele de la cota 102, faptele de sacrificiu ale camarazilor sai: Petruta Nicodim, Jurca Aurel, Avram Vasile, s.a. Conditiile de trai erau inumane, uneori erau nevoiti sa ramana mai multe zile, pe pozitiile fixate, in frig, noroi, cu paduchi, de multe ori fara munitie si fara hrana. De nesuportat era faptul ca-si pierdea camarazii de lupta si nu putea face nimic. A vazut si cazuri de automutilare pentru a scapa de ororile razboiului. Dar el venise pe front la cerere, trebuia sa reziste.

 

In luna mai 1942 este ranit si a ramas abandonat pe campul de lupta. Tocmai cand socotea ca nu mai era nici o salvare si se impacase deja cu soarta, a fost gasit de doi soldati care s-au sustras din lupta si erau in retragere. Pentru el razboiul se terminase, plaga era prea mare ca sa mai poata lupta. A revenit in tara dupa doi ani de lupta pe front. Era afectat de faptul ca desi luptase in calitate de comandant de pluton, ales la cerea soldatilor, apoi a condus compania in plin atac, a cucerit o creasta pentru reocuparea pozitiei pierdute, s-a expus ca tragator la pusca mitraliera desi el era comandant, fiindca nimeni altul nu se oferea, etc, s-a intors acasa fara nicio decoratie. A fost 'rasplata' protestului, fata de superiorul sau, pentru nedreptatile pe care le vedea zi de zi pe front.

 

Dupa terminarea razboiului s-a angajat ca secretar in comuna Cogealac.A fost propus sa fie primarul comunei, apoi sa urmeze o scoala superioara a Partidului Comunist dar a refuzat. A acceptat in schimb sa se intalneasca cu unele persoane care au facut parte din Miscarea legionara, fapta pentru care va avea mult de suferit.

 

Este arestat prima data in anul 1948, dar neavand motive de condamnare, dupa anchete si batai cumplite a fost eliberat dupa cinci luni de arest preventiv.

 

A continua insa sa fie urmarit de regimul comunist si a fost din nou arestat. Dupa ancheta de la Bucuresti si Timisoara a fost condamnat la sase ani inchisoare corectionala pe care i-a executa la inchisorile de la Vacaresti, Canalul Dunare - Marea Neagra, Margineni, Gherla, A fost eliberat dupa cinci ani, dar in comuna Cogealac se simtea izolat. Pentru a nu avea complicatii satenii il evitau. Cu greu s-a angajat sa lucreze ca muncitor necalificat la intretinerea caii ferate. Era nemultumit observand, ca atunci cand cineva dorea sa i se adreseze, se uita mai intai in jur sa se convinga ca nu este vazut de nimeni. In inchisoare era iubit si apreciat, in libertate nu. In plus, trebuia sa se fereasca si de turnatori. Se gandea sa plece in tara, sa lucreze pe santierele de constructii, undeva unde nu era cunoscut. In aceasta perioada a fost chemat la organele de securitate si i s-a facut propunerea de a deveni informator al lor. A fost amenintat ca daca va refuza, va fi din nou arestat. A refuzat categoric colaborarea si a acceptat sa fie rearestat.

 

Neavand motive pentru a fi arestat, pentru ca a refuzat colaborarea cu securitatea, a fost pedepsit cu fixarea unui domiciliul obligatoriu in localitatea Movila Galdaului din Baragan. Era anul 1955. Pentru a se intretine a lucrat la Gostat-ul din comuna Pietroiu, apoi la sectorul zootehnic din localitate. Lipsa apei de baut era un calvar. Viata era mai grea decat la puscarie, dar era multumit ca avea posibilitatea sa mai citeasca, sa se ocupe si de poezie.

 

Nu a fost lasat sa fie multumit. Militia l-a anuntat ca trebuie sa se mute in comuna Rachitoasa, o localitate limitrofa cu regiunea Braila. Nu avea mijloace de transport pentru a-si muta strictul necesar, erau necesare alte lucrari pentru amenajarea spatiului de locuit intr-una din casele parasite si inundate dar mai ales sa caute alt loc de munca. Din nou cu roaba, harletul si cu lopata ca la Canal, dar si cu cititul si cu poezia, multe din poemele sale fiind inspirate si din perioada traita in campia Baraganului. Tot in aceasta perioada si-a perfectionat cunostintele de limba franceza si a inceput sa invete si limba germana, cu ajutorul unui dictionar (cu gramatica) imprumutat.

 

Nu a fost lasat sa-i fie bine. A fost vizitat de mai multe ori de oameni ai securitatii care i-au facut propuneri de a colabora cu ei, dar de fiecare data a refuzat. La un moment dat a fost chemat la Constanta la alte anchete, fiind sicanat sa spuna ce nu a spus la anchetele anterioare, desi nu mai avea nimic de spus. In realitate scopul acestor anchete era sa-l determine sa devina informatorul securitatii. Datorita presiunilor si a unui moment de slabiciune a acceptat sa semneze un angajament, insa nu a facut nici un raport informativ pentru cineva si dupa putin timp s-a prezentat, din proprie initiativa, la organele de securitate, solicitand sa fie arestat, deoarece nu mai era de acord sa-si indeplineasca sarcina de informator. Nu a fost arestat, securitatea neavand alte motive sa o faca. A revenit la Rachitoasa, eliberat de povara angajamentului. In comuna printre DO-isti au aparut, deja, suspiciuni ca ar fi informator si acest lucru l-a afectat in mod deosebit, desi securitatea il lasase in pace.

 

Numai pentru o perioada.A fost instiintat ca trebuie sa-si mute din nou domiciliul,a treia oara, de data aceasta in comuna Latesti. Vazusera ca se rostuise un pic si trebuia pedepsit.Alta mutare, din nou trebuia sa-si amenajeze o locuinta si sa caute alt loc de munca. Dupa o perioada de timp este chemat la postul de militie din comuna unde era asteptat de doi agenti de securitate, care au reluat vechile propuneri de a deveni colaborator al organelor de represiune. A refuzat categoric si de aceasta data si nu dupa mult timp a fost rearestat.

 

Evenimentul acestei a treia incarcerari se petrece in anul 1957, dupa evenimentele din Ungaria. Din nou izolare, lanturi, anchete si propuneri de colaborare. Chiar si in aceste momentele grele nu a incetat sa se gandeasca la poezie pe care o considera fiica sa, mostenitoarea numelui Caratana. Dupa terminarea anchetei a studiat dosarul si a putut constata ca faptele pentru care a fost invinuit nu erau grave deoarece pentru aceste fapte a fost condamnat prin procesul anterior si se astepta sa se intoarca din nou la domiciliul obligatoriu din Baragan insa a fost condamnat la 24 ani, deoarece era socotit un element dusmanos noului regim. Urmeaza inchisorile Jilava, Aiud (incepand din anul 1962, aici a inceput un proces de 'reeducare' a detinutilor) si in final colonia de munca Salcia din Insula Brailei. Este eliberat din inchisoare in anul 1964 odata cu gratierea generala a detinutilor politici.

 

Dupa eliberarea din detentie s-a stabilit in Constanta si a lucrat ca simplu muncitor la diverse lucrari de constructii. In timpul liber s-a ocupat de poezie. Nu gresim daca afirmam ca viata lui a fost închinata numai poeziei. In numele poeziei era in satare sa sacrifice orice. Si-a rescris poeziile 'scrise' initial in memorie din lipsa creionului si a hartiei in perioada in care se afla ca locatar al inchisorilor comuniste. A continuat sa scrie si altele. In final poezia sa a invins. A debutat editorial in unul 1972 la editura Cartea Romaneasca, gratie aprecierii valorii poeziei sale de catre marele carturar Mircea Ciobanu. Despre acest volum, întitulat Lampadoforie, H. Cândroveanu spunea cî este un volum de ''poeme profunde, cu numeroase apeluri la mitologie şi istorie, într-o limbă românească amintind de autorul Cuvintelor potrivite (T. Arghezi - n.n.), cuvltivând metafora densă, din perspectivă existenţială.''  Au urmat: Lana de aur-1975 şi Inscriptii rupestre-1981, despre care acelaşi H.C. spunea: că reprezintă ''o poezie a interogaţiilor grave, o poezie comuniune cu pămîntul străbun şi cu oamenii lui, un Weltanschaung ce ne proiectează distinct în lume". În fine, în timpul vieţii au mai apărut volumele Asteptu soarile-1985 (in dialectul aroman) şi Arbori-1989. 

În ceea ce privește poezia în aromână, a scris, de asemenea, mult și a publicat puțin. Apariția volumului Asteptu soarile era considerată de Nistor Bardu ca un ''gest'' editorial care ''îl integreaza pe autor unei întregi pleiade de poeti, cum sunt Constantin Belimace, George Murnu, Nusi Tulliu, Nicolae Batzaria, Marcu Beza, Nida Boga, George Perdichi, Teodor Mihadas, Ioan Cutova, Hristu Cândroveanu, Kira Iorgoveanu si altii, care au demonstrat, de un secol încoace, vivacitatea, prospetimea si virtutile poetice ale dialectului cu cel mai mare numar de vorbitori dupa dacoromâna: dialectul aromân.'' În continuare, N.B. aprecia că: ''Înlaturând, cu un minim efort, dificultatile (mai mult aparente) ale limbajului dialectal, cititorul poeziei lui Nicolae Caratana are placuta surpriza sa constate aceleasi coordonate lirice cu care poetul îl familiarizase în volumele anterioare: întoarcerea la origini (aici spatiul mitic originar este cel al Macedoniei, patrie de eroi legendari, salas al unui neam românesc stravechi, organizat în Vlahii puternice si înfruntând cu barbatie furtunile istoriei), fiorul existential de filiatie argheziana, emotia încifrata în mister, amintind de Blaga, dar purtând amprenta unei incontestabile originalitati, conditia dramatica a Poetului si Poesiei, în lupta cu materia cuvântului. Autorul se dovedeste o personalitate puternica, apta sa struneasca corzile limbii materne pentru vibratia pura a poeziei. În acest sens, poemul Nu ai lipsa ti trup, o pledoarie pentru nemurirea omului prin arta, ni se pare de-a dreptul antologic: "Veagl'ie-t boaçea, veagl'ie-u di corghi, / di trup nu ai lipsa ,ti-alasa. / Homer minduia prin ocl'l'i orghi, / minduia prin noaptea-ahîndoasa. // Cându scria acea ce-are scrisa, / trupu-al Moise fudzi asparat, / prea multu foc lu-angrica, prea multa chisa, trupul di-amu, l'i-era zborlu scriat". În transpunere dacoromâneasca, mot-à-mot: "Pazeste-ti glasul, pazeste-l de corbi, / de trup nu duci lipsa, te lasa. / Homer gândea prin ochi orbi, / se gândea prin noaptea adânca. // Când scria ceea ce a scris, / trupul lui Moise a plecat speriat, / prea mult foc îl îngreuna, prea mult intuneric / trupul de-acum îi era cuvântul scris." Pentru cititorul mai putin avizat, termeni ca amu, boatit (bocet), bucurie, a crede etc. pot parea pure daco românisme. Asemenea identitatii fonetice sunt însa numeroase în multele graiuri aromânesti (moscopolean, farserot etc.) si au fost înregistrate anterior, în scris, de diversi autori. Limba poetica a lui Nicolae Caratana este o limba compozita, cladita de autor pe toate graiurile aromânesti si a fost marcata grafic de autor într-un mod personal, explicat, de altfel, în finalul volumului, pentru a evidentia înca o data originea din acelasi trunchi a celor doua dialecte." În DGLR 2004 se apreciază despre acest volum: "...încearca acelasi tip de poezie reflexiva, vrând sa dea identitate si siesi, si lumii. (...) Asadar, aceeasi tentatie a absolutului, a ceea ce s-ar putea salva din neant. Se poate spune ca în poezia aromâna în dialect Caratana este cel mai consecvent pe tarâmul reflectiei existentiale, chiar si atunci când reînvie stampe strabune din neuitata Macedonie. Dialogând cu lumea lui de pastori, Caratana ramâne mai mereu pe tarâmul lirismului profund."

În antologia publicată de H.C. și K.I. în 1985, au fost incluse următoarele opt poezii în aromână cu transpuneri în românește ale editorilor: Cadru vecl'iu; Plîngute tri Voshopole; Tri tîne, vîrnă oară nu bănași; Cînd va s/creapă topa Avlona?; Boț; Cîntic di vreare;Muntele și Fîrșiroțîl'i. H.C. aprecia astfel poezia în aromână a lui N. C.:  ''O poezie marcată de lumea lui acasă, a bunilor și străbunilor lui din Macedonia (vezi grupajul de față, în special poemul Fărșeroții, o adevărată capodoperă, în care geografia contingentă și cea spirituală se întrepătrund, substituîndu/se reciproc și confundîndu/se(. Poezie tot atît de pregnantă, metaforică, profundă, ca și versurile lui scrise în română.Cu aceleași apeluiri la istorie, mituri străvechi; și din aceeași perspectiv existențială, chiar în cazul acordurilor erotice. El este, neîndoielnic, o voce remarcabilă în poezia română de azi.'' 

A devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România în anul 1979. Desi nu a fost un rasfatat al criticii literare, poemele sale au fost apreciata, in revistele de specialitate aparand multe ecouri favorabile.

Iată cum îl caracteriza H. C. în perioada sfârșitului vieții: ''Prietenos, ospitalier cu toată lumea. Tuciuriu și luminos totodată, o lumină ce/i transpare dinlăuntrul cetății lui interioare, luminîndu-i chipul. La prima vedere, pare ușor retractil, circumspect, dar repede deschizîndu/se celor ce știu să și/l apropie.Are, bineînțeles, orgoliile lui tainice, pe care nu întotdeauna și le reprimă, uneori incomode, stranii, izvorîte însă nu din structura sa, funciar umană, ci poate din ciudatele complexe pe care viața i le/a creat, prea încercîndu/l. Ori izvorîte din conștiința vulnerată a unui om de creație autentică, nereceptat la valoarea lui reală''. În legătură cu raritatea aparițiilor sale editoriale, îi mărturisea lui H. C.: ''Greoi cum sînt am sentimentul că pășesc în ele asemeni unui urs, care chiar călcînd cu toată grija, amenință să spargă oglinzile de pe pereți... '' (Aluzie la fostul sediu al publicațiilor literare de pe bd. Ana Ipătescu.)

S-a stins din viata la Constanța, la 19 octombrie 1992. Reusise insa sa-si asterne pe hartie, amanuntit, cele mai importante momente din viata sa. Din aceste insemnari autobiografice care au aparut in volumul Memorii ghetsimanice in anul 2000, la editura ExPonto redam cateva randuri:"Numai durerea m-a determinat sa descopar poezia. Dupa atâtea esecuri, simteam nevoia sa plâng, ori nu poti plânge mai bine decât numai prin poezie. Prin poezie plânsul se transforma în cântec. Poezia am descoperit-o mai târziu. Fusesem nevoit sa o descopar. Când am pierdut orice speranta de a urma o scoala superioara, ma rugai de poezie sa-mi deschida caile ei, sa ma primeasca în altarul muzelor."

 

Postum, au mai aparut si volumele de versuri: Pod peste legenda-1993, Cuvinte de lut-2000, Dialog cu neantul-2001, precum si o antologie de versuri alese din toate volumele publicate intitulata Lampadoforie, volum care a aparut in anul 2009.

SURSE:

***, ''Nicolae Caratană'', http://www.nicolae-caratana.ro/biografie.html

Hristu Cândroveanu și Kira Iorgoveanu (editori), Un veac de poezie aromână, Cartea Românească, București, 1985, pp. 403/405.

Nistor Bardu, Virtuti poetice ale limbajului dialectal, ''Tomis'', Constanța, nr. XII/1985.

***, Dictionar general al literaturii române (C/D) - Editura Univers Enciclopedic, 2004, pag 92.

Enache Puiu, Istoria literaturii din Dobrogea, Ed. Ex Ponto/2005, pag.472-476-(Expresionistii).

Iorgulescu M. - Lampadoforie, "Luceafarul", 3.II.1973

Cândroveanu Hristu - Lampadoforie, "Contemporanul", 15 iunie 1973

Piru Al. - Profil N. Caratana, "Cronica", 19.12.1976, 47

Cucu St. - Portrete dobrogene, "Tomis", nr. 2, 199, 2

Cândroveanu Hristu, Printre poeti, 104-108

Iorgoveanu Kira, Nicolae Caratana, UVPA; 403-405

Valureanu Petru, Sub semnul simetriei, TMS, 6/1989.

Dugneanu Pau, Un "joc secund al imaginarului", "Destetparea", 1990, 6-7

Motoc Nicolae, Despartirea de un poet: Nicolae Caratana, TMS, 1992, 10

Cândroveanu Hristu, Aromânii, 94-97

Corches Victor, Nic. Caratana: "Poezia închisorii înca n-a iesit la suprafata... ", "Tomis" nr.3/1990.

Barbulescu Simion,  N.Caratana, "Inscriptii rupestre""România literara " nr. 37, sept.1982.

N. Victor, Calitatea expresiei clare, - Flacara nr. 3 / 1982.

Tascu Valentin, Nicolae Caratana, "Inscriptii rupestre", Steaua nr. 4/1982

Tudoran Dorin, Nicolae Caratana, "Lampadoforie", România libera, 24 feb.1973.

Brumaru A.I. - Revista "Astra", aprilie 1973, (Caiet Litera).

Badescu Horia, N.Caratana, "Lampadoforie", Revista Steaua nr. 10/1973.

 


Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 129

Warning: Illegal string offset 'active' in /home/swebde/public_html/aromanul.ro/templates/gk_finance_business/html/pagination.php on line 135
Pagina 2 din 4

Login

Register

*
*
*
*
*

* Field is required